De câtiva ani încercam sa definim spatiul public în Bucuresti. Nu pentru ca el nu ar fi existat în anii comunismului. El a existat întotdeauna. Si a fost mereu un loc al interactiunii umane. Conceptul de Agora al lumii antice, cu ritualuri si modalitati de comunicare între cetateni, a existat mereu de-a lungul istoriei, schimbându-si doar înfatisarea. Arhitectura însasi a fost un mediu propice întâlnirii si comunicarii, spatiul urban fiind un simbol al discursului si de multe ori al performance-ului.
Cu toate acestea ne trezim astazi în epoca postmoderna într-o lume globalizata în care rolul spatiului în sfera publica se schimba, devenind doar un capitol pasager în viata orasului. Mai putem adauga asemanarea de multe ori pâna la confundare a noilor orase de tip occidental. Aici intervine rolul artei în spatiul public. Arta poate amprenta, personaliza, dând identitate culturala acolo unde ea nu exista.
Dar sa începem cu spatiul public în Bucuresti. Sub anii comunismului, acest spatiu citadin devenise al nimanui. Indivizii au fost deposedati de propriile lor case, simtul proprietatii abolit, strada, în general, era considerata inexistenta, iar spatiul public al altcuiva, nu al nostru. Mecanismul receptarii acestui spatiu, ca si al interventiei artistice în cadrul sau, este adormit în constiintele noastre. De altfel, acest lucru a fost spus si în alte rânduri: „un peisaj dezolant în care fiintam zi de zi, în imposibilitatea de a ne regasi linistea vizuala în orasele noastre abrutizate de solutiile incomplete, mediocre ale arhitecturii si urbanismului de tip comunist. Acest derizoriu se amplifica azi într-un mod socant“(Anka Anghel Coller-Grupul Salmastru).
Asadar, proiecte de arta în spatiul public au existat de-a lungul anilor. Tinerii artisti vizuali s-au implicat în procesul de constientizare si regenerare a acestui spatiu, dar si de reabilitare estetica si culturala a Bucurestiului. Un bun exemplu este proiectul început înca din 2005, „I Love Bucharest“, proiect sustinut de Asociatia din Pod si Galeria Mora, coordonat de artistele Irina Abaza, Mara Patriche, Mihaela Miron. Prin intermediul sau se propune creionarea unui viitor determinat de actiunile prezente ale artistilor prin proiecte educationale, animatii, interventii artistice, proiecte de arta publica si proiecte de arta comunitara. As exemplifica prin „Bucharest metro-ART“, cu bancile Zebrula din Statia Piata Victoriei sau decorarea a 120 metri patrati în Statia Gara de Nord.
Foarte important este si proiectul lor, „Anima-Sana“, al carui vernisaj a avut loc miercuri 14 noiembrie, la Spitalul de copii „Alfred Rusescu“, un experiment artistic prin care arta cu rol terapeutic este introdusa în spitale. „Anima Sana“ a debutat ca proiect de ameliorare prin arta (realizata de artisti contemporani si copii) a spatiilor de primire si tratament în doua spitale bucurestene: Maternitatea Polizu si Spitalul de copii „Alfred Rusescu“.
Artistii Irina Abaza, Marilena Burcea, Oana Buzoianu, Mihaela Ciustea, Aneli Munteanu, Mara Patriche, Gabriela Rusu si Cristina Taras au creat în ultimele luni peste paisprezece lucrari de arta inspirate de specificul spatiului de interventie. Ei recompun lumea corpului uman în forme amuzante, colorate, decorative si educative, dedicate în special copiilor.
O abordare diferita vine din partea Asociatiei Volum Art, care a adus în atentia publicului, prin artistii coordonatori, Judit si Mihai Balko, conceptul denumit „Spatiu expandat“ care contine doua episoade: „Migrare si Reasezare“ si „Individ si Masa“. Totul a început în 2011 si s-a desfasurat în mai multe etape cu ajutorul artistilor participanti: Judit Balko, Mihai Balko, Otilia Boeru, Adina Cioran, Marius Leonte, Christian Paraschiv, Mima Sorocean,Claudiu Cobilanschi, Cristina Iacobescu, Dorina Horãtãu, Ileana Oancea, Marius Leonte.
Ei îsi propun, prin „Spatiul Expandat“, apropierea publicului larg de arta contemporana si, mai ales, educarea gustului acestui public care trebuie sa învete sa se raporteze la o lucrare de arta. În acelasi timp. lucrarile selectate sunt o replica necesara data în termeni contemporani sculpturii monumentale traditionale. Selectia lucrarilor a fost realizata de criticul de arta Adrian Guta si curatoarea Raluca Voinea. „Conceptul programului se dezvolta în jurul sintagmei «Spatiu expandat» creata de cei doi autori ai programului, Judit Balko si Mihai Balko, pentru a surprinde modalitatile prin care arta poate interveni si modifica perceptia despre spatiul public“.
Încercam sa facem o succinta detaliere a celor doua etape ale proiectului. Prima parte din 2011, „Migrare si Reasezare“, si-a gasit excelent locul în Parcul Kiseleff. Lucrarile, de cele mai multe ori instalatii, îsi propun sa atraga atentia asupra devalorizarii habitatului uman, dar si a imaginii individului într-o lume postmoderna în care arhitectura functional-conventionala de tipul blocurilor îi rapeste structurii urbane estetica, poezia, dar si minimul de confort spiritual, mizând totul pe confortul casnic. Mihai Balko/“Nomazii Gri“ sau Mima Sorocean/“Fara titlu“ pun sub semnul întrebarii iluzia proprietatii, a separarii si a intimitatii. Despre migrare si relatia ei cu memoria vorbesc si lucrarile lui Cristian Paraschiv, „Pielea si corpul“, Adina Cioran, „Banda lui Moebius“, Judit Balko, „Purificare“. Adina Cioran ne aminteste cu ajutorul „Habitatului surogat“ ca nu suntem singurii locuitori ai orasului. Marius Leonte, prin „Human being“, (fierastrau) exterior/interior/agresiv/blând/sensibil/dur, încearca o definire a fiintei umane în raport cu spatiul prin intermediul unor volume sintetice.
Partea a doua a proiectului, „Individ si masa“, plaseaza lucrarile pe un traseu în centrul Capitalei, de la Hanul lui Manuc pâna la Libraria Carturesti de pe Bulevardul Magheru, dorindu-si sa se adreseze direct publicului, strazii, privitorului. Amestecându-se în textura urbana, interventia de arta în spatiul public îl obliga pe individ sa constientizeze întâlnirea cu Arta. Parcurgerea itinerariului propus de artisti poate fi, pe de o parte, un scenariu ludic asemanator celui dintr-un traditional Children’s Museum, în care surpriza si joaca sunt primele impresii. În realitate, însa, mesajul este cel de educare si invitatie la meditatie. Artistii Mihai Balko, cu „My stomach“, Claudiu Cobilanschi, cu „Coloana sefilor“, Ileana Oancea, cu „Strada“, Dorina Horatau, cu „Dincoace / dincolo“, Cristina Iacobescum cu „Locul faptei“, Judit Balko, cu „My wall“, aduc arta în strada, interactionând cu noi, chemându-ne la dialog, provocându-ne. Problematici contemporane, cum ar fi consumismul, birocratia sufocanta, stresul si aglomeratia urbana, lipsa intimitatii si pierderea individualitatii, sunt doar câteva repere ale întâlnirii cu arta în spatiul public.
M-as referi doar la trei lucrari pe care le consider foarte bine integrate spatiului în care au fost amplasate. „Stomacul“ lui Mihai Balko, o uriasa perna de forma unui stomac, asezata în zona Strada Francezã-Hanul lui Manuc, ne invita la odihna si joaca, desigur fara sa ne lase sa uitam de pericolele de care suntem pânditi într-o societate în care singura distractie a devenit necesitatea de a consuma. „Strada“ pe trotuar (Pietonalul de lânga MNIR) a Ilenei Oancea, din nou o imagine ludica, o aglomerare de talpi provenind de la treizeci de persoane diferite, creeaza senzatia de masa umana tipica marilor aglomerari urbane. „Locul faptei“ (Pietonalul de lânga BCU) al Cristinei Iacobescu pune problema mediatizarii exagerate a cazurilor extreme si a obsesiei notorietatii.
Unul dintre amanuntele picante ale acestui proiect, tipic pentru felul în care se raporteaza publicul românesc la arta publica, este disparitia sau deteriorarea obiectelor expuse. Prima întrebare ce a rasarit în mintea mea dupa vernisarea lucrarilor a fost ce se va întâmpla cu ele. Mihai Balko mi-a raspuns ca ele ramân ale artistilor, ei sunt cei care le vor pastra. Mai normal mi s-ar fi parut ca aceste lucrari, concepute pentru spatiile exemplificate mai sus, sa ramâna ale orasului si în loc de a ne manifesta placerea dezmembrând parti din ele pentru a le pastra ca suveniruri, sa ne manifestam bucuria doar prin admiratie. Totusi, acest „Spatiu expandat“ cu ajutorul artei este un cadou facut Bucurestiului de artistii lui si un exemplu de urmat si de institutii si structuri urbane al caror interes pentru arta contemporana ar ajuta la remodelarea ambientului nostru citadin.
Autor: LILIANA BARBORICAApărut în nr. 400