Addenda la Istoria literaturii române contemporane
Generos pâna la risipire
În 1946, când totul se prabusea în România, un avocat din Bucuresti, în vârsta de 28 de ani, îsi sustinea la Universitatea din Cluj teza de doctorat cu titlul „Românii si ideea federalista“, în care demonstra, printre altele, cu argumente istorice, vocatia europeana a tarii sale. El ignora cu seninatate prezenta pe teritoriul românesc a trupelor de ocupatie sovietice si evoca momentele de afirmare a aspiratiei românilor de a se integra în diferite grupuri de tari europene (balcanice, dunarene etc.) si, în perspectiva, într-o Europa unita.
Avocatul se numea George Cioranescu si nu era doar un avocat, ci un intelectual umanist cu o viziune moderna asupra organizarii comunitatilor omenesti. De altfel, în 1947, el îsi va lua si licenta în filosofie, iar aceasta completare a pregatirii sale intelectuale va fi doar începutul unei lungi cariere de adult studios (va urma, la un moment dat, si cursurile prestigiosului Institut des Hautes Étude Internationales din Paris).
George Cioranescu s-a nascut la 19 martie 1918 în comuna Moroieni din judetul Dâmbovita, ca al noualea si ultimul copil într-o familie de învatatori (toti cei noua copii se vor ilustra în munca intelectuala; maximum de notorietate îl va atinge profesorul si scriitorul Alexandru Coranescu). În 1947, total inaderent la comunism, se expatriaza, stabilindu-se la Paris. Acolo participa cu fervoare, punându-si la contributie spiritul doctrinar, la miscarea internationala democrat-crestina si se angajeaza în animarea vietii culturale a exilului românesc (inclusiv ca membru marcant al Fundatiei Regale Universitare Carol I din Paris). În 1954, devine deputat în primul Parlament european (cu sediul la Viena) si în aceasta calitate denunta oprimarea tineretului de catre regimurile comuniste din Europa Centrala si de Est, iar în 1955 îsi începe activitatea de redactor la postul de radio „Europa Libera“ din München (unde în perioada 1965-1970 va functiona ca director-adjunct al departamentului românesc). Prin intemediul a sute de comentarii politice radiodifuzate si a zeci de apeluri scrise adresate unor foruri europene critica furibund tot ceea ce întreprinde partidul comunist împotriva civilizatiei românesti si, în primul rând, colectivizarea fortata a agriculturii (în sedinta Marii Adunari Nationale în care se sarbatoreste încheierea colectivizarii, este mentionat ca un dusman înrait al regimului în discursurile rostite de Gheorghe Gheorghiu-Dej si G. Calinescu!)
În 1982 preia conducerea revistei „Apozitia“ din München, iar în 1984 devine membru al Miscarii Federaliste Europene. Se manifesta ca un scriitor activ si proteic, publicând versuri, proza, eseuri, traduceri, în editii elegante. Contribuie neobosit la promovarea ideii federaliste în Europa, dar si la apararea cauzei românesti (despre drama românilor din Basarabia conferentiaza la Geneva în 1985, la Paris si la München în 1986, la Köln în 1989). Multilateral si ubicuu, generos pâna la risipire, tandru cu cei apropiati si intransigent în judecarea celor raspunzatori de atingerea demnitatii umane, George Cioranescu are numeroase merite pe care nu si le însumeaza într-un mod vizibil si avantajos într-o opera unica. Binele facut de el se dizolva în viata lumii, este în mare masura un bine nesemnat. Dupa moartea sa, petrecuta la 6 februarie 1993, Alexandru Cioranescu, fratele supravietuitor, îl portretizeaza astfel:
„Toata viata lui a fost foarte densa, pentru ca a vrut sa faca multe lucruri, pe care le-a si facut, fara sa-si menajeze niciodata timpul de odihna. Acesta a fost, de altfel, singurul punct de discrepanta între noi. Îi placea sa lucreze si, daca ar fi putut, ar fi lucrat 24 de ore pe zi, ceea ce n-a intrat niciodata în speculatiile mele. Îi placea sa primeasca, oricând si pe oricine, pe când eu am considerat totdeauna vizitelele ca o corvoada. El nu era niciodata liber. Dupa ce plecau vizitatorii, se aseza la masina de scris. De cele mai multe ori se scula la 4 dimineata, ca sa scrie câteva versuri sau o poema. Când pleca în vacanta, îsi organiza calatorii cât mai îndelungate si mai laborioase; turismul lui era un turism studios, pe care-l repovestea apoi în fotografii, în note si descrieri.“
Un gen literar privilegiat
Pentru George Cioranescu, poezia este un gen literar privilegiat. Poate sub influenta lui Ion Barbu (în anturajul caruia s-a aflat în tinerete), scriitorul care ar fi lucrat si 24 de ore din 24, elaborând programe politice, studiind carti de istorie etc. etc., considera creatia poetica o abstragere din activitatea curenta, un mod solemn de a accede la secretul existentei.
Cartile de versuri pe care le-a publicat – „Morior ergo sum“, München, col. „Apozitia“, 1981, „Catrene definitorii diezate“, München, în regia autorului, 1987, „Metaerotism imaginar“, München, col. „Apozitia“, 1990 – impun respect prin tonul grav si ceremonios. De altfel, însasi grafica acestor carti instaureaza de la începutul lecturii o atmosfera de sarbatoare austera.
Ideea înalta pe care o are George Cioranescu despre poezie ramâne însa straina spiritului sau prietenos si colocvial. Si într-o oarecare masura chiar îl stânjeneste. Este ca si cum un ortodox ar încerca sa adopte comportamentul unui catolic.
Desi considera poezia ceva atât de important, George Cioranescu nu este el însusi în poezie. În timpul lecturii se simte ca poetul reuseste numai cu o anumita încordare, care îl oboseste, sa joace rolul de poet:
„De-atâta gol nimicul aspira sa devina,/ dar n-are cum sa-nceapa altcum decât ca gând/ ce prin contrariu isca din vid întâiul este:/ triumfatori protonii prin haos se saruta.// Eteric neastâmpar masoara nesfârsirea/ torcând neantu-n fire de timp inconsistent./ Prin spatii condensate si vesnicii vremelnici/ mecanica cuteaza sa creada în sublim.// Se zbate-ntreaga fire sa se afirme gândul/ ce-nstrainat de cosmos pe sine se explica,/ urzind la ipoteze mereu mai nefiresti/: nemultumit creatul creeaza-un Creator.“ („Cartea întâia“ din „Morior ergo sum“)
Inadecvarea este si mai evidenta în poemele de dragoste din volumul „Metaerotism imaginar“, în cuprinsul carora ardoarea precipita adeseori în grandilocventa:
„Sa exaltam iubirea prea pura ca sa fie/ În lumea poluata ci îngeri nedeplini,/ La bal de lampadare, conjectural destinul/ Noi aripi ne croieste din vise de-mprumut.// Sa înselam ursita escaladând extazul/ Sfidând nimicnicia cu triluri de triumf;/ Vom face-o zi eterna din spasmuri de lumina,/ Dintr-un duet de sânge salbatic firmament.// E jalea din iubire chilim de stele-n spuza:/ Agonizând în haos, iz vested de apus,/ Din ceru-nsingurarii cad picurari de vise/ Pe harpa ta trupeasca dumnezeesc sarut.“ („Buchetul de camelii“)
În sfârsit, retorica solemna se pastreaza si în epigramele dedicate unor prieteni. Iata ca exemplu versurile scrise pentru Mircea Eliade:
„Cercetator al tainei de dincolo de mit/ esti zbuciumul din secol filtrat de un ermit,/ La taine stai cu magii, sensibil la ispita,/ savant care se-ndoaie dar crede în ursita,/ Expert în precultura, guru, stapân celest,/ ce n-a schimbat Ceahlaul nici chiar pe Everest.“
Poezia lui George Cioranescu impresioneaza mai ales prin respectul fata de poezie pe care îl exprima. Autorul a avut, de altfel, un cult pentru Eminescu, pe care îl considera un arhetip al conditiei de poet.
Importul de poezie buna
George Cioranescu nu si-a facut niciodata mari iluzii în legatura cu valoarea versurilor proprii. În schimb, a considerat de datoria sa sa importe în limba româna ceva din poezia lumii, angajându-se cu competenta si fervoare într-o grea munca de traducator. Statea la Paris sau la München, cunostea bine câteva limbi straine astfel încât se putea delecta de unul singur citind în original capodopere ale liricii universale, dar se gândea la tara sa de origine si voia sa-i îmbogateasca, prin traduceri, cultura. Doua dintre cartile care au rezultat din aceasta stradanie sunt remarcabile: „Mai aproape de îngeri“, traduceri din lirica religioasa, München, în regia autorului, 1986 si „Spicuiri din lirica americana contemporana“, München, col. „Apozitia“, 1993.
Culegerea de poeme religioase, ilustrata cu desenele de un mare rafinament ale lui Eugen Dragutescu, îi creeaza cititorului român prilejul de a cunoaste textele unor autori ilustri ca Sfântul Augustin, Sfântul Francisc din Assisi, Dante Alighieri, Blaise Pascal, Sören Kierkegaard, Paul Claudel, Francis Jammes, Miguel de Unamuno s.a.m.d., dar si texte ale unor anonimi, intrate în folclorul religios al unor tari ca Franta, Spania, Cehia.
Versiunile românesti sunt remarcabile prin fluenta, prin fiorul religios si printr-o utilizare fireasca a unor cuvinte românesti vechi. Merita reprodus, ca exemplu, un fragment din „Rugaciunea Sfântului Bernard catre Fecioara Maria“ din „Paradisul“ lui Dante:
„În pântecu-ti s-a reaprins iubirea/ si-n caldu-i viu, în pacea-i de vecie/ a încoltit prin tine mântuirea.// Esti dragostei la apogeu faclie/ în cer si pe pamânt bunaînvoire,/ sperantei esti izvor de apa vie.// Femeie mai presus de orice-n fire,/ la tine cin’n-alearga spre-ndurare/ îsi taie aripa catre împlinire.// Dar marea-ti bunatate nu apare/ doar când asculti pe cel ce ti se-nchina,/ ci când ajuti pe-oricine-n strâmtorare.“
Traducerile din lirica americana contemporana ni-l prezinta pe George Cioranescu si ca pe un om de gust, care stie sa aleaga dintr-o literatura de mare întindere ceea ce este reprezentativ. În sumarul volumului figureaza nume ca Robert Lee Frost, Edgar Lee Masters, Carl Sandburg, E. E. Cummings, T. S. Eliot, Ezra Pound, Allen Ginsberg. Dând dovada de imaginatie lingvistica, traducatorul trece cu usurinta de la stilul arhaic al poeziei religioase la limbajul plin de neologisme al poeziei moderne.
Prin opera sa de traducator, George Cioranescu contribuie la consacrarea limbii române ca o limba cu vocatie universala, capabila sa primeasca în spatiul ei literatura altor tari.
Prozatorul care se ignora
Multilateralul George Cioranescu a scris, în treacat, si proza, gen pe care nu l-a luat în serios, dar pentru care avea în mod evident înzestrare. De altfel, în scrierile sale neliterare apar frecvent formulari expresive, apartinând unui prozator. Un studiu de istorie despre semnificatia actului de la 23 august 1944 începe astfel:
„Unele publicatii românesti au varsat la dosarul istoriei câteva interesante documente inedite.“
Dovezi ale talentului de prozator pot fi gasite, bineînteles, si în însemnarile de calatorie. Iata cum evoca scriitorul o calatorie a sa cu avionul la New York:
„În Jumbo – avion de proportii uriase – ma simt ca în burta chitului. Un chit de metal si vibratii, cu maruntaiele tulburate de ghioraieli dodecafonice si ochi poliedrici, ca sa urmareasca simultan, pe trei ecrane, un western, un film cu gangsteri si un film de desene animate.“
Dar George Cioranescu a scris si proza-proza, din pacate nesistematic, facând din aceasta îndeletnicire un fel de joc literar. Cert este ca atunci când scria proza se manifesta dezinvolt, punându-si în valoare, cu farmec, si sentimentalismul, si fantezia, si umorul. O povestire, „Miguel“, publicata în volum separat, la Paris, în 1961, în regie proprie, este întrutotul comparabila cu povestirile lui Mircea Eliade sau cu cele ale lui Vasile Voiculescu.
Naratiunea debuteaza cu o evocare, lipsita de complexe, a unei experiente amoroase din anii tineretii. Spre deosebire de solemnele poeme „metaerotice“, în care nu patrunde aproape nimic din furtuna de trairi pe care o provoaca dragostea, frazele nonsalante ale prozei reusesc sa înregistreze tot ceea ce este impetuos si nesabuit în iubire:
„La vârsta aceea aveam un anumit gust al exotismului. Neputându-mi cumpara fetisi din lemn afumat, ori sageti cu vârful coclit de otrava, ma multumeam cu tahitienele rascoapte de soare ale cine stie carui imitator netalentat al lui Gauguin.
Toate acestea ca sa va explic de ce ma aflam sub un soare australian, în parcul muzeului colonial, Cu Patricia în gând, cu Patricia de mâna, cu rosul Patriciei pe buze. Soarele parca se imobilizase pe cer: Patricia; si din loc în loc, vânzatorii de racoritoare ce îi repetau numele: Patricia.“
Stilul dezinhibat, plin de umor ne cucereste de la început si ne face sa-i acordam credit autorului, astfel încât nici nu observam când atmosfera devine fantastica. Îndragostitul cumpara un peste exotic, „cu ochi de buldog“, pe care i-l daruieste Patriciei, iar Patricia, dupa un timp, se îndragosteste pervers de morocanoasa vietuitoare din acvariu:
„De la un timp, îsi luase obiceiul ca seara, dupa ce stingea becurile din acvariu, sa cânte ceva neînteles, un fel de cântec de leagan. Miguel îsi batea înotatoarele pe loc, din ce în ce mai rar, între somnolenta si extaz. Cântecul era un refren bolnavicios, pe care îl ascultam si eu, batând din ce în ce mai rar din gene. Vedeam apoi, ca prin ceata, pe Patricia dezlegându-si cordeluta cozii de cangur si lasându-i sa-i cada, cu lenevie, camasa transparenta de nylon…“
Alta povestire care ar trebui sa fie inclusa în antologiile de proza scurta româneasca este „Importanta secretului comercial“, publicata pentru prima oara în revista „Apozitia“ (1992-1994). Autorul enumera – cu un umor irezistibil – încercarile unui om fara spirit comercial de a se lansa în afaceri. Acesta vrea sa introduca în comert cosciugul de material plastic, dar este torpilat de Asociatia Mondiala a Dricarilor, care provoaca în replica criza petrolului si în consecinta scumpirea materiei prime pentru cosciuge; vrea sa importe din China sobolani pentru pisicile din Europa, dar producatorii de conserve destinate micilor feline îi dejoaca planul, daruind chinezilor mari cantitati de pesticide; vrea sa puna în circulatie sutienul computerizat, dar femeile îl conving repede ca sânii arata cel mai bine în absenta oricarui fel de sutien; vrea sa fabrice iaurt din lapte de femeie, dar îl parasesc colaboratorii (care, furându-i „secretul comercial“, îl exploateaza pe ascuns undeva, în alta parte a lumii).
Si în aceasta povestire este seducatoare dezinvoltura discursului:
„Ca orice barbat ma gândeam din când în când, si din ce în ce mai rar, la sâni si sutiene, fara intentii comerciale, mai mult cu nedumeriri filosofice. Îmi spuneam ca Darwin, cât a fost el de Darwin, nu observase o anomalie în evolutia omenirii, de la maimuta în patru labe, la omul biped: sânii. Prin ridicarea omului în picioare, sânii ramân într-o pozitie incomoda, spânzurati de piept, înfrângând o bucata de timp legea gravitatiei, care, ajutata de timp, triumfa însa întotdeauna, atragându-i tot mai aproape de centrul pamântului. Sutienul nu e deci decât corectarea unei greseli a naturii, ajutând sânii sa se mentina în vânt în ciuda gravitatiei.“
Un carturar care se amuza, un Alexandru Odobescu al secolului douazeci, acesta este George Cioranescu în ipostaza de prozator.