O noua aparitie-eveniment ne-a rezervat în aceasta vara editura târgumureseana Nico, sub semnatura lui Marin Iancu: „Portret de grup. «Albatros». «Sârma ghimpata». «Gândul nostru»“.
Avem în fata, suntem atentionati, un „document literar si sufletesc“, aceste cuvinte care deschid prefata continând chiar cheia volumului: pe de o parte, lucrarea lui Marin Iancu se sprijina „pe un adevarat corpus documentar, poezii în manuscris, multe dintre ele cu un caracter inedit, corespondenta, acte, fotografii“ – si din acest punct de vedere este justificata prima jumatate a caracterizarii. În aceeasi masura, „Portret de grup“ este si expresia prieteniei care l-a legat pe autor de doi dintre membrii gruparii Albatros, calduros evocati în „Cuvânt-înainte“: „Prin anumite împrejurari mai mult decât fericite, am avut sansa de a fi, ceasuri si zile în sir, în preajma lui Geo Dumitrescu si a lui Sergiu Filerot s…t. S-a întâmplat sa-i întâlnesc în perioade diferite ale vietii lor, la un interval aproape de doua decenii pe unul de celalalt“.
Pe Sergiu Filerot (pe numele lui real Gheorghe Niculescu, nascut la Craiova, în 3 februarie 1921, trecut în lumea umbrelor în 24 septembrie 1989 la Bucuresti, debut, în 1939, în „Jurnalul literar“ al lui G. Calinescu, trimis, în 1942, în fata Curtii Martiale si condamnat la moarte pentru tiparirea volumului de versuri, interzis de cenzura, „Om“, pedeapsa comutata apoi în zece ani de închisoare, fiind însa eliberat în august 1944) l-a cunoscut cu câtiva ani înainte de moartea acestuia, prin intermediul lui N. Chiritescu-Dolj, fratele de mama al poetului. Indirect, îl stia din evocarile lui Marin Preda. „În ciuda trecerii pe care Nicolae Chiritescu-Dolj o avea în mod firesc pe lânga Sergiu Filerot, acesta s-a lasat foarte greu înduplecat, admitând ca, destul de târziu, pe la începutul lunii decembrie, dupa aproape trei luni de tatonari, sa se pronunte: «Sa vina!»“. Rememoreaza întâlnirea autorul: „Tânarul orgolios devenise un însingurat, fara prieteni care sa-i fie în preajma. Îsi ducea viata discret, într-o reticenta si reculegere acceptate cu resemnarea unor taceri anacronice tuturor conventiilor timpului, într-un apartament modest de doua camere, confort doi, la etajul trei al unui bloc de numai patru niveluri, pe o strada dosita din cartierul Doamna Ghica, la întretaierea strazilor Luntrei si Ripiceni. Holul de la intrare, si asa destul de strâmt, era marginit de-o parte si de alta de rafturi cu carti, editii vechi, de regula primele editii din operele unor scriitori, multe dintre acestea în cele mai prestigioase colectii ale editurilor din perioada interbelica. s…t Nimic nu era lasat la voia întâmplarii, totul fiind în masura sa tradeze un spirit de un desavârsit simt al ordinii si al rigorii. Mai degraba o persoana mica de statura, Sergiu Filerot ne-a întâmpinat prietenos si jovial, gatit într-un costum gri, elegant, cu cravata, lasând impresia unui om de o desavârsita politete. Vorbea linistit, învaluindu-ne, de dupa niste ochelari batrânesti, cu o privire surprinzator de prietenoasa, nemaiavând însa aproape nimic din înflacararea pe care i-o banuiam junelui de nestavilit de altadata.“ „…Era un om care muncea enorm. Citea, transcria, fisa, adnota, preocupat sa-si sistematizeze ideile în fise dense, inteligent elaborate. s…t. Din întâlnirile mele cu Sergiu Filerot, pastrez imaginea unui om cinstit, de mare caracter, a unei persoane lipsite de orice urma de emfaza. În tot ce facea, avea simtul valorii si al esentelor.“ Cu Sergiu Filerot, Marin Iancu va realiza chiar un interviu, refuzat la aparitie înainte de evenimentele din decembrie 1989, publicat în februarie 1990 în acelasi periodic, reticent antedecembrist („Suplimentul literar si artistic al Scânteii tineretului“), reluat, dupa câte îmi amintesc, într-un volum de interviuri („Nevoia de modele“, 2003), din pacate prea târziu pentru ca protagonistul sa se bucure de el.
Cu Geo Dumitrescu s-a întâlnit ceva mai târziu, în jurul anului 2000, în casa acestuia din str. Roma, aflata în imediata vecinatate a Colegiului National „I.L. Caragiale“. „La prima întâlnire, am dat peste un om slab, mai degraba pirpiriu, de o vivacitate impresionanta, cu o dictie argheziana s…t, cu un fel special de articulare a vorbirii, care în sine era foarte amuzant. Locuia mai toata ziua în camera principala de la parterul locuintei sale, care, prin cele doar doua-trei elemente de mobilier vechi de stricta necesitate, parea o încapere destul de mare, o camera modesta si austera, de om obisnuit sa traiasca singur si fara prea multi prieteni în jurul sau. De fiecare data, Geo Dumitrescu se arata foarte deschis, de o fervoare ce avea aproape puterea sa inhibe sau sa deruteze, un om al comunicarii directe, spontan si sincer, într-o predispozitie ironica greu de stapânit, mereu cu un anume mod dezinvolt de a se adresa. Prin volubilitatea exprimarii si sprinteneala miscarilor, la cei 80 de ani ai sai, poetul parea un adolescent, fermecator si imprevizibil în manifestari.“ În decursul acestor întâlniri, Geo Dumitrescu îi arata coperta desenata cu ani în urma chiar de poet pentru proiectata, dar nefinalizata placheta colectiva de versuri „Sârma ghimpata“ („înfatisând doi dintre stâlpii retelei, prabusiti, un zigzag de sârma ghimpata ce traversa ostentativ, în cerneala rosie, pagina, cu liniile frontului tot mai îndepartate, lasând în urma doar transeele pline de cadavre“) si împreuna pun la cale un plan de reconstituire si tiparire a caietului, proiect în care este cooptat si Al. Condeescu, pe atunci director al Muzeului Literaturii Române. Problemele de sanatate ale poetului, mai apoi tevatura mutarii acestuia si stingerea lui din viata, în 2004, împiedica finalizarea proiectului.
Titlul volumului lui Marin Iancu are totala acoperire în continut: autorul nu insista asupra creatiei literare a albatrosistilor, ci marcheaza elementele susceptibile de a configura „biografia sufleteasca“ a acestui grup literar, „interesant, în ultima instanta, prin omogenitatea, staruinta si forta de a institui o noua etapa în evolutia poeziei românesti“: „Spirite de formatie libera si hotarâti sa se smulga oricarei tutele literare, scriitori din «generatia razboiului» s…t îsi iau o anumita libertate fata de poncifele poeziei de la acea vreme si, în ciuda atmosferei halucinante a razboiului fascist, declanseaza o efervescenta în favoarea poeziei si a actiunii“.
Lucrarea îsi propune conturarea contextului social-politic (în primul capitol), apoi reconstituirea ambiantei cultural-literare în care „un grup solidar de tineri aspiranti la gloria literara“, asa-numita grupare albatrosista, cunoscuta sub genericul „generatia razboiului“, „si-a propus sa aduca un suflu nou în spatiul larg al vietii literare românesti din perioada interbelica“.
Capitolul „Generatia razboiului“ surprinde tabloul de grup al albatrosistilor – „generatia de sacrificiu“: „niste tineri aflati într-o permanenta buna dispozitie, turbulenti si galagiosi“, „plini de curiozitate si imprevizibili“, „oameni vii, inconfundabili prin îndrazneala prin care îsi însoteau demersurile“, „se întâlneau în berarii si cafenele, extrem de veseli sau, alteori, exagerat de seriosi, dispusi sa dea lectii tuturor, se manifestau ca personalitati cu mari pretentii, desi multi dintre ei de-abia erau trecuti de vârsta majoratului“. Cu toata aceasta disponibilitate pentru ironie si joc, „se aratau foarte angajati în ceea ce faceau si extrem de critici unul fata de celalalt“, fara ca prietenia ce-i lega sa fie câtusi de putin afectata, fiind uniti de „sentimentul pronuntat al camaraderiei literare“, bazata si pe „confesiuni“, dar si pe „o anumita obstinatie de a rezista sicanarilor venite din partea reprezentantilor puterii. Multi dintre ei au fost amenintati cu închisoarea, altii, nu cu mult mai târziu, au fost întemnitati pentru ideile lor politice“. Avându-i în frunte pe Geo Dumitrescu, Ion Caraion, Constant Tonegaru, Sergiu Filerot, Dimitrie Stelaru, Dinu Pillat, Al. Cerna-Radulescu, „modele de personalitate si repere ale unei atitudini antidogmatice“, tinerii scriitori si-au asumat nu numai „un însemnat rol poetic“, „gata sa realizeze, în elanul lor instantaneu, o adevarata insurectie poetica“, ci si unul moral, „oferind prin scrisul lor certe dovezi ale nesupunerii fata de ordinea lumii în care traiau“. De mentionat ca revista „Albatros“, initiata de Geo Dumitrescu si interzisa dupa doar sapte numere, a aparut în intervalul dintre 10 martie si 15 iunie 1941, aratându-se deschisa scriitorilor foarte tineri (nascuti în jurul anului 1920), nonconformisti, revoltati, contestatari. „Suntem – va scrie Geo Dumitrescu în 1946 – o generatie fara dascali, fara parinti spirituali. Ne caracterizeaza revolta, ura împotriva formelor, negativismul. Detestam, umar la umar, literatura“ („Lumea de mâine“).
În urmatoarele capitole este trasat „dramaticul destin“ al celor trei „experimente“: revista „Albatros“ (cap. „Revista «Albatros» si redescoperirea poeziei“), placheta colectiva de versuri „Sârma ghimpata“ (capitolul cu acest titlu) si revista „Gândul nostru“, prin cea de a doua ei serie bucuresteana (cap. „Ultimul moment din aventura albatrosista. Revista «Gândul nostru»“).
De o deosebita însemnatate este reconstituirea, „chiar daca nu în integralitatea sa“, a plachetei „Sârma ghimpata“, în penultima sectiune a volumului. Proiectata placheta, a carei aparitie a fost cenzurata în 1942, includea poeme semnate de Virgil Ierunca, Felix Anadam (pseudonimul lui Geo Dumitrescu), Ben Corlaciu, Elena Diaconu, Sergiu Filerot, Miron Radu Paraschivescu, Stefan Popescu, Marin Preda si Ovidiu Râureanu, mai fiind mentionati în cuprinsul ei (cum se poate constata din fotocopia „proiectului“ de la p. 72) Iulian Petrescu si Tiberiu Tretinescu, ale caror creatii lipsesc însa din manuscrisul volumasului.
În fine, ultima parte cuprinde o antologie „Poeti albatrosisti“, fiind reproduse poezii semnate de Sergiu Filerot, Mihnea Gheorghiu, Ovidiu Râureanu, Alexandru Lungu, Magda Isanos, Eusebiu Camilar, Elena Diaconu, Dimitrie Stelaru si St. Aug. Doinas (cu poemul „Noaptea“, despre care antologatorul precizeaza ca a ramas nepublicat în mapa proiectatei antologii „Poezia tânara româneasca între 1935-1942“, deci inedit). Din pacate, doar pentru sapte dintre cele 26 de poezii este specificat locul aparitiei, lacuna ce probabil va fi remediata la o noua editare.
Un aparat critic pe masura („Note si comentarii“) si o „Bibliografie selectiva“ completeaza lucrarea lui Marin Iancu. Documentarea, impresionanta prin exhaustivitatea ei (istorii literare, dictionare, studii, eseuri, articole din presa, interviuri, marturii), împreuna cu materialul inedit (redat în fotocopii si în transcriere), de care a dispus autorul si pe care îl scoate acum la lumina, sustin demersul lui Marin Iancu si fac din volumul sau o aparitie editoriala pe care am numit-o, înca de la început, un eveniment, în conditiile în care istoria literara nu s-a aratat pâna acum foarte interesata de gruparea albatrosista, pomenita cel mai adesea doar în corelatie cu Cercul Literar de la Sibiu, cotat a-i fi superior valoric.
Autor: RODICA LAZARESCUApărut în nr. 431