Un articol de Liana SAXONE-HORODI

In luna noiembrie 2012 Comunitatea Evreilor din Bucuresti a sarbatorit 165 de ani de existenta a Sinagogii Mari, cel mai vechi lacas de rugaciune evreiesc care mai exista in Capitala României. Familia mea este legata de acest lacas, atât prin bunicul meu, David Saxone, cât si prin tatal meu, avocatul Valentin Saxone, care au fost, in decursul anilor, enoriasi si membri in conducerea Sinagogii. Tata a scris in Israel un articol despre istoria Sinagogii Mari, care sta la baza articolului meu.
In primul rând, o precizare: a nu se confunda Sinagoga Mare, de pe strada Adamachi nr. 11, cu Templul Coral, de pe strada Sfânta Vineri nr. 9-11, care este mai mare, dar care a fost construit mai târziu, fiind inaugurat abia in anul 1867.
Pe terenul pe care s-a construit Sinagoga Mare au existat patru mici sinagogi, ridicate de diferite categorii de meseriasi, dupa obiceiul vremii, ca fiecare breasla sa-si cladeasca o sinagoga proprie. In cadrul schimbarilor produse in Tara Româneasca dupa Proclamatia de la Islaz, care cerea „Emancipatia Israelitilor si egalitatea politica pentru toti pamântenii de orice religie“ si in atmosfera premergatoare Revolutiei de la 1848, comunitatea evreilor askenazi a hotarât in 1846 sa cladeasca un edificiu de cult impozant, care, fiind pâna la construirea Templului Coral cel mai mare lacas de cult evreiesc din Bucuresti, a primit numele de „Sinagoga Mare“. Conducerea orasului, apreciind importanta acestui lacas de cult, a dat ulitei numele de „Strada Sinagoga“. Ulterior, strada a primit numele de „Dr. M. Beck“, dupa numele unui venerabil rabin, pentru ca, atunci când s-au proclamat legile antisemite, strada sa devina „Vasile Adamache“. Sinagoga a suferit, in decursul anilor, renovari si extinderi, forma de astazi fiind rezultatul marilor lucrari de modernizare din perioada interbelica, terminate in 1936. Ca stil arhitectonic, sinagoga este un amestec de baroc si rococo. Edificiul are o bolta semicilindrica. Interiorul impresioneaza prin decoratie, frumusetea zonei chivotului, marele candelabru. Pe drept cuvânt, Sinagoga Mare a fost declarata Monument Arhitectonic de catre Academia Româna.
„Stilul oficierii in Sinagoga Mare“ – scrie Valentin Saxone – „nu era „ortodox“, ci „neolog“. Ca urmare, altarul era in fata, lânga chivotul cu sulurile Torei, si nu in mijlocul sinagogii, ca la sinagogile ortodoxe“.
La serviciul divin, oficiat de cantori cu deosebite calitati muzicale, participau cor si orga, iar la festivitati deosebite se adaugau si instrumente de coarde. Corul era format din femei, barbati si copii, astfel ca serviciile divine constituiau adevarate concerte de muzica religioasa. Slujba religioasa se facea in limba ebraica, dar predicile se tineau in limba româna. La Sinagoga Mare au slujit rabini de o mare cultura, doctori in teologie, iar predicile lor atrageau numerosi credinciosi la rugaciunile de vineri seara si de sarbatori. Trebuie amintiti in acest sens rabinii dr. Heinrich Alperin si dr. A.M. Halevy.
Scrie Valentin Saxone: „In incinta sinagogii, enoriasii erau impartiti in proprietari de jeturi (locuri) si cei care inchiriau locuri cu prilejul sarbatorilor. Aceste plati pentru jeturi constituiau principala sursa de venituri a sinagogii. Jeturile proprietate se mosteneau din tata in fiu. Dintre detinatorii de jeturi se alegea epitropia care conducea administrativ Sinagoga. Subsemnatul am succedat tatalui meu in 1923, dupa ce parintele meu a murit si, desi tânar, eu am continuat traditia, fiind ales in conducerea sinagogii timp de 41 de ani, din anul 1924 pâna in 1965, când am emigrat in Israel. Trebuie sa subliniez ca am fost mentinut in comitet chiar si in perioada 1959-1963, când am fost detinut politic de regimul comunist“. Jetul tatei, din rândul intâi si locurile pe care au stat, la galeria femeilor, mama si bunica Luiza, pastreaza si astazi placuta cu numele lor. Frumusetea serviciului religios de sarbatori (Anul Nou evreiesc si Yom Kipur), atragea un public atât de numeros, incât, pentru a evita supra-aglomerari, se permitea intrarea numai cu invitatii. Prietenul nostru Itzhak Guttman Ben-Zvi, fiul rabinului Zvi Guttman, isi aminteste ca „la portile de intrare erau câte doi jandarmi imbracati in uniforme festive, cu chipiu impopotonat cu par de cal, care erau angajati special de conducerea sinagogii, pentru a permite intrarea numai celor ce si-au platit locul“.
Sinagoga Mare a fost martora si refugiu in situatiile grele prin care au trecut evreii din Bucuresti din cauza antisemitismului. Valentin Saxone isi aminteste ca, dupa retragerea nemtilor din Bucuresti, la sfârsitul primului razboi mondial, „studentii instigati de A.C. Cuza si parlagii de la Abator au vrut sa faca un pogrom pe Calea Vacaresti, intre Calea Dudesti si strada Sfânta Vineri, care era centrul cartierului evreiesc din acea vreme. Studentii veneau dinspre Piata Sfântul Gheorghe, iar parlagii dinspre capatul Caii Vacaresti, (…) La Sinagoga Mare s-au format colective de aparare, intre acestia fiind si soldati si ofiteri evrei demobilizati din armata româna. Politia, desi a fost sesizata, nu avea nici o intentie de a interveni. Pe Calea Vacaresti, intre strada Labirint si strada Sfânta Vineri, se aflau numeroase ceainarii detinute de evrei, care au pregatit apa fiarta, si cu ajutorul grupelor de aparare de la Sinagoga Mare, la apropierea atacatorilor din ambele parti, i-au alungat cu jeturi de apa fierbinte. Numai dupa aceea au intervenit jandarmii, de la cazarma de pe Splaiul Unirii, restabilind ordinea“.
Dar cel mai grav eveniment a fost rebeliunea legionara din ianuarie 1941, când bande de legionari au intrat in Sinagoga si au devastat-o in mod crunt. Itzhac Ben Zvi, copil in acel timp, locuia intr-o casa vecina de pe strada Adamachi, casa din care au fost ridicati, in noaptea pogromului, fratii lui Iancu si Iosif, impreuna cu tatal sau, rabinul Zvi Guttman, si dusi in padurea Jilava, unde fratii au fost asasinati si tatal a scapat cu viata printr-o minune. El isi aminteste: „Câteva zile dupa rebeliune am intrat in sinagoga si am vazut ce grozavii au facut. Am vazut un sul de Tora aruncat sus, peste marele candelabru, pergamentul Torei atârnând desfacut pâna la podea.“
In fine, in anii ’80, in cadrul freneziei demolarilor initiate in zona de Ceausescu, Sinagoga Mare a fost in pericol de darâmare, cum s-a intâmplat din pacate cu Biserica Sfânta Vineri din apropiere. Opozitia hotarâta a sef rabinului Moses Rosen, ajutat de factori externi, a izbutit s-o salveze de la demolare, ramânând insa o enclava, inconjurata de un cartal de blocuri de 10 etaje in forma de U, astfel ca acum este dificil sa o gasesti. Din 1992 sinagoga adaposteste Memorialul Holocaustului. In perioada 2004-2007 a fost renovat exteriorul. Din 2010 sinagoga a redevenit lacas de rugaciune, în perioada in care se desfasoara lucrarile de restaurare de la Templul Coral.
Sinagoga Mare este o memorie vie a unei comunitati cu un trecut bogat. Placile de marmora au incrustate numele donatorilor si ale conducatorilor institutiei, printre care sunt inscrise numele parintilor si bunicilor mei. Amintirea nuntilor fastuoase care se desfasurau aici, cu mirese inconjurate de domnisoare de onoare si nuntasi imbracati in tinuta de gala, cu calestile impodobite cu flori, cu solemnitatea si fastul oficierii cununiei, toate aceste amintiri despre o lume care a fost, imi vin acum in minte. De altfel, parintii mei s-au casatorit pe 15 ianuarie 1933 la Sinagoga Mare, in prezenta a 15 rabini din Bucuresti, in frunte cu sef rabinul dr. Iacob Niemirover, conducatori ai comunitatii in frunte cu dr. W. Filderman si conducatori ai Municipiului, in frunte cu primarul Al. Donescu.
Sunt fericita ca pe 10 iunie 2007, in sinagoga cu exteriorul de curând renovat, l-am omagiat pe Valentin Saxone. Spuneam atunci: „Avem o veche traditie in aceasta sinagoga si, iata, Dumnezeu ne-a ajutat sa revenim aici – eu si sora mea – cu sotii nostri si doi dintre nepotii lui Valentin Saxone, pentru a lansa a doua editie a memoriilor pe care tata le-a scris in Israel, despre viata lui, despre lupta pe care a dus-o impotriva violentei fasciste si comuniste, despre perioada detentiei la Jilava“.
La comemorarea a 165 de ani de existenta, imi exprim speranta ca Sinagoga Mare va dainui si in viitor, ca o amintire a unei comunitati evreiesti infloritoare din Capitala României.