Oamenii sunt locuitorii pământului şi ei cresc în număr în fiecare zi. Împărţiţi între continente, în popoare şi ţări, formând totuşi o indiscutabilă unitate ca aparţinători ai aceleiaşi specii, oamenii se găsesc într-un sistem de relaţii care însumează întregul glob. Legăturile dintre ei reflectă conlucrare, indiferenţă sau ostilitate, uneori, din păcate, şi conflicte. Năzuinţa către pace a fost totdeauna exprimată, dar sinceritatea intenţiilor a ridicat şi ridică semne de întrebare.
Progresul s-a reflectat şi în lucrurile rele. Mijloacele de luptă, dar şi comportamentul combatanţilor au devenit din ce în ce mai dure şi mai nimicitoare, iar pericolul a devenit general. Puţine sunt locurile liniştite pe întinsul planetei şi din nefericire cele conflictuale se extind necontenit.
Specia umană a avut propria ei evoluţie, ridicându-se deasupra celorlalte şi afirmându-se ca fiind cea mai de seamă. A trecut prin nenumărate schimbări, dar treptat a părăsit lumea instinctelor şi s-a umanizat şi în bine, şi în rău. Au apărut şi diferenţele în nivelul de civilizaţie şi în cel de trai şi de asemenea evoluţiile specifice în funcţie de mediu, dar şi de ereditate. Împărţiţi în rase diferite, în triburi şi popoare, oamenii s-au grupat pe planetă şi au ajuns să şi-o împartă. Firesc, au apărut şi conflictele, uneori aparent ireconciliabile. Mai ales începând din secolul al XIX-lea, după ce s-a terminat împărţirea planetei, umanitatea s-a afirmat ca un tot, iar evoluţia ştiinţei şi a tehnicii a accentuat fiinţarea ca întreg. Globalizarea a devenit din ce în ce mai evidentă, pentru a atinge în zilele noastre un nivel din ce în ce mai puternic. Dar împărţirea globului în stăpâniri directe sau în zone de influenţă şi chiar de dominaţie este supusă constant unor acţiuni de contestare sau de revendicare. Regulile regnului animal nu sunt acceptate şi urmate de oameni. Aceştia au găsit nenumărate soluţii problemelor cu care s-au văzut confruntaţi, dar n-au ajuns la o situaţie generală de consens. Cu toate acestea, este evident că dacă omenirea nu va reuşi să stabilească şi să urmeze reguli de convieţuire, ea se găseşte sub incidenţa unor crize majore sau chiar a dispariţiei, dacă avem în vedere forţa distructivă contemporană a armamentului.
O problemă fundamentală este înainte de toate evoluţia planetei noastre, schimbările climatice şi treptata dispariţie a resurselor. Până astăzi, omul s-a dovedit capabil de a găsi soluţii, dar o va putea face şi în viitor? Este o întrebare care stă la baza evoluţiei viitoare. Inventivitatea umană aproape nu are limite, dar în acelaşi timp provocările la care este supusă evoluţia planetei sunt uneori copleşitoare şi în faţa forţei naturii oamenii rămân nişte furnici…
Resursele pe care le oferă planeta au evidente limite. De altfel, conflictele care izbucnesc sunt motivate mai ales de obţinerea şi împărţirea resurselor. Viitorul trebuie să le asigure şi de asemenea inventivitatea trebuie să intervină pentru a oferi umanităţii înlocuitorii resurselor care vor dispărea. În ultimele veacuri s-a demonstrat în această privinţă o capacitate remarcabilă a oamenilor sau mai bine zis a celor mai înzestraţi dintre ei. Trebuie să nădăjduim că însuşirile de care a dat dovadă omenirea în această privinţă vor fi păstrate şi dezvoltate în viitor, asigurând umanităţii existenţa şi mersul înainte.
Prin forţa împrejurărilor, din ce în ce mai mult va apărea la ordinea zilei imperioasa necesitate a drămuirii resurselor, pentru a nu fi irosite. Totodată, se pune problema repartiţiei acestor resurse pe întreg globul. Şi iată, suntem confruntaţi cu o problemă de bază a evoluţiei viitoare şi chiar a existenţei omenirii în ansamblul ei. Repartiţia acestor resurse este fără îndoială inegală, ea fiind mai ales rezultată de-a lungul vremurilor din acţiuni de forţă. Există mari puteri care au aproape monopolul acestor resurse, după cum există ţări cu totul lipsite de ele. Această situaţie nu ridică doar probleme de posesiune, ci şi consecinţa polarizării bogăţiilor în beneficiul unora şi în defavoarea celorlalţi. Ea provoacă stări de tensiune şi chiar stări conflictuale, bunăstare excesivă sau sărăcie lucie.
Viitorul omenirii va depinde fără îndoială de capacitatea ei de a realiza o bună convieţuire pe întreg globul şi de a reuşi să asigure un trai decent tuturor. Acest lucru implică sacrificii, renunţări, ceea ce în general oamenii nu acceptă. Umanitatea se află astfel în faţa unei complicaţii din cele mai mari, de soluţionarea căreia depinde soarta locuitorilor planetei. Evitarea conflictelor de felul celor generate de interzicerea sau limitarea pentru mulţi a accesului la resurse esenţiale se impune ca o condiţie de supravieţuire. De asemenea, trebuie să se ajungă la o convieţuire între cei puternici şi cei mai slabi şi la o răspândire de civilizaţie echilibrată pe întreg globul.
Important este ca discrepanţele să fie eliminate, ca marea înnoire inaugurată prin Revoluţia americană şi prin cea franceză din 1789 să fie continuată şi desăvârşită. Mersul înainte al umanităţii se impune să fie un proces stăpânit, unanim acceptat, dar totul este condiţionat de o schimbare fundamentală de comportament şi de percepţie, condiţie sine qua non de supravieţuire. Este vremea ca oamenii să devină conştienţi de ce înseamnă astăzi viitorul lor şi mai ales datoria ce le revine de a se adapta realităţilor, care trebuie neapărat percepute în integralitatea lor. Mai mult ca oricând este necesară părăsirea unui individualism strâmt şi slujirea nu numai a propriei persoane şi a celor din preajmă, ci a cetăţii!
Autor: Dan BerindeiApărut în nr. 528