Una dintre glumele care incercau sa „explice“ minunatele realizari ale regimului comunist, observabile doar pe hârtie, evoca un concurs de stors lamâi. Primul concurent, dupa ce isi incordeaza muschii, reuseste sa stoarca lamâia in proportie de 60%, dupa care lasa sa se vada numele echipei din care facea parte, inscriptionat pe tricoul sau: Vulturii New York. Al doilea concurent, dupa un efort extraordinar, aduce acul indicator la 80 de procente. Pe tricoul sau scria Voinicii Londrei. In fine, al treilea concurent face ca acul aparatului sa ajunga la 105%! Evident, pe tricoul sau scria: Statistica Bucuresti.
Nu am sa incerc, aici, sa descâlcesc mecanismele statisticii contemporane in domeniul muzeelor. Va asigur ca nu este, deloc, usor. Pentru a putea face un clasament, de exemplu, al celor mai vizitate muzee, trebuie stabilit mai intâi ce este aceea un muzeu. Definitiile nu sunt aceleasi in toate tarile. In unele tari, de exemplu, gradinile zoologice sunt considerate muzee, in altele, nu. Acelasi lucru este valabil si pentru gradinile botanice, delfinarii, observatoarele astronomice, parcuri, gradini, rezervatii, castele etc. Abia dupa ce stim exact ce comparam putem sa trecem mai departe. Nici numarul vizitatorilor nu este usor de stabilit. In unele cazuri, cei care intra gratuit sunt numarati, in altele, nu. Uneori, copiii sub sapte ani nu sunt socotiti drept vizitatori, alteori, da. Sunt cazuri in care cei care participa la diverse evenimente din muzeu (spectacole, conferinte, vernisaje s.a.m.d.) sunt luati in considerare, dar sunt si situatii in care acestia nu sunt numarati. Si exemplele ar putea continua cu cei care acceseaza paginile de internet ale muzeelor, cu cei care intra doar in restaurantele din muzee etc. Trecând peste toate aceste impedimente pe care o organizatie cum este Grupul European pentru Statistica Muzeala (EGMUS) incearca, de ani de zile, sa le limpezeasca pentru a putea ajuta Eurostat (Oficiul European pentru Statistica) – omologul european al Institutului National de Statistica de la Bucuresti -, trebuie sa spunem ca desi pare un exercitiu futil, statistica din domeniul culturii este extrem de importanta si mai ales relevanta pentru nivelul de dezvoltare al unei tari, pentru bogatia si puterea sa. Toti ne mândrim cu frumusetile naturale sau culturale pe care le avem, fie ca suntem români, chinezi, australieni sau nigerieni si, evident, fiecare tara are farmecul sau. Dar când constatam ca Italia are inscrise pe Lista UNESCO a patrimoniului cultural si natural 42 de obiective, iar România doar 7, intelegem de ce Italia are mult mai multi turisti decât România, care aduc mult mai multa prosperitate peninsulei, decât ne aduc noua, celor de la Marea Neagra. Nu iau in discutie, aici, nici o circumstanta, pentru ca s-ar putea spune ca nu este normal sa comparam Roma cu Bucurestii si Venetia cu Sulina. Statistica lucreaza cu cifre, care pot fi interpretate asa cum doreste fiecare. Sondajele de opinie comandate de partidele politice românesti, de exemplu, sunt cele mai bune exemple pentru cum se poate incerca manipularea cetatenilor cu ajutorul cifrelor. Daca un politician se bucura de incredere foarte multa in proportie de 30%, multa, in proportie de 20%, putina, in proportie de 30% si foarte putina, in proportie de 20%, se poate scoate in evidenta fie ca 50% din oameni au incredere in el (e mult, s-ar zice), fie ca 50% nu au incredere in el (la fel de mult). Cam asa e si cu Lista UNESCO. Se poate spune ca România are putine situri inscrise pe Lista, doar sapte, dar, proportional cu bogatia si istoria Italiei, are cu doar de sase ori mai putine. Adevarul este ca UNESCO, fiind o organizatie politica, are grija sa pastreze un echilibru „corect“ din punct de vedere politic intre statele membre. Malta, de exemplu, o tara cu o populatie de nici jumatate de milion de locuitori, are trei situri inscrise pe Lista UNESCO. Aparent, sunt putine, dar, in realitate, aproape toata tara este un sit protejat.
Când vine vorba despre muzee, jocul cu cifrele poate deveni la fel de ametitor si totodata inselator. Este usor sa constati ca cel mai vizitat muzeu din România (Branul) numara cam 500.000 de persoane pe an la casa de bilete, in vreme ce Luvrul contabilizeaza de 16 ori mai multe. Daca vom tine cont, insa, de faptul ca muzeul parizian strânge mai multe valori decât toate muzeele românesti laolalta (ma refer strict la valoarea exprimata in bani a bunurilor muzeale evaluate si nu la valoarea culturala a bunurilor, infinit mai greu de comparat), atunci am avea de ce sa fim mândri! Din unele puncte de vedere, numarul de vizitatori este extrem de important in stabilirea politicii forului tutelar al unui muzeu, in vreme ce din alte puncte de vedere este cu totul irelevant. Faptul ca si acum, dupa ce a fost golit de bunurile muzeale detinute de stat, fiind un muzeu privat, care se bazeaza mai mult pe frumusetea monumentului istoric decât pe obiectele din muzeu, Branul atrage mai multi vizitatori decât Pelesul, sa spunem, nu inseamna ca cel din urma este un muzeu mai putin important decât cel dintâi, ca este mai prost administrat sau mai sarac din punct de vedere cultural. Tocmai de aceea, lucrurile trebuie intotdeauna privite si judecate in context. Succesul la public al unui muzeu poate fi uneori comparat cu succesul la public al presei: cel mai citit ziar din România, oricare ar fi el, in momentul de fata, nu poate fi decât un tabloid, care nu poate trezi interesul cititorului obisnuit al revistei „Cultura“. Sigur, se poate spune: „prosti, dar multi“. Dar aceasta concluzie nu face ca românii sa para mai saracuti la minte decât britanicii, de pilda, unde „The Sun“ este mult mai citit decât mensualul „Contemporary“, sa zicem.
Judecate, insa, in contextele lor si facând comparatii corecte, cifrele pot fi relevante si pot sa ofere indicii extrem de pretioase despre cum intelege o comunitate (constient sau inconstient) menirea sa in lume. In 2009, de exemplu, la nivelul Uniunii Europene, 0.7% din cetatenii statelor membre isi câstigau existenta fiind scriitori sau artisti in general. Numai ca, in vreme ce in Suedia sau Finlanda procentul de artisti din totalul populatiei atinge 1,5%, România se situeaza in coada clasamentului, cu 0,1%. Si când te gândesti ca tocmai am aflat ca „românii au talent“!
Autor: VIRGIL STEFAN NITULESCUApărut în nr. 325