Scutul

Iata o stire bomba. Am putea spune chiar o stire racheta. România intra in programul american al scutului antiracheta. Presedintele Basescu, cu apropiatii lui din CSAT, a decis sa accepte oferta americana de a ne apara de rachetele inamice. Mai precis, americanii vor plomba mai multe sisteme antiracheta pe teritoriul nostru ca sa ne apere de rachetele, probabil nucleare, care se vor atinti asupra noastra.

Cu aproape doua decenii in urma, pe când fostele tari socialiste din Europa Centrala incepeau sa priveasca spre NATO, cu buimaceala si nesabuinta nebuniei momentului eliberarii de Tratatul de la Varsovia, exista o dezbatere publica apriga despre aderarea la proiectul american. Programul, destul de vechi, a tinut mult timp agenda conflictului diplomatic in Razboiul Rece. Sovieticii au privit proiectul ca pe unul care distrugea balanta de forte, si o si distrugea, intre Vest si Est. El conducea astfel la o escaladare probabila a cursei inarmarilor, obligându-i pe sovietici sa se inarmeze suplimentar. Propaganda americana a servit pe atunci argumentul ca URSS-ul nu avea inca tehnologia necesara pentru acest sistem si era pusa in dificultate, iar Europa Occidentala putea fi aparata cu adevarat de rachetele sovietice. Este drept ca eforturile militare suplimentare ale sovieticilor, datorita nevoii de a se adapta la noile provocari ale scutului antiracheta, erau prea mari pentru nivelul deficitar de functionare al economiei lor.
Cele doua super puteri ale Razboiului Rece au argumentat mult timp cursa inarmarilor nucleare pe baza unei teorii ciudate a echilibrului de forte, potrivit careia nivelul urias de inarmare nucleara producea tocmai efectul invers, al descurajarii utilizarii acestora, datorita efectelor dezastroase, reciproce, pe care le producea.
Pe undeva acest lucru putea fi adevarat, iar sovieticii erau serios pusi in dificultate pentru ca eventualele efecte devastatoare reciproce erau acum mai putin reciproce din moment ce ei puteau fi nimiciti, dar tarile NATO se puteau apara mult mai eficient. Daca ne gândim ca, totusi, americanii sunt singurii in istorie care au utilizat armament nuclar in razboi si, mai mult, fara nicio justificare militara, in ultimele zile ale celui de-Al Doilea Razboi Mondial, atunci cu siguranta ca sovieticii se puteau gândi ca au mari probleme.
Intre timp, scutul antiracheta nu a mai fost chiar atât de dorit de tarile nou intrate in NATO. Probabil din multe motive, unul fiind acela ca raporturile intre Vest si Est nu mai erau cele imediat ulterioare Razboiului Rece. Amenintarea nucleara nu a mai tinut capul de afis, ca in timpul Razboiului Rece si, in general, raporturile dintre cele doua blocuri nu mai aveau logica momentelor dramatice ale anilor ‘60, ‘70 sau ‘80.
Iata ca acum, la douazeci de ani de la perioada calda a Razboiului Rece, hodoronc tronc, intram in sistemul scutului antiracheta. Cu alte cuvinte vom fi aparati de scutul american. Se pun insa doua intrebari.
Mai intâi de cine suntem amenintati? Exista suspiciunea ca ne-ar ataca Albania? Poate vreo grupare terorista din Creta? Nu, evident ne gândim ca numai vechii dusmani ai americanilor, adica rusii si ceilalti din jurul lor ar putea sa ne atace. Deci americanii ne apara de rusi. Cred ca este vorba de un sentiment de vinovatie din partea americanilor pentru ca altfel ar fi chiar amuzant. Adica nu ne-au aparat atunci când aveam probleme cu rusii, sa spunem prin anii ‘50, sau ‘60, sau chiar mai târziu, dar o fac azi când nu mai avem nici pe departe astfel de probleme?!
Bun, sa admitem, totusi, ca ar fi posibil ca rusii sa ne atace cu armament nuclear. Sa zicem ca plutese in aer un razboi nimicitor in care rusii sunt agresorii nucleari, biologici, chimici sau mai stiu eu cum. A doua intrebare, totusi, trebuie pusa.
Si de ce sa ne atace rusii cu rachetele lor pe noi? Adica ce ar fi de distrus in România cu ajutorul uriaselor rachete continentale ale rusilor? Autostrazile? Rachetele noastre nucleare? Centrele noastre spatiale? Marile complexe industriale, stiu eu, poate din Zimnicea, Oltenita sau Calarasi?
Adevarata intrebare este alta. Chiar ii credem atât de tâmpiti pe rusi incât sa foloseasca rachete continentale sau intercontinentale impotriva României? Daca am avea un razboi cu rusii tehnica conventionala ar fi absolut suficienta pentru a ne spulbera fortele noastre militare intr-un numar limitat de ore, hai, poate câteva zile.
O iluzie a grandorii ne facem sa credem ca cineva ar folosi rachete nucleare asupra noastra. Este ca si cum am spune ca noi suntem principala tinta planetara pentru Al Qaeda ori ca in doi-trei ani vom trimite primul echipaj românesc pe Luna.
De ce avem nevoie de scut antiracheta atunci? Exact asta este problema. Ca, in realitate, nu avem nevoie de nici un scut, asa cum nici americanii nu au nevoie de vreun scut pus pe aici.
De ce atunci toata povestea? Pentru ca din tehnica militara ies multi bani, enorm de multi bani, pentru ca economia de razboi poate scoate o tara din criza, pe a lor, nu pe a noastra. Ei au nevoie sa cheltuiasca cumva mii de miliarde de dolari. Ei au nevoie sa produca tehnologii militare si sa finanteze, astfel, cu mii de miliarde, economia, de altfel, cancerigena. Pe de alta parte, mai punem si noi umarul ca sa scoatem economia din criza, pe a lor, nu pe a noastra evident, cu un umil, foarte umil sprijin pe care putem sa il dam.
Intr-o traditie tipica a lipsei totale de transparenta de care dau dovada toate institutiile cu caracter militar, sefa acestora, CSAT-ul, nutreste aceeasi lipsa totala de respect si fata de cetateni. Sa spunem ca ei sunt destepti, iar noi, cetatenii, prosti, nu stim ce ne face bine si ce nu. Dar aveau totusi datoria sa ne spuna cam cât ne costa aparatul acesta de rachete. Cam cât platim noi, cetatenii, pentru ca ne apara americanii de nimeni — ca inteleg ca, oficial, scutul nu este indreptat impotriva rusilor? Cam cât il va costa pe amarâtul de functionar, de profesor sau de medic dat afara pentru ca, de!, trebuie reduse cheltuielile bugetare? Oare cât il vor mai costa pe amarâtul de salariat sau mic intreprinzator „bunele“ noastre relatii cu Rusia? A vorbit, spre exemplu, cineva despre pretul gazului pe care il importam din Rusia? Daca va fi mai mare, pentru ca acum avem scut, deci ne permitem, cine va plati diferenta? Americanii? Nu, tot noi si vom plati si pentru scutul acela de rachete.
Dragi americani, stati acasa la voi. Noi v-am asteptat cincizeci de ani ca prostii si nu ati venit nici macar in Decembrie ‘89, ca inteleg ca si atunci tot rusii „ne-au fost aproape“. Acum, ca nu ne mai ataca rusii, v-ati gândit sa ne aparati? Frumos din partea voastra, dar cam târziu. Daca tot vreti sa ne dati un scut, nu aveti unul impotriva prostiei, a ignorantei sau a cinismului politicienilor?
O cerere prosteasca, nu? Ce, daca aveau un astfel de scut, nu il foloseau pentru ei?!