De locuri te legi daca ele te fac fericit. Ele încep sa faca parte din biografia ta, ca puncte luminoase ale ei.
De locuri te legi însa si atunci când participi alaturi de oamenii lor la o mare nenorocire.
Tin minte din tinerete, ca, venita din provincie, m-am simtit cu adevarat bucuresteanca dupa cutremurul din 1977. În acele zile friguroase când armata scotea mortii si accidentatii de sub blocurile cazute, iar noi, în casa, faceam caldari de ceaiuri calde, sa le ducem soldatilor.
În exil, m-am simtit olandeza în zilele în care un avion cu o încarcatura despre care s-au spus multe si nu s-a precizat nimic a cazut peste blocurile unui cartier din Amsterdam, locuit aproape în exclusivitate de emigranti. Am plâns alaturi de rudele celor mai mult de 100 de disparuti, în majoritate din Antilele Olandeze. Am urmarit cu sufletul la gura anchetele, care, dupa ani si ani de cercetari, nu au dus nicaieri. Doar la aparitia unor maladii de grup, cu simptome ciudate.
Emigrata în Grecia, m-am legat de aceasta tara pentru tot restul zilelor mele, acum, când capitala ei a ajuns o ruina.
Am pornit-o a doua zi dupa noaptea de groaza spre centru.
Dupa o lunga perioada de ploi, acum, ca o ironie, aparuse un soare blând, de iarna mediteraneana. Cele mai frumoase bulevarde aratau ca dupa bombardament. Lumea trecea pe lânga cladirile distruse si-si stergea lacrimile. Patruzeci de tone de marmora era facuta bucati pe trotuare. Sute de geamuri mari, cât tot peretele, facute cioburi. Interiorul cladirilor, numai fire si instalatii arse, ca niste intestine necrozate scoase la vedere.
Mi-am amintit de primul meu impact, în urma cu peste 30 de ani, cu aceste locuri. De seara când am fost invitata la splendidul cinematograf ramas acum numai ziduri exterioare, înnegrite de flacari. Cinematograful de lux, care purta semnatura unui mare architect al acestui secol. Cinematograful de lux pe care nemtii, la ocuparea Atenei, au primit ordin de la superiorii lor sa îl crute.
Nu l-au crutat, zice-se, niste anarhisti. Niste pusti, chipurile, cu gluga pe ochi. Asa ca, având nasul acoperit, ei nici nu au putut fi identificati. Si, deci, despre ei nu se mai vorbeste. Noi, toata ziua, în studiourile televiziunilor, vorbim de doua zile despre alegeri. Analizam sansele unui partid sau ale altuia. Analizam sansele unui candidat sau ale altuia. Muncitorii straini, care si-au gasit si ei utilitatea pentru câteva zile, tinerii afgani, alungati de razboaie, africanii alungati de foame, emigrantii deci, angajati cu ora, curata bulevardele. Ridica molozul, sterg peretii arsi, curata înscriptiile care au transformat orasul în jeg. Iar grecul de rând, stergându-si lacrimile, trece prin minunata lui capitala acum în ruina. La toate aparatele, cu priza si fara priza, i se spune ca, slava domnului, s-a fixat data alegerilor. Nu stiu caror monumente din patrimonial acestui popor li se va mai da foc în aprilie. A ramas muzeul Akropolelui, a ramas Poarta lui Hadrian.
Poate si ele vor cadea din temelii, asa, cu o bombita Molotov, cum ni se sugereaza ca s-a întîmplat noaptea trecuta. O bombita Molotov, confectionata manual, cu care, la o adica, nu poti arde pâna la fund nici lada de gunoi din fata casei, daramite ditamai cladirile neoclasice, cu valoare arhitectonica nationala. Nu o sa ma convinga nimeni ca un asemenea dezastru s-a realizat fara bani si fara planuri prestabilite. Ca baietandrii aceia cu gluga pe nas, au pornit-o asa, dupa capul lor prost, sa dea foc capitalei, în timp ce noi stateam cu miile si demonstram pasnic în fata Parlamentului. A Parlamentul în care, dupa miezul noptii s-au numarat voturile pentru punerea în aplicare a unor legi care îi vor aduce pe cei saraci la sapa de lemn, la paralizarea oricarei forme de consum si la disperarea flamândului.
Pierderile pe care le are Atena dupa catastrofa de-acum doua nopti sunt mai mari decat cele suferite la al doilea Razboi Mondial. La lasarea serii, lumea a iesit cu flori si cu lumânari si le-a împlântat pe trotuare, în fata cladirilor devastate. Dar ploua si lumina se stinge. Dintre faptuitori, n-a fost nimeni prins, desi toate aceste colturi de capitala aveau camere de înregistrare. Acum câteva ore, de la Bruxelles s-a spus ca înca nu ne-am dovedit loialitatea în ceea ce priveste implementarea masurilor de austeritate. Deci chiar daca Parlamentul a promis ca ne va strangula în urmatoarele luni, datoriile Greciei nu pot fi sterse.
Decât aceasta moarte lenta, de luni pe miercuri si de azi pe saptamâna viitoare, probabil ca se asteapta de la noi momentul în care vom spune ca acceptam orice.
Cine asteapta? Si ce?
Atena,
cazuta în neagra depresie,
4 februarie 2012