Omagiu prietenului meu
Paul Lazarescu
Ici colo în România, în presa, la televiziune, pe site-uri de internet ca Youtube si pe unele bloguri de dezbateri, aud voci diverse care critica de o maniera mai mult sau mai putin curtenitoare, mai mult sau mai putin violenta, iar uneori (si nu rar) mai mult sau mai putin rasista observatorii occidentali sau anumiti intelectuali români, acuzându-i de „vânzarea tarii strainilor“, de tradarea ei, de întinarea culturii sale, „valorilor“ ei istorice si religioase sau de punerea în pericol a aliantelor ei strategice si a valorilor sale culturale esential anticomuniste etc…. Avem sentimentul ca acesti oameni, în general membri ai unor profesii mai mult sau mai putin intelectuale, doresc ca tara, ca spre sfârsitul comunismului ceausist, sa traiasca într-un vas închis si ca, într-o larga unanimitate, orice cetatean exprimându-si nemultumirea sau orice strain care viziteaza locurile sau lucreaza si preda, ca mine, sa înalte laudele, odele, imnurile si cânturile de slava pe care a priori le merita o Românie deasupra oricarei îndoieli, fie ca aliat statornic al centralitatii SUA, fie, mai bine, o Românie perceputa ea însasi ca un centru al lumii! De altfel, acesti oameni pastreaza o tacere vinovata asupra gravelor disfunctionalitati ale statului si ale institutiilor sale (mai ales când acestea le varsa salarii grase) sau în fata pozitiilor BOR, asupra felul Bisericii de a negustori divinul, de a impune tacerea în legatura cu filmuletele postate pe Youtube, înfatisând calugarite ce închina cântece legionare unui foarte batrân staret, în amintirea tineretii sale fascistoide (si se poate presupune ca nu si-a schimbat opiniile!). Acestia se înteleg si sa acuze fara rusine poporul, în general muncitorii (sau ceea ce mai ramâne din ei) de „stupizenie“, pensionarii modesti si batrânii de „prostie“. În schimb, aceia dintre intelectuali care se pretind occidentalizanti, ca si cei care se declara autohtonizanti (români verzi) se unesc ca sa denunte, cei din urma în termeni violenti, uneori însotiti de amenintari fizice abia ascunse (vezi pe Facebook schimbul epistolar al lui Michael Shafir cu domnul Ion Coja – este graitor), cei dintâi în termeni mai dulcegi, orice idee asa-zis de „stânga“ si nu doar de stânga, ci orice idee critica privitor la comportamentele anti-civice ale diversilor cetateni, chiar si orice idee însufletita de o autentica grija sociala, ba chiar condusa de o caritate crestina autentica, cea adevarata, si nu habotnicia de taraba pe care o vedem înflorind peste tot din decembrie 1989.
În loc de a înjura, de a ameninta sau de a face pe procurorii (ceea ce cu siguranta nu este rolul intelectualilor – exista functionari de justitie pentru asta!), ceea ce ar trebui sa alerteze pe fiecare cetatean român de buna-credinta sunt o serie de evenimente foarte grave care arata pâna unde statul român este scufundat într-o grava descompunere, în ciuda recentelor gesticulatii privitoare la doua posturi de vama, în care coruptia mergea de minune; caz în care se pune o singura întrebare: de ce doar doua posturi de frontiera si nu toate, daca, dupa cum relateaza presa, coruptia si sexul sunt principalele activitati ale vamesilor si vameselor în timpul serviciului? Cum spune liderul sindical Vasile Lincu, nu vom sti niciodata adevaratii beneficiari si organizatori ai acestui sistem de extorcare de bani („Adevarul“, 16 februarie 2011). Lincu înclina mai degraba catre partide, fara a spune însa care din ele…
Într-un articol al lui David Brastone (profesor la Universitatea din San Francisco), semnalat de CNN, pe 8 februarie 2011, intitulat „Romania a Global Center for Human Trafficking“, descoperim ca tara a devenit nu doar un centru de concentrare a tinerelor fete venite din Est si revândute ca prostituate în Europa occidentala, în Orientul Mijlociu sau chiar în Extremul Orient pâna în Japonia, ci si un centru important de trafic de organe… Vom adauga deznadejdea, cel putin atât putem spune, copilariei, peste 100 000 de copii abandonati, 10 000 traind pe strazi sau aproape si ruina totala a învatamântului la sate si în micile orase. Cu riscul de a nu fi pe plac, dar putin îmi pasa, tin sa reamintesc ca, dupa modelul foarte autoritar al iacobinismului francez si cu toate cusururile lor pe care le cunoastem, comunistii cel putin reusisera sa scolarizeze într-un mod destul de multumitor comunitatile rurale din România… Pe lânga aceasta traficul de tigari la granite nu este decât un mic pacat venial care cuprinde aranjamente politico-financiare între politicieni si sindicalisti (cf. revelatiile cotidianului „Adevarul“ din 14 februarie 2011). Dar exista si lucruri mai rele decât aceste mici jocuri politico-mafiote de-a v-ati ascunselea, care ar putea fi rezolvate rapid daca coalitia la putere ar manifesta o reala vointa politica… Dintre fenomenele care demonstreaza aceasta descompunere totala a statului, vom remarca despadurirea masiva a tarii pe care unii o constata parcurgând vaile muntoase, din Apuseni pâna la Carpatii Rasariteni, din Maramures în Bucovina, pâna la Carpatii Meridionali, de la Sibiu la Brasov… O crima ecologica are loc aici din 1989 si sigur nu va fi recuperata deloc daca statul nu va opri aceste taieri salbatice si daca nu pune în practica o riguroasa si foarte severa politica de reîmpadurire si de control…
Caci „românii buni“, cei duri sau mai putin duri, prefera sa se ocupe de ceea ce nu are nicio legatura nici cu coruptia generalizata a statului, nici cu subiectele privitoare la interesul colectivitatii în ansamblul ei… Acesti oameni, foarte savanti nu cunosc de altfel ABC-ul filosofiei politice idealiste, de la Sfântul Toma la Kant, la care se refera fara încetare fara sa-i vada implicatiile minimale, anume ca buna guvernare trebuie sa lucreze pentru binele tuturor si nu sa pazeasca privilegiile unora, afara doar de cazurile care, atât la unul cât si la celalalt, releva „dreptul natural“… Astfel, într-un ziar (nu îndraznesc nici macar sa-l numesc un ziar, de fapt este o fituica ordinara, „Gazeta de Cluj“, 5 februarie 2011), putem citi un articol scandalos, adica fals, mincinos, stupid si last but not least, de un rasism insidios si abject îndreptat împotriva profesorului Shafir (de la UBB) prezentat ca agent CIA („Shafir, diamant CIA“) – bineînteles, fara ca nicio proba tangibila sa fie scoasa la lumina! În schimb, niciodata aceasta foaie jalnica nu da seama nici despre dezastrul ecologic al râurilor, lacurilor de retinere aflate nu departe de Cluj, la poalele muntilor Apuseni, nici despre expulzarea amarâtilor de tigani „relocati“ pe urma în preajma gropii de gunoi a orasului (sic!). Nu vom citi, sub pana lor îngreunata de o prostie de slugoi, analize economice serioase despre exigentele FMI. Singurul lucru pe care stiu sa-l faca în felul lor este sa consimta dulcegarosi la cele dintâi, fara sa scoata o vorba, laudând puterea care îi hraneste, si sa reduca analiza la câteva înjuraturi badaranesti contra FMI si a Bancii Mondiale, ca si când o limba de mahala ar putea înlocui gândirea critica. Nicio vorba în aceste „gazete“ despre prapadul arhitectural din orase (se pare ca faraonismul ceausist a intrat în gusturile antreprenorilor imobiliari atât laici cât si clerici) si niciun text care sa denunte distrugerea, poate chiar mai spectaculoasa, a arhitecturii rurale unde, în mai putin de douazeci de ani, ceea ce ramânea înca dintr-o splendida traditie seculara de arhitectura rurala în lemn, chirpici sau piatra, în functie de regiuni, a fost maturat de aratanii din beton, cu balcoane de sticle si tevi de otel inoxidabil, cu acoperisuri de tigla în toate culorile sau placi de metal, stralucind la soare ca oglinzile bordelurilor de odinioara. Acest prost gust îl împart cu totii, pe scale diverse, vise fantasmate nu demult, în ceausism, când, în fiecare sâmbata seara, aproape întreaga tara avea ochii atintiti la televizor pentru a privi una din cele mai mari stupiditati televizuale, serialul „Dallas“. Si am exclus din aceasta lista palatele tiganesti care, într-o deriva fara margini ducând la Disneyland-ul generalizat, trebuie laudate deoarece prezinta versiunea cea mai împlinita, cea mai deliranta, cea mai suprarealista si asadar cea mai inventiva estetic. Între prostul gust al noilor îmbogatiti din Baneasa sau din cartierul Muresanu de la Cluj, de pilda, si palatele tiganesti, ultimele reprezinta fara îndoiala realizarea arhitecturala (cuprinzând si decoratiunile interioare) cea mai originala din întreaga Europa ex-comunista… si cred ca în curând vor deveni un veritabil patrimoniu arhitectural national, precum arta socialismului din ex-URSS, devenita unul din punctele de trecere obligatorii ale circuitelor turistice si o valoare importanta de specula pe piata artei.
Pentru aceste doua tipuri de intelectuali, dusmanul este mereu celalalt… fie ca acest celalalt e de „stânga“ – pentru occidentalizantii lesinati, fie ca apartine unei minoritati nationale sau pur si simplu unei alte natiuni – pentru autohtonistii violenti. Acest celalalt, orice spune sau scrie, se însala mereu, pentru ca celalalt este însufletit de cele mai rele intentii, celalalt este nebun, pentru unii, imoral, chiar pervers (fara a mai vorbi de stupiditatea lui congenitala); pe scurt, celalalt nu este niciodata nici intelectual, nici român asa cum trebuie… De fapt, pentru occidentalizanti celalalt cade mereu la momentul nepotrivit si refuza sa accepte lumea pe care stapânii sai i-o indica drept cea mai buna dintre lumile posibile (Brave New World), în timp ce pentru autohtonisti celalalt este raul încarnat, ba chiar raul pur, deoarece prin nastere nu are nici caracterele înnascute ale adevaratului român, nici „sânge“ românesc, nici religie ortodoxa. Avem de a face în acest caz cu un adevarat rasism de filiatie biologista: astfel de calitati nu se pot niciodata dobândi – ne nastem cu ele, asa cum avem ochii albastri sau verzi (cu o exceptie: greco-catolicii, pe care i-am facut sa revina la „adevarata“ religie a adevaratilor români fortându-i sa abjure sau sa fie dusi la puscarie si aceasta multumita unei aliante asupra careia niciun „bun român“ nu revine, anume alianta dintre Partidul Comunist Român si BOR în 1948… Dar, cum a proclamat odinioara Simon de Montfort într-un Béziers în flacari, unde curgea în valuri sângele catarilor masacrati împreunã cu catolici: „Dumnezeu îi va recunoaste pe ai sai“… Se pare ca Dumnezeu nu i-a recunoscut defel…)
În sfârsit, cele doua tipuri de dusmani ai celuilalt, care se amesteca în toate, pastreaza o tacere, cu atât mai asurzitoare, cu cât este vorba de evenimente majore care determina mersul epocii noastre, ca si cum transformarea Chinei în a doua putere mondiala, ca si cum sporirea puterii Indiei, nu cea a lui Mircea Eliade, ci cea a tehno-stiintei, cea a lui Mittal devenit proprietar al celor mai mari otelarii din tara, la Galati, ca si cum cresterea fulgeratoare a Brazilei nu ne-ar sili sa regândim din nou si pe noi baze mutatia accelerata a modernitatii tardive…
Astfel conceputa, dezbaterea asa-zis democratica pare dificila. Pe de-o parte unii resping gândirea critica venita din cea mai înalta traditie filosofica1, o privesc ca fiind necuviincioasa, o dovada de imbecilitate, nerespectuoasa fata de ordinea stabilita, ceea ce pare ciudat la oamenii care, pretinzând a fi meditat asupra „Apologiei lui Socrate“, se supun cu entuziasm servitutii voluntare (servitute aurita, fireste), în timp ce de cealalta parte, tipi din specia diplodocus ne servesc rece zeama fascistoida a anilor 30 ai secolului trecut (dreasa uneori cu un americanism de extrema dreapta, pentru a nu parea cu totul demodata), ca si când lumea nu ar fi fost întoarsa cu susu-n jos de la sfârsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial încoace si chiar mai mult de la implozia regimurilor comuniste europene… Înaltarea de laude celor puternici sau magulirea oarba a maselor, habotnicia, resentimentul, ignoranta asigura cu certitudine succese imediate (succese mediatice si financiare). Sunt pe deplin constient de asta, dar, dupa o lunga cariera universitara, când vine vorba de gândire, prefer gustul aristocratic de a nu fi pe plac în locul celui mai comercial de a placea.
Bucuresti, februarie 2011
Traducere de Claudiu Gaiu
NOTE:
1 S-ar putea cita aici o lista de nume care, de la Socrate la Montaigne, de la Etienne de la Boétie la Marsilio de Padova, de la Wyclif la Jan Hus si la primul Luther, de la Kant („Conflictul facultatiilor“) la Nietzsche („Zur Genealogie der Moral“), de la Marx la Adorno, Benjamin, Wittgenstein si Heidegger, ne ofera exemplele cele mai prestigioase ale nesupunerii gândirii fata de doxa momentului. Hegel spunea ca vocatia filosofului este de a gândi timpul sau, as completa afirmând ca vocatia gândirii este, pentru a-si întelege timpul, de a gândi împotriva timpului sau, adica împotriva a ceea ce este dat a priori ca evidenta, normalul, valorile, „naturalul“…