Saskia Sassen este un om care ştie ce vorbeşte. Şi ştie şi cum să vorbească. Vorbeşte antrenându-te în discuţii. Joacă pe podium show-ul profesorului american de mare calibru. Adică te ţine legat de cuvântul, de gestul, de mişcarea, de pauza, de gluma, de divagaţia, de autoironia ei. Şi-ţi transmite nişte idei care te iau prin surprindere, deşi ai senzaţia că tu, cel din auditoriu, ai contribuit, prin participare,
la formularea lor. Saskia Sassen este născută profesor. Şi, urmărind-o, nu poţi să nu constaţi deosebirea dintre cel născut cu harul de dascăl şi mulţi alţii care ţi-au înnegrit anii tineri până la a te aduce la stadiul de intoleranţă fiziologică, prin prelegeri atât de ucigător de plicticoase, de-ţi venea s-o zbugheşti pe geam şi să-ţi iei câmpii. Oricine a avut în ultimele decenii interes pentru sociologie o cunoaşte
pe Saskia. Ea nu lipseşte din nici o bibliografie. Ani întregi s-a ocupat de fenomenul migraţiei. Şi nu numai. S-a ocupat de locul comunităţilor în lumea contemporană.
Despre sine spune că este olandeză. Şi nu există prelegere în care să nu rosteas-că de câteva ori „în patria mea, în Olanda…“. Acolo am cunoscut-o. La Universitatea din Utrecht, unde venea din când în când din State, oaspete venerat. Am mai întâlnit-o apoi la diverse congrese. Deşi plecată de-o veşnicie din patria ei, ţinea să-şi sublinieze apartenenţa. Mi-a impus acest lucru. L-am folosit ca model. Saskia Sassen este, de fapt, profesor la catedra de sociologie „Robert S. Lynd“ de la Columbia University. Şi este preşedinte al Committee on Global Thought al aceleiaşi universităţi. Câteva dintre cărţile ei au fost traduse şi în limba greacă. Prilej cu care a fost invitată să se întâlnească cu cititorii ei la Atena. Bizar moment, cel al întâlnirii. Deasupra sălii arhipline plutea o indecizie existenţială. Trăiam momentul cel mai incert al viitorului Greciei: Grupul celor 7 discutau în acele ore anume ultimele argumente pentru ca ţara să rămână sau să iasă din Eurozonă. Discutau, fără participarea Greciei, bineînţeles. Se întâlneau stăpânii moşiei. Şi moşia lor devenise planeta. Sala de conferinţe gemea de public. Interesul era enorm. Dar ce poate oare spune un sociolog într-o clipă ca asta şi într-o ţară aflată într-o asemenea situaţie? Saskia Sassen se afla într-un moment dintre cele mai grele.
A lansat câteva concepte. Cum ar fi cel de economic cleansing, analog cu ethnic cleansing. A arătat cu grafice şi scheme cum anume s-a concentrat bogăţia în câteva ţări, care este rolul nefast al trecerii de la bănci la „finanţatori“, cum singura soluţie este ca „finanţatorii“ să coboare în proiecte mici, concrete, la îndemâna omului de rând, cum sistemul bănesc al şirului cu zerouri nesfârşite în coadă scapă de sub controlul majoritar. A vorbit despre cine este cotat ca fiind in şi cine este ţinut out. Şi de ce. A lansat ideea unor aspecte vizibile şi a altora invizibile în lumea globalizată. A vorbit despre logicile paralele ale acestora. Nu s-a lansat prea mult în analiza situaţiei din ţara în care conferenţia, deşi simpatiile ei erau certe. Avea încredere în oamenii tineri care se luptă să redea demnitatea unui popor în momentul de faţă. Ne-a atras atenţia asupra primei reacţii a doamnei Lagarde după venirea Syrizei la putere: „Vom lucra cu grecii“, remarcă pe care o poţi întoarce pe multe părţi, fiindcă e plină de (sub)înţelesuri discutabile din punctul de vedere al celor la care se face referirea. Şi nu a ezitat să-şi exprime reprobarea pentru un sistem politic care a permis naşterea unor uriaşi oligarhi, într-o ţară cu buget limitat. Fără a uita nici un moment poziţia geopolitică a Greciei, de la care mult rău, dacă nu chiar tot răul i se trage.
Partea cea mai interesantă a expunerii atât de libere, atât de cuceritoare a profesoarei americane a fost însă cea despre „cei fără putere“. Şi-a expus teoria asupra istoriei, pe care n-o fac doar şi întotdeauna cei care deţin puterea, ci, de cele mai multe ori, cu efecte imediate sau de lungă durată, cei fără putere. A remarcat cum orice oraş este format din office parts şi cartiere, cum office parts nu fac cultura oraşului, pe când cartierele sunt creatoare, a amintit marile aglomerări umane în care emigranţii dau artişti, scriitori, pictori, dansatori etc.
A avut chiar curajul să pună pe tapet tot sistemul de suspectare şi securizare naţională şi internaţională, formulând cu haz ideea că, „dacă eşti cât de cât important“, devii suspect, deci vor fi puse asupra ta serviciile de informaţii. S-a încheiat frumos prelegerea Saskiei. Momentul era prea crâncen pentru noi, cei din auditoriu, ea nu voia, de asemenea, să se expună, adică să lase adevărurile să pornească dinspre partea ei, aşa că a afirmat că, nefiind patria ei, nu deţine suficiente informaţii despre situaţia actuală a Greciei. Deci ne roagă pe noi, pe cei din sală, să o informăm. Mai departe nu mai ştiu ce s-a întâmplat. Fiindcă eu una, ca şi mulţi alţii, la această întorsătură, ne-am ridicat şi ne-am văzut de drum.