Sari la conținut

Săptămâna luminată

Autor: Narcisa-Alexandra Ştiucă
Apărut în nr. 466
2014-04-24

Desigur că o seamă de datini au fost uitate, mai cu seamă cele ce ţineau de o altă viziune asupra formelor de divertisment precum: întrecerile şi jocurile tinerilor, „ciocnitul ouălor roşii pe luate“, „bătutul toacei“ care alunga vremea rea şi făcea să rodească semnăturile ori „datul în scrânciob“ care determina creşterea inului şi a cânepei. Acestora li se adaugă însă altele desfăşurate în Săptămâna Luminată, perpetuarea lor fiind datorată înscrierii într-o configuraţie festivă mai amplă, deşi nu aparţin calendarului cultic propriu-zis, ci doar s-au lăsat angrenate în acesta păstrându-şi rosturile primare legate de cultul vegetaţiei, de ocupaţiile tradiţionale sau de iniţierea premaritală.
„Udatul“ sau „stropitul fetelor“ este o practică magică veche ce a căpătat de-a lungul timpului accente augurale şi mai apoi ludice. Practica „udatului fetelor“ la fântână sau chiar la apă curgătoare este prezentă cu aceleaşi semnificaţii şi la alte sărbători de peste an. În forma ei rustică, tradiţională, aceasta şi-a mai păstrat o vreme semnificaţiile iniţiale de purificare şi de stimulare a vigorii, sănătăţii şi fecundităţii datorită prezenţei apei, pentru ca mai apoi, într-un gest curtenitor, tinerii să-i substitie acesteia parfumul, răspândit cu delicateţe „dintr-un şipuşor“. Astăzi, cea de-a doua zi de Paşti este marcată, mai ales în Transilvania, de această tradiţie, ea constituind, de fapt, un pretext pentru confirmarea unor relaţii de prietenie sau de rudenie, dar mai ales pentru configurarea simbolică a unor opţiuni matrimoniale.
Cu toate că viaţa tradiţională a satelor şi mai cu seamă ocupaţia de bază a oamenilor, agricultura, au fost supuse în ultimul secol unor transformări profunde şi ireversibile, unele zone mai conservatoare au păstrat până în zilele noastre „sărbătoarea plugarului“. Variante spectaculoase având componente rituale ce amintesc rolul covârşitor de important deţinut de ceata de feciori în viaţa satului de altădată mai pot fi văzute şi astăzi în Ţara Oltului (Plugarul), în Ţinutul Năsăudului şi în Maramureş (Tânjaua, Udătoriul, Teleguţa şi Căruţul). Denumirea lor dezvăluie tocmai acele elemente care le definesc sub aspect zonal sau local, conferindu-le funcţii suplimentare, pe lângă aceea de celebrare a celui mai harnic agricultor, însă prezintă în linii mari acelaşi scenariu ritual-ceremonial: primul ieşit la arat este înştiinţat de trimişii satului care au supravegheat hotarele ţarinilor în primele zile ale lui martie că „va fi udat Plugar“. A doua zi, îmbrăcat în costum de sărbătoare, împodobit cu holdă verde sau cu ramuri tinere, feciorul ales este purtat pe umeri de ceilalţi, apoi pus pe o grapă (ori pe teleaga plugului) împodobită şi aceasta cu panglici, ştergare ţesute şi crengi de mesteacăn şi condus la râu, unde, după ce rosteşte o rugăciune de mulţumire pentru sporul întregului sat, este stropit din belşug.  Aproape complet desacralizată, percepută, totuşi, ca fastă şi stimulativă şi păstrând vagi amintiri ale rosturilor rituale de odinioară, tradiţia amintită se desfăşoară astăzi ca un spectacol ce-i mai atrage totuşi pe oameni datorită îmbinării solemnităţii cu gluma, cât şi aspectului de fapt arhaic.
Varianta păstrată până în zilele noastre în Mocod (Bistriţa-Năsăud) sub numele de Alegerea craiului sau Bricelatul subliniază patronajul exclusiv al junilor. Cel ale cărui ţinută morală, calităţi fizice şi prestigiu sunt atât de mult apreciate, încât se dovedeşte a fi singurul ce se poate impune autoritar ca model pentru întreg satul este „ridicat Crai“ chiar în ziua de Paşti. El se înconjoară de „feciori de încredere şi de cuvânt“, cei care au supravegheat comportamentul tovarăşilor lor de generaţie de-a lungul întregului post şi se dovedesc a fi, fără părtinire, judecătorii acestora. După oficierea slujbei din a doua zi de Paşti, se vesteşte din turla clopotniţei „Crai nou în ţară!“ chemând tot satul la „judecata Craiului“. După ce sunt enunţate toate greşelile tinerilor, Craiul „împarte cu dreptate“ pedepsele, care constau în lovituri la tălpi cu „bricela“ (un băţ din lemn dur, cu muchii, asemănător maiului). Acestea sunt proporţionale cu gravitatea încălcării normelor tradiţionale: cele mai aspre, pentru nerespectarea postului (mâncatul de dulce, consumul băuturilor alcoolice, participarea la petreceri, vizitarea drăguţelor), altele sancţionează delăsarea, nepriceperea sau neglijenţa şi lipsa de respect faţă de cei vârstnici. Cu toate că tratamentul aplicat este pe cât de dureros, pe atât de umilitor, nimeni nu i se poate sustrage. Pare a fi reminiscenţă a timpurilor când forţa coercitivă şi punitivă a căpeteniei junilor rivaliza cu cea a celorlalţi aleşi ai comunităţii. Alegerea craiului se încheie cu o petrecere a tineretului susţinută în principal de acesta în virtutea noii lui funcţii ceremoniale.
În Şchei, se păstrează de mai bine de un secol şi jumătate tradiţia Junilor Braşovului, organizaţie întemeiată pe instituţia tradiţională a cetei de tineri necăsătoriţi, căreia i s-au conferit de-a lungul timpului valenţe şi funcţii iniţiatice şi militare. Cu toate acestea, junii păstrează şi o seamă de atribute tradiţionale pe care le regăsim în toate provinciile româneşti: îndeplinirea unor rituri de fertilitate şi augurale, punerea în valoare a calităţilor membrilor grupului, organizarea petrecerilor în contextul sărbătorilor pascale. Spre deosebire de alte forme de organizare a tineretului, Junii Braşovului au o foarte riguroasă ierarhie bazată pe un model militar. Ei se constituie în şapte grupuri – junii tineri, cei bătrâni, curcanii, dorobanţii, braşovechenii, roşiorii şi albiorii –, ce se disting prin ţinute vestimentare, dar şi printr-o serie de gesturi şi acte în care se îmbină spectaculosul conferit de momentul festiv, cu o solemnitate aparte datorată semnificaţiilor profunde de afirmare a spiritului românesc.
Momentele importante care punctează vechea tradiţie a Junilor sunt incluse în ciclul pascal: adunarea de la Pietrele lui Solomon, pentru alegerea conducătorilor (Bunavestire), participarea la slujba de Florii oficiată în memoria junilor decedaţi ca să-şi facă prima apariţie publică la sfatul drepţilor, aruncarea buzduganului şi hora junilor în ziua de Paşti, urmată de un ospăţ cu alimentele pascale consacrate.
Cu pălăriile împodobite cu tricolor şi purtând flori de primăvară la rever, junii pornesc, însoţiţi de muzicanţi, „cu stropitul“ mai ales la casele cu fete de măritat.
În Săptămâna Luminată, junii tineri se adună în piaţa centrală a Şcheilor pentru „datul în ţol“, probă obligatorie de curaj şi semn de consacrare pentru conducători şi pentru cei admişi întâia oară în grup şi prilej de amuzament pentru privitori.
Cel mai de seamă moment este însă Duminica Tomei în care are loc parada călare a tuturor junilor şi „coborârea în Cetate“, componentă adăugată recent, ce atrage sute de vizitatori pe străzile Braşovului. Alaiul strălucitor al junilor este riguros alcătuit pentru a pune în valoare ierarhia celor şapte grupuri, dar şi pe cea din interiorul fiecăruia în parte. În costumele lor ce amintesc fie de cel purtat odinioară de românii din acest cartier braşovean, fie de uniformele militare din Războiul pentru Independenţă, junii străbat în zori străzile Şcheiului. Se grupează în faţa bisericii Sf. Nicolae, apoi, cu steagurile fluturând, într-o ordine perfectă, intonând imnuri patriotice, ei descind în inima Braşovului în uralele sutelor de privitori. Din loc în loc, la un semn al vătafului şi al celor doi armaşi, ei îşi strunesc voiniceşte caii şi adresează mulţimii salutul creştin consacrat: „Hristos a-nviat!“ Este un spectacol grandios, greu de descris în cuvinte, ce nu poate fi savurat decât dacă este trăit pe viu în prima duminică de după Paşti în vechea cetate a Braşovului şi mai apoi în Şchei, urcând la monumentul Mureşenilor de la biserica Sf. Parascheva, împreună cu junii tineri şi, în sfârşit, la Pietrele lui Solomon, unde are loc „petrecerea junilor“.