In aceasta vara fierbinte secretarul de stat american Hillary Clinton a anuntat reluarea negocierilor directe intre palestinieni si israelieni. Sa reamintim ca in casa Clintonilor, pe vremea cand Bill Clinton era presedintele Statelor Unite, s-a vorbit adesea despre pace in Orientul Apropiat. Daca nu ar fi fost o obstructie de ultima ora – unii o pun pe seama lui Yasser Arafat, altii arunca vina peste Iordan -, Bill Clinton, sotul actualului secretar de stat american, putea sa-si incheie al doilea mandat la Casa Alba cu un acord sau chiar cu un tratat de pace intre cele doua parti beligerante. Isi dorise foarte mult dar, cum zice romanul, n-a fost sa fie. Nici faima locului in care s-au dus tratativele, Camp David, nu era dintre cele mai bune. Aici au fost incheiate unele acorduri imperfecte – a se vedea cele pentru fosta Iugoslavia – care au generat razboaie. Cotidianul israelian „Yediot Aharonot“ ne reaminteste ca, de-a lungul timpului, esecurile tentativelor de intelegere israelo-palestiniana s-au tinut lant. Inaintea celor de la Camp David, in 2000, au esuat si cele de la Oslo si Washington, din 1993, de la Taba-Egipt, 2001, Annapolis-Statele Unite, 2007. Poate are mai mult noroc presedintele Barack Obama, care si-a oferit disponibilitatea de a contribui la relansarea unei noi runde de negocieri directe israelo-palestiniene. Sub egida sa, la 2 septembrie, liderul palestinian Mahmoud Abbas si premierul israelian Benjamin Netanyahu, impreuna cu echipele lor – extrem de redutabile, trebuie precizat –, se vor intalni la Washington. Ca si pana acum, auspiciile sub care vor fi reluate negocierile nu sunt cele mai incurajatoare. Chiar presa israeliana se arata rezervata. De unde vin semnele indoielilor? Palestinienii conditioneaza intalnirea de stoparea constructiilor de noi colonii in Fasia Gaza iar guvernul lui Netanyahu nu accepta nici o conditie prealabila. Cand sunt puse conditii prealabile, esecul este aproape garantat.
Pentru reluarea negocierilor israelo-palestiniene a fost nevoie de eforturi concentrate, in special ale Statelor Unite care au devenit garantul existentei Israelului, si de ce nu, al puterii acestuia. Recunoasterea statului evreu este una dintre cheile pacii, dar nu singura. Constituirea unui stat palestinian are aceeasi valoare. Ea este singura cale de rezolvare a dramei refugiatilor palestinieni asa cum crearea statului Israel in 1948 a pus capat suferintelor evreilor. Tratamentul egal il cere realitatea: si evreii si palestinienii sunt locuitorii Palestinei istorice.
Sa spunem ca performanta echipei Obama-Clinton de a determina partile sa accepte negocieri directe este remarcabila. In ultimele luni, emisarul american pentru Orientul Apropiat George Mitchell a asigurat un intens dialog indirect intre premierul Netanyahu si presedintele Autoritatii Palestiniene Mahmoud Abbas, dialog indispensabil acceptarii reluarii negocierilor. Atitudinea statelor arabe nu este ignorata. La reuniunea de deschidere sunt invitati si presedintele Egiptului, Hosni Mubarak si regele Iordaniei, Abdullah al II-lea, lideri ce se bucura de influenta si oarecare credibilitate in fata celor doua parti in conflict. Este corect sa fie invocat, de-asemenea, si meritul Cvartetului pentru pacea in Orientul Apropiat, constituit cu ani in urma, din care fac parte Statele Unite, Rusia, Uniunea Europeana si ONU. Evenimentele de pana acum indica necesitatea ca acest Comitet sa iasa din umbra si sa se implice mai convingator in asigurarea garantiilor procesului de pace.
Cat va dura si cum se va incheia noua runda de negocieri? Cine stie! Nici unde vor avea loc tratativele propriu-zise nu sunt date detalii. La Washington va avea loc deschiderea acestora, la 2 septembrie. Hillary Clinton este optimista si crede ca intr-un an ar putea sa intervina un acord global de pace. Daca va fi asa, vom vedea. Doamna Clinton a tinut sa precizeze: ,,In trecut au existat dificultati. Vor fi si in viitor. Fara indoiala, vom fi confruntati cu numeroase obstacole. Dusmanii pacii vor face tot ce le sta in putinta pentru esuarea negocierilor. Dar eu cer partilor sa persevereze, sa continue sa avanseze in ciuda oricaror dificultati si sa lucreze pentru o pace justa si durabila in regiune“. Este de presupus ca pregatirea reluarii apropiatelor negocieri este incheiata. Totusi, sa reamintim inca o data ca ambele parti au pus conditii prealabile. Dar daca, asa cum a anuntat insasi Madame Clinton, aceste negocieri vor fi reluate la 2 septembrie, inseamna ca un compromis a fost facut! Iar compromisurile sunt necesare pacii in Orientul Apropiat. Compromisuri mari, de ambele parti. Fara acestea pacea nu are nici o sansa. Au demonstrat-o negocierile deschise cu 17 ani in urma si care, mai mereu, au fost intrerupte intempestiv. Ultima data, in decembrie 2008, cand gruparea terorista Hamas a intrat, prin alegeri, in Administratia (guvernul) Palestiniana, Israelul a folosit pretextul si a lansat o ofensiva de mare amploare in Fasia Gaza pentru urmarirea dusmanului. Consecintele au fost catastrofale pentru palestinieni, in primul rand, dar si pentru linistea in regiune.
De ce este nevoie de un acord global, cum doreste Hillary Clinton, si nu este suficient un acord palestiniano-israelian? Raspunsul este simplu: pentru ca chestiunea palestiniana depaseste cu mult relatiile dintre aceste doua parti in conflict prin dimensiunea tragediei refugiatilor palestinieni stabiliti, de voie-de nevoie, in statele arabe vecine. Asta pe de o parte. Pe de alta, pentru ca in regiune s-au instalat ura si spiritul de razbunare ca urmare a implementarii defectuoase a rezolutiei ONU din 1948 care prevedea impartirea Palestinei istorice in doua state, unul al evreilor, altul al palestinienilor. A fost creat numai unul, cel al evreilor, dupa cum se stie. Hamasul este produsul disperat al acestei intolerante. Formula conflictului este complicata si de interesele strategice, in consecinta, de implicarea fostelor puteri coloniale sau a actualelor puteri militare si economice in batalia pentru petrolul din Orientul Mijlociu. De aceea, anuntul reluarii negocierilor directe dintre Israel si palestinieni trebuie salutat, cu tot scepticismul unora. Liga Araba a anuntat deja ca este preocupata de pozitia Tel Aviv-ului; scepticii cei mai multi sunt in Israel. Netanyahu a promis ca-i va surprinde pe compatriotii lui cu masurile pe care este gata sa le ia: ,,Nu am acceptat nici o conditie in prealabil, sustine el. Sarcina este dificila dar posibila“. Mahmoud Abbas a lasat sa se inteleaga ca Statele Unite i-au fortat mana pentru a accepta sa se aseze la masa tratativelor. Este mai mult decat posibil ca el sa fie sincer.
Ce se va discuta? Mahmoud Abbas urmareste sa obtina trasarea frontierelor viitorului stat palestinian si, mai ales, Ierusalimul arab, unde intentioneaza sa fixeze capitala acestuia. Dar Abbas nu reprezinta nici macar jumatate din suflarea palestiniana. Hamas pretinde altceva, cu mult mai mult. Netanyahu va insista pe aranjamente clare privind securitatea Israelului si va cere mentinerea armatei israeliene in Valea Iordanului (frontiera cu Iordania), pentru a impiedica traficul de arme si armament prin care este alimentat Hamasul si nu numai. Dupa unele speculatii, el va insista ca palestinienii sa recunoasca statul Israel ca stat al poporului evreu, ceea ce presupune ca refugiatii palestinieni sa nu poata sa se instaleze in teritoriul israelian; mai cere ca un eventual acord de pace sa puna capat conflictului iar palestinienii, dupa acord, sa nu mai pretinda sau sa mai revendice ceva. In trecut, mica bruma de intelegere cu palestinienii a fost obtinuta de premieri de dreapta ai Israelului. Compromisul i-a costat, micile victorii au fost platite scump, chiar cu viata. Presedintele Barack Obama spera sa impuna un compromis. Predecesorul sau, Bill Clinton, dorise acelasi lucru dar nu i-a reusit.
Cine este interesat in inchiderea conflictului? In paginile acestei reviste am mai scris despre tragedia din fosta Palestina. Reiau un paragraf din articolul ,,Vrajba fierbe in Fasia Gaza“: ,,Tratativele de pace de pana acum nu au dat rezultate. Esecul lor s-ar putea sa coste scump pe protagonistii conflictului, oricare ar fi ei, oricare ar fi ratiunile lor. Razboiul dus de Washington impotriva terorismului a facut ca Statele Unite sa aiba mai multi soldati in Afganistan decat in Irak, adica in apropierea Israelului. Viziunea americana privind conflictul israelo-palestinian se modifica, maniheismul nu s-a dovedit productiv ci a alimentat intoleranta violenta a Hamasului si polii de rezistenta fundamentalista din Iran si Siria. Interesele occidentalilor in Orientul Apropiat si in Orientul Mijlociu sunt diferite de la un stat la altul; in mare, acum, preponderente sunt cele economice; cele strategice sunt stabilite – chiar convenite – in alta parte. Proiectul occidental de privilegiere a ajutoarelor umanitare pentru palestinieni urmareste descurajarea ambitiilor militare si concentrarea energiile in vederea ralierii fortelor moderate pentru a le aduce la masa tratativelor. Reluarea negocierilor dintre Israel si palestinieni, directe sau prin intermediari, si crearea unui stat al palestinienilor sunt considerate cai normale pe care trebuie avansat spre pace in Orientul Apropiat. Si inca ceva important: sunt destui cei care doresc ca in aceasta regiune sa se instaleze o stabilitate controlata“. (Cultura, nr. 30 din 5 august 2010). Sa mai spunem, in plus, ca Occidentul nu-si mai ascunde nelinistea in fata crizei din Orientul Mijlociu, regiune intrata in clestele regimurilor autoritare arhaice si miscarilor islamice retrograde.
Chiar daca multi nu-si pun sperante in noua runda de negocieri directe intre palestinieni si israelieni, sa le dorim succes. Ele pot sa se transforme in sanse de pace in Orientul Apropiat.