Palo Alto nu este un oras al cladirilor inalte. Atâta cât aveam sa vad – in putinul timp liber aflat la dispozitie – am constatat un amestec de arhitectura moderna, tipic americana, cu arhitectura latino-americana, alaturi de cladirile mai inalte, ridicate in anii ’90, coexistând cu altele mai mici, cu destinatii foarte diferite, de la shop-uri pentru utilitati minore de prima necesitate pâna la ateliere de reparatii.
Zonele populate, gospodareste intretinute, alterneaza cu spatii care isi asteapta constructiile viitoare – supermarketuri, stadioane, parcuri de agrement.
Cu ochii pe fereastra privesc la cei ce urca in autobuz. Asteapta linistiti, in ordine, tineri sau mai putin tineri, la urcare in autobuz isi acroseaza bicicletele intr-un fel de rastel in partea din fata a autobuzului. Nimeni nu este nervos, nimeni nu se impinge, nimeni nu tipa si, mai ales, nimeni nu jigneste pe nimeni. Cohorte de asiatici – mai ales chinezi – gânguresc in soapta. Soferul isi continua drumul impasibil, pe firul soselei impecabile de aici, ca toate celelalte pe care aveam sa le intâlnesc.
Când soferul ne-a spus ca am ajuns la Hoover, prima impresie a fost ca ni se da o informatie incorecta, fie ca noi n-am intrebat clar, fie ca am fost intelesi gresit. Si toata aceasta falsa impresie era data de prima perceptie, si anume ca ne aflam in fata unui parc imens.
Stanford University se afla pe câteva zeci de hectare, reunind facultati de profil divers, laboratoare de referinta, biblioteci de mare prestigiu, sali de conferinte si, desigur, Hoover Archives and Library.
Am intrat in cladirea având doar parter si am fost condusi la Elena S. Danielson: un birou mic, functional, nimic orgolios, având lânga carti si manuscrise numeroase amintiri, mai ales ceramica, aduse din România. Parca ne despartiseram ieri.
Am facut formele de inregistrare, am luat cunostinta de rigori – toate hainele se depun la garderoba, orice obiecte: carti, manuscrise, stilouri, pixuri, foarfece s.a. se lasa in fisete personalizate – ni s-au distribuit pentru notite hârtii cu antetul institutiei si creioane obisnuite si am patruns in universul lor.
Un spatiu modern, cu toate facilitatile de studiu, având la nevoie putinta sa-ti bransezi laptopul, iar intr-un colt xeroxuri pentru copierea documentelor alese, folosindu-te fie de un abonament cumparat ad-hoc pentru un numar de copii, fie de moneda cash. Totul pare perfect, cu exceptia aerului conditionat. Simti ca iti ingheata capul si gâtul. Majoritatea arhivarilor sunt de origine rusa si poloneza. Nu lipsesc americanii. Arhivistii – putini la numar, titlul fiind un pretios atestat de pregatire si consacrare profesionala – au, in totalitate, studii universitare si cursuri de specialitate. La un birou special, cu vedere asupra intregii sali, supravegherea este asigurata non-stop. La iesire, toate paginile xeroxate sau copiate de mâna, pe hârtie cu antet, se verifica si se stampileaza. Fara graba, fara greseala. Intrarea si iesirea din salile de studiu se monitorizeaza.
Pentru un sandvici, o cafea sau un suc, iesi fie pentru a te aseza pe una din numeroasele banci din imensul parc, deosebit de ingrijit, fie pe una dintre terasele chioscurilor ce servesc, fara niciun fel de discriminari, profesori, studenti sau personalul de intretinere.
In asteptarea primelor materiale documentare de contact, arunc o privire in jurul lui Hoover Archives. In tot arealul de la Stanford se circula cu bicicleta, nu cu masina, exceptie fac cei care aduc posta, materiale de consum sau de intretinere sau ridica gunoiul. Gazonul este tuns impecabil, iar pomii – mai ales cei din vegetatia specifica zonei californiene – beneficiaza de abordari dintre cele mai indraznete. E liniste, este putin mai racoros, dar aerul este curat, se aude ciripit de pasari si de jur-imprejur zeci si zeci, poate sute de veverite brune sau argintii in cautare de hrana sau doar iesite la plimbare.
In acea zi de 1 decembrie 2003 a inceput stagiul nostru de cercetare si l-am continuat neconditionat timp de trei saptamâni. Opt ore zilnic, o intrerupere de jumatate de ora, ca toti ceilalti, predarea materialelor la 16.30; parasirea spatiului de catre intregul personal la ora 17; activarea sistemului de securitate integral.
Pe baza opisurilor puse la dispozitie de arhivistii de la Hoover Archives am pasit la (re)parcurgerea fondului Nicolae Titulescu.
Am facut-o cu infrigurare, cu frenezie, cu ochii pe ceas, temator ca timpul trece prea repede. Am vazut documente pe care, pe baza unor semnale indirecte, le urmaream de ani, ba chiar de decenii, am coroborat mintal ceea ce parcursesem la Bucuresti sau in alte capitale europene cu ceea ce vedeam aici, am trait satisfactia confirmarii unor presupuneri, bucuria de a vedea supravietuind prietenii puternic incercate si tristetea decesului unor legaturi aproape fratesti, am parcurs, uneori cu sentimentul de martor, filmul biografiei celui care a fost român si european, adulat si huiduit, un apostol propus la Premiul Nobel pentru Pace, dar si un adversar condamnat la a fi asasinat in strada de teroristi de pe la noi sau de aiurea, un erou, dar si un proscris.
Nu e locul aici pentru o prezentare ampla a fondului Nicolae Titulescu, dar voi mentiona doar câteva elemente si voi face câteva consideratii privind vastitatea, diversitatea si complexitatea sa.
Pentru a defini dimensiunea tezaurului arhivistic Nicolae Titulescu de la Hoover Archives va fi suficient sa mentionez ca aici se pastreaza aproape 12.000 pagini document, pagini in original sau in copie, in marea lor majoritate inedite, având pe Nicolae Titulescu drept inspirator sau initiator, autor sau coautor, expeditor sau destinatar etc.
Primul segment al fondului, denumit impropriu „Jurnal”, alcatuit din 187 caiete personale, format mare, acoperind perioada 1923-1931, insumeaza 9.350 pagini, diferite ca sorginte, caracter/specific, calitate. Pastrate in bune conditii, accesibile usor, documentele acestui segment s-au dovedit din ce in ce mai utile, pe masura prelucrarii fondului si a renuntarii, definitive astazi, la orice restrictii subiective sau temporale, permitând inlaturarea unor pete negre in istoriografia româneasca si europeana sau reconsiderarea evaluarilor privind evenimente si personalitati din perioada interbelica. Subscriu integral la radiografia facuta in urma cu treizeci de ani de cercetatorul iesean Gheorghe Buzatu, care identifica o tripla menire a caietelor: „de a-i servi in cursul tratativelor, de a constitui proba irefutabila a eforturilor sale in slujba tarii, fata de atacurile adversarilor sai politici cunoscuti sau potentiali, interni sau externi, de a-i oferi temeiul memoriilor pe care intentiona inca de prin anii ’20 sa le scrie dupa retragerea sa din serviciul diplomatic si pe care a intrevazut-o in alte imprejurari decât cele in care s-a produs”.
Al doilea segment la fel de important, inedit in totalitatea sa, il constituie cele aproape 350 de scrisori primite de omul politic si diplomatul român de la numeroase personalitati române si straine. Printre semnatarii unor asemenea scrisori, plasate in perioada 1921-1939, conturând un substantial volum in curs de definitivare la Fundatia Europeana Titulescu, dupa un altul, anterior, editând un numar la fel de important de documente provenind din spatiul elvetian, regasim urmatoarele nume: Ion Antonescu, Albert Apponyi, Gheorghe Argesanu, Constantin Argetoianu, Herbert Henry Asquith, Alexandru Averescu, Italo Balbo, Edvard Beneš, Leon Blum, Ion I.C. Bratianu, Vintila I.C. Bratianu, Aristide Briand, Gheorghe Buzdugan, Alexandru Cantacuzino, Carol II, Robert Cecil, Austen Chamberlain, Winston Spencer Churchill, Dimitrie N. Ciotori, Arthur Connaught, Julius Curtius, George Nathaniel Curzon, Angelo Maria Dolci, Paul Doumer, Eric Drummond, Ion G. Duca, Principesa Elena a României, Grigore Gafencu, Dimitrie I. Ghika, Dino Grandi, Arthur Henderson, Edouard Herriot, Principesa Ileana a României (Maica Alexandra), Take Ionescu, Nicolae Iorga, Henri de Jouvenel, Frank Billings Kellogg, David Lloyd George, Louis Loucheur, Ramsay McDonald, Iuliu Maniu, Mihail Manoilescu, Regina Maria a României, Jan Masaryk, G.G. Mironescu, Ion M. Mitilineu, Jean Monnet, Gilbert Murray, Benito Amilcare Mussolini, Printul Nicolae al României, Harold Nicolson, Stefan Osusky, Joseph Paul-Boncour, Nicolae Petrescu-Comnen, Raymond Poincaré, Nikolaos Politis, Stelian Popescu, Nicolae Radescu, Charles Saint-Aulaire, Barbu Stirbey, Mihail R. Sturdza, André Tardieu, Gheorghe Tatarescu, Albert Thomas, Eleutherios Venizelos, Constantin Visoianu.
In fine, al treilea segment, „Miscellanea”, cuprinde documente privind demiterea sa la 29 august 1936, interviuri, articole si cuvântari din perioada 1935-1936, varii interventii in Adunarea si Consiliul Societatii Natiunilor, extrase din presa româna si straina, din perioada 1926-1936, marturii si evocari ale unor oameni politici, diplomati si ziaristi, români si straini, despre Nicolae Titulescu s.a.