Sari la conținut
Autor: DAN BERINDEI
Apărut în nr. 265

Scurt popas la Salzburg

    La inceput de primavara la Salzburg era inca iarna. Ningea molcom pe vechiul oras in care turistii nu erau inca multi, iar localnicii se incadrau firesc in peisaj. Am revazut cu placere acest vechi oras, care-mi amintea de vechi prieteni. In primul rând, bucovineanul Alexandru Randa, profesor de istorie universala si autorul unei sinteze de istorie a lumii in care românii sunt prezenti, ceea ce din pacate se intâmpla rar in astfel de lucrari europene. In al doilea rând, familia profesorului romanist Messner – Dieter si Winnie –, cu care am pierdut de-a lungul vremii legaturile epistolare. Nu le mai cunosc nici adresa, nici telefonul si nici nu stiu ceea ce au devenit!
    Orasul catarat si dominat de stânci mi-l reaminteam si ceea ce este uimitor este masura in care sub pojghita modernizarii mai fiinteaza vechiul Salzburg, cu puternicile sale ziduri din piatra. In orasul vechi suntem confruntati cu impunatoare si masive constructii ori cel putin cu ramasitele lor. Domul stapâneste lumea aceasta trecuta, dar si atât de prezenta. Dar ceea ce mai ales izbeste este curatenia, simtul raspunderii fata de trecut, improvizatia moderna inteligenta. Nimic nu este zidit la intâmplare sau in lipsa de armonie cu o ordine urbanistica având radacini in Evul Mediu.
    Fiinteaza si o atmosfera aparte. Locuitorii orasului se simt gazde, au mândria locului, dar si o nesfârsita bunavointa. Strainul este pentru ei un oaspete, dar si cel care ajuta prin prezenta si contributia sa directa si indirecta ca acest Salzburg secular sa se mentina in parametrii unicitatii, imuabil si pe undeva maret. Mozart este si el prezent ca un geniu protector. Casa lui natala in inima vechiului oras si de asemenea un vechi cimitir, ingrijit cu piosenie si simt de raspundere de municipalitate, pe care l-am revazut cu satisfactie dupa vreo trei decenii, dar si cu invidia bucuresteanului care nu poate oferi vizitatorului strain o astfel de dovada de respect si recunostinta pentru cei ce au fost.
    Sunt aici din partea Academiei Române la jubileul Academiei Europene de Stiinte si Arte, insufletite de inimosul ei presedinte, profesorul Felix Unger, cu surâsul pe buze si verva binevoitoare. Mai sunt reprezentanti ai altor academii. Nu lipsesc profesorul Helmut Denk, noul presedinte al Academiei de Stiinte Austriece, profesorul Oleg Nefedov din partea Academiei Ruse si nici François Terré din partea Institutului Frantei.
    Profesorul Terré a tinut o conferinta despre Academiile astazi. A facut constatari amare despre rostul Academiilor in lumea de astazi, a comentat eforturile depuse de aceste institutii ale spiritului pentru a-si pastra un loc in lumea globalizata si in accelerata schimbare. Pe undeva, parea un discurs paralel cu realitatea, dar in fapt a fost un mesaj realist si ardent. Profesorul Terré a pledat pentru ca Academiile sa nu abdice de la menirea lor, pastrându-si functiile inauntrul natiunilor si ca liant intre natiuni. Una din invataturi – dar cât de greu de infaptuit! –, este ca ele sa evite a se intemeia pe ceea ce le da statul, lumea politica. Independenta materiala poate fi singura garantie a neatârnarii lor, a libertatii lor depline de exprimare, a pastrarii neintinate a puterii lor de sfatuitoare critice a realitatilor. O a doua invatatura care s-a degajat a fost cea a activitatilor carora Academiile ar trebui sa li se consacre cu prioritate. Terré a lansat apelul ca Academiile sa fie conservatoare ale limbilor intr-o lume in care se impun internetul si o limba engleza simplificata si uneori primitiva. De asemenea, nu a lipsit indemnul sau ca Academiile sa nu lase deoparte cauza progresului social si ca ele sa se implice in probleme fundamentale cu care planeta si omenirea se confrunta: incalzirea globala si consecintele ei asupra naturii, problema resurselor umanitatii si a celor demografice, dezvoltarea, fatetele, dar si primejdiile ei.
    In ziua urmatoare, m-am imbarcat in avionul de Viena, iar apoi de aici am revenit la Bucuresti. Uneori chiar si vizite scurte de sfârsit de iarna si de inceput de primavara se inscriu in tezaurul amintirilor.