Ce poate fi mai sfânt pe lume ((i deja de aici sim)im acut pu)in&â259;tatea cuvintelor) decât leg&â259;tura dintre p&â259;rin)i (i copiii lor? Prea pu)in se poate transmite prin vorbe ceea ce simte un p&â259;rinte când e vorba de odrasle, la fel de pu)in pot intui cei care nu au copii consisten)a unei astfel de rela)ii… Se (i spune, de altfel, în spa)iul rural, c&â259; „numa p&â259;rinte s&â259; nu fii“, sau, nu de pu)ine ori, am auzit afirma)ii precum „numa inima unui p&â259;rinte (tie ce simte“, „meseria de p&â259;rinte este cea mai grea“ sau „a fi p&â259;rinte e blestem (i binecuvântare“. Mult&â259; tr&â259;ire (i durere în aceste cuvinte! Cercetarea mi-a pus la dispozi)ie un bogat material cu privire la acest mult discutat aspect, al leg&â259;turii inefabile între p&â259;rin)i (i fiii lor, material pe cât de interesant, pe atât de surprinz&â259;tor (bun&â259;oar&â259;, m&â259;rturiile abund&â259; în istorioare (i comentarii cu totul deconcertante privind rela)ii de familie dintre cele mai diverse…) În acest context, aten)ia mi se îndreapt&â259; acum doar înspre statutul copiilor înfia)i sau a celor „lua)i de suflet“ – dimensiune care se preteaz&â259; la infinite interpret&â259;ri, de la antrolopogie la religie, trecând prin filtrele sociologiei sau, de ce nu, ale istoriei (cu ale sale analize de mentalitate) sau ale filosofiei.
Dintru început ni s-a eviden)iat faptul c&â259; leg&â259;tura de sânge este considerat&â259; foarte puternic&â259;, astfel, între membrii unei comunit&â259;)i, „neamu s&â259; stânje“ în lips&â259; de urma(i, în acest context se explic&â259; de ce copiii lua)i de suflet proveneau, de regul&â259;, tot din familie, nepo)i, fini, veri(ori, astfel ca averea s&â259; nu se înstr&â259;ineze, s&â259; nu se risipeasc&â259;. Dar, în cazul copiilor vitregi sau înfia)i, problema rela)iilor cap&â259;t&â259; o alt&â259; fa)&â259;, întrucât „între p&â259;rin)ii vitregi (i copii, precum (i între adoptan)i, rela)iile naturale, de ordine biologic&â259;, nu exist&â259;. Dac&â259;, totu(i, ei se afl&â259; prin(i într-un trai laolalt&â259;, leg&â259;tura aceasta este de natur&â259; pur social&â259;“ (Xenia Costaforu, Cercetarea monografic&â259; a familiei, Ed. Tritonic, 2004, Bucure(ti, p. 191). Rela)ia ce se instituie în cadrul familiei este „covâr(itoare întru formarea personalit&â259;)ii copilului, prin aportul ce-l aduc form&â259;rii sale emo)ionale (i morale, precum (i prin faptul c&â259;, fa)&â259; de copil, p&â259;rintele e reprezentantul societ&â259;)ii în care copilul e menit s&â259; tr&â259;iasc&â259;. P&â259;rintele încarneaz&â259;, în procesul de socializare a individului, anumite roluri hot&â259;râtoare pentru personalitatea acestuia“ (Costaforu, 2004, p. 194) Tot aici este lesne de observat locul fundamental pe care îl de)in (i bunicii, mai rar, str&â259;bunicii, al c&â259;ror aport în cre(terea nepo)ilor nu poate fi deloc de neglijat, mai ales în contextul actual. „P&â259;rin)î fetii i l-o crescut la asta (copilul din flori), da nu (tiu cât de repede s-o putut c&â259;s&â259;tori fie-sa, dejaba )âpti pruncu la p&â259;rin)i, s&â259; )î-l creasc&â259;. T&â259;t a t&â259;u îi (i nu ai cum s&â259; ascunzi. T&â259;t bunicii o s&â259;rit s&â259; ajute (i când p&â259;rin)ii s-o rec&â259;s&â259;torit sau o plecat, cum plecau di p&â259; la noi, p&â259; la Hunedoara, lucrau s&â259; câ(tije o pit&â259;, la munci grele, în construc)ii. Cum îi amu moda s&â259; s&â259; duc&â259; prin str&â259;in&â259;tate (copiii r&â259;mân în grija bunicilor)“ (Sab&â259;u Ana, Ban, S&â259;laj). „La noi nu pe s-o auzât de-aste… P&â259;rin)ii l&â259;sau sa vin&â259; pruncii, câ)i erau da)i (nu se punea problema avorurilor sau a abandonului, extrem de aspru criticate, de altfel, de to)i participan)ii la cercetare). Inde mâncau tri, mai puteau mânca zece. Amu nu s&â259; în)eleg doi, da p&â259; vremuri, triieu t&â259;)i laolalt&â259;“ (Ioan Sab&â259;u, Ungura(, Maramure(). „Mâncau din blide de p&â259;mânt, liunguri de lemn, furcu)e nu erau, c&â259; ptic&â259; din furcu)&â259;. Din liungur&â259; ajunje t&â259;t în gur&â259;. S&â259; s&â259;turau t&â259;)i. Amu c&â259; n-o mâncat numa bun&â259;t&â259;)i, asta-i altceva, da de perit, n-o perit nime. F&â259;ceau pruncu)i, bdie)ii ! Amu nu mai fac. Maxim tri-patru, parc&â259; li-i ru(ine! Purtam burta cu fal&â259;. Când nu era mama groas&â259; zâcea c&â259; o uitat-o Dumnez&â259;u. Nou&â259; fra)i am fost. Tri o murit de mnici. Unu la groap&â259;, altu la botez. A(e era p-atunci. Trieu ca vai de capu lor, da erau împlini)i. Amu au bunu lumii (i îs t&â259;t sup&â259;ra)i, nervo(i, neferici)i, dracu (tie ce bai au t&â259;)i! am fost mai pro(ti, da eram cu Dumnezo (i eram ferici)i, a(e, în mizeria noastr&â259;“ (Hanc Leti)ia, Livada, Cluj).
Chiar dac&â259; situa)ia material&â259; era precar&â259;, rare erau cazurile în care s&â259; se dea vreun copil, dup&â259; cum sus)in participan)ii la cercetare, „fiecare pruncu) vene cu pitu)a lui în lume, ce mâncau i(telal)î, mânca (i el“ (Coroiu Nicolae, Plesca, S&â259;laj). „Atunci nu s&â259; adopta, amu meri la casa de copii, da atunci nu era a(e. N-are cine-i ajuta, da t&â259;t s&â259; )âpa câte unu din nepo)i, s&â259;-l mai ajute pâng&â259; cas&â259;, s&â259; grijeasc&â259; de oi, de vaci, s&â259; le duc&â259; ceva de mâncare, t&â259; nu era coplet sânguri. Amu circul&â259; vorba c&â259;, dac&â259; vrei s&â259;-)i deie Dumnezo un copil (se refer&â259; la cuplurile infertile) prima dat&â259; trebe s&â259;-)i înfiezi unu, s&â259;-l cre(ti. Ca o fapt&â259; de milostenie, s&â259; te r&â259;spl&â259;teasc&â259; Cel de Sus“ (Ciub&â259;ncan Maria, Mese(enii de Sus, S&â259;laj).
Rudele apropiate, fra)i, surori în primul rând, luau în îngrijire copilul r&â259;mas f&â259;r&â259; p&â259;rin)i, dac&â259; erau mai mul)i, se împ&â259;r)eau la mai multe familii, specific&â259; o informa)ie. „Orfan de r&â259;mâne, neamurile are datoria s&â259;-l ieie pâng&â259; cas&â259;, în altu fel, s&â259; deie, s&â259; înfieze, nu s-o pe auzât. Ori(icât de mul)i prunci ar fi avut&â259;, nu l-ar fi dat&â259;, c&â259; ce mâncau cielal)i mânca (i aista, mânca t&â259;)i laolalt&â259; (i era bine. Amu, c&â259;-s pu)âni, (i nu s&â259; mai în)&â259;leg de la un blid de zam&â259;, nu le tine(te“ (Petran Rujica, Strâmba, S&â259;laj).
Relat&â259;rile mai pline de substan)&â259; pentru contextul de fa)&â259; au fost cele privind cazurile în care p&â259;rintele s-a rec&â259;s&â259;torit, mai ales tat&â259;l, copiii tr&â259;ind, în descrierea interlocutorilor no(tri, într-o atmosfer&â259; adesea conflictual&â259;. „Multe v&â259;duve nu s&â259; mai c&â259;s&â259;toresc, la ce bun s&â259; creasc&â259; copiii altui om? O fo c&â259; p-a lui i-o îmbr&â259;cat, i-o înc&â259;l)at, i-o (colit, (i a muierii de-a doua erau t&â259;t goi pân&â259;-i lume, scluji, oarecum, pâng&â259; casa lui. Nici nu )âne la ii, nici nu-i iube. Dac&â259; nu-s a lui. Vezi c&â259; (i animalu respinje ce simte c&â259; nu-i a lui. A(e (i omu“ (Bon)e Maria, Ban, S&â259;laj). „Erau crescu)i de bunici, erau orfelinat la Prundu Bârg&â259;ului. Da nu-i d&â259;de, oricât de s&â259;rac era, nu d&â259;de de suflet. Mai era care n-ave coptii (i cereau“ (Cri(an Florica, Pria, S&â259;laj). „Îi înfia din rându rudelor, c&â259; al)ii mai greu, c&â259; nu (tii niciodat&â259; ce copil înfiezi. Îi (tiei p&â259;rin)ii la locu lor. P&â259;rin)î care aveau pe mul)i, cinci-(as&â259;, d&â259;deu p&â259; unu din ii, îl înfiau al)î, treceau p&â259; numile nou, dup&â259; ce îl ie, la on pic de vreme. Dac&â259;-i mnicu), îi face botez, cu sfe(tanie, da nu s-o auzât s&â259; s&â259; hi întâmplat la noi“ (Ciub&â259;ncan Maria, Mese(enii de Sus, S&â259;laj). „Îi luau rudile, nu-i l&â259;sau, nu (tie nime s&â259;-i deie la stat, ave grij&â259; de ii, pân&â259; erau mari (i s&â259; c&â259;s&â259;toreu. Aveu grije (i de p&â259;mânturile lui, „no, aista p&â259;mânt îi de la familie ta. Depinde, da nu s-o auzât s&â259;-i deie la stat, depinde de suflet, lucrau cu zuua, s&â259; le deie de mâncare, s&â259; nu-i deie de p&â259; lâng&â259; ii. P&â259; la opt ai îi b&â259;gau sluji, la care era boga)î, s&â259; le cote de u&â259;i, de gâ(te, p&â259;ntru mâncare (i câteva rânduri de haine. A(e, s&â259;-i între)âie pân&â259;-s mari. Nu-i d&â259;de de p&â259; lâng&â259; ii“ (Groza Aurelia, Sânpetru, S&â259;laj).
O situa)ie mai des întâlnit&â259; era aceea ca familiile cu mul)i copii, dar cu posibilit&â259;)i reduse, s&â259; lase pe câte unul s&â259; „se aciueze“ pe lâng&â259; rudele mai înst&â259;rite (i f&â259;r&â259; copii, s&â259; le fie de ajutor, „sclug&â259;“, ajungând, în cele din urm&â259;, s&â259; fie considera)i ca fii ai lor, cu drepturile ce deriv&â259; din acest statut. „Dac&â259; mai g&â259;sea cine s&â259;-l înfieze. Nu s-o întâmplat la noi. Da m&â259; gândesc c&â259; restu familiei îl luau, vecini. Nu era orfelinate unde s&â259;-i duc&â259;. Nu-i d&â259;de, depinde totu(i, c&â259; i-o dus când erau mari, când copiii (tieu c&â259; mereu acolo, pe la zece-doi(pe, pai(pe maxim, de-i d&â259;de ca sclug&â259;. Nu voie nime s&â259;-i ieie mici tare, numa a(e mai m&â259;ri(ori, s&â259;-i ajute, s&â259;-i hie de folos, a(e îi zâce: „sclugu)a me, ia, aista-i“. Nu-l lua s&â259;-l între)ân&â259;, da nici nu-l exploata, cum s-ar zâce, mere de sclug&â259; la ciie f&â259;r&â259; copii, numa c&â259;, dac&â259;-l exploatau, nu sta, fuje. Aciie f&â259;r&â259; copii a(a s&â259; n&â259;(te, cu o r&â259;utate în ei, c&â259; nici sclujile nu stau, ce gânde(ti dumneta?!“ (Bufnea Ana, Voivodeni, S&â259;laj).
F&â259;r&â259; a o numi periferizat&â259;, pozi)ia orfanilor este totu(i destul de precar&â259;, vulnerabilitatea lor derivând (i din faptul c&â259; „nu s&â259; zb&â259;te nimi p&â259;ntu ii, nu s&â259; sfarm&â259; ca mama nimi, striinu-i t&â259;t striin, cresc a(e di capu lor, s&â259; vorove co „no, o crescut s&â259;lbatic, c&â259; n-o fo cini-l înv&â259;)a“. Ave di suferit la (coal&â259;, râdeu di ii“ statut care – în opinia aceleia(i informatoare, le afecta mai încolo chiar (i dreptul la selec)ia marital&â259;, „nu pe nimereu bini, fetile s&â259; cam fereu, dac&â259; s&â259; (tie c&â259; o crescut f&â259;r&â259; on p&â259;rinte. Î(i aflau mai greu. B&â259;iatu la fel, mai ales dac&â259; ave avere, nu-(i aleje p&â259; una s&â259;rman&â259;, crescut&â259; de nu (tii cini, numa cu hanile di p&â259; ea. N-au ii vin&â259;, da, no, a(e s&â259; întâmpl&â259;“(Topan Mariana, Ban, S&â259;laj).
Mai vechi tipare de gândire ne aduc în prim-plan valori precum frumos, bine, adev&â259;r, iubire de semeni, de p&â259;rin)i, de copii, respect (i demnitate. Prin(i în tumultul acestei lumi, suntem fura)i de spoial&â259; (i de realit&â259;)i false sau cosmetizate – ademenitoare (i în(el&â259;toare ca tot r&â259;ul, de altfel, care adesea poate îmbr&â259;ca haine de lumin&â259;. Pledoarie pentru întoarcerea cu inima (i cu miezul fiin)ei înspre spa)iul rural al copil&â259;riei noastre (sau m&â259;car al p&â259;rin)ilor sau al bunicilor no(tri, dac&â259; unii dintre noi nu am avut privilegiul de a ne fi n&â259;scut în spa)iul sacru al satului…).
Autor: Mihaela RotaruApărut în nr. 459