Promisiunea lui Traian Băsescu, potrivit căreia unul dintre cei paisprezece prezidenţiabili va fi dezbrăcat la adevăru’ gol, pentru a i se vedea alcătuirea fizico-profesională şi orice (o)misiune dobândită, era cât-pe-ce să se împlinească în îngrămădeala electorală care i-a deplasat Elenei Udrea breteaua de la sutien. Până la urmă, candidata a remediat nonşalant şi public lunecoasa manevră a dessous-ului, astfel că asistenţa a fost privată de râvnita devoalare. Prin urmare, în loc să se convingă dacă breteaua buclucaşă era semn de „Triumph“ ori vreun „Agent Provocateur“ infiltrat cu bună-ştiinţă, românilor curioşi li s-a înfăţişat curând un alt agent, nominalizat ca atare de vigilentul încă preşedinte: VV 007 Ponta. Zice-se că respectivul ar fi activat şi ca procuror, şi ca ofiţer acoperit vreme de câţiva ani, taman după ce, după cum ni s-a povestit cu alt prilej, votase ca tot cârlanul nărăvaş (alintătură iliesciană ulterioară) cu Emil Constantinescu şi Convenţia Democrată. La capătul ciclului electoral, însă, şi-ar fi abandonat şi năravul, şi… zăbala, hotărând să galopeze pe stânga. În ce măsură va influenţa descoperirea pretins-acoperitului preferinţele alegătorilor nu e greu de anticipat. Fanii pontişti vor fi şi mai mândri de „complimentul“ lor (de agent sau nu), iar adversarii – şi mai înverşunaţi în a-l combate. Prin urmare, puţine şanse să vedem electoratul tulburat de noul Dezbrăcatu’, mai ales după ce incriminatul şi-a mai făcut un selfie şi cu preacuvioasa Parascheva, care l-a luat ocazional sub… acoperământul său.
Pentru împătimiţii genului policier, altul pare a fi totuşi subiectul stârnitor de pasiuni: romanul lui Ian Fleming din colecţia „James Bond“, distribuit de echipa de campanie a candidatului Tăriceanu în schimbul datelor personale ale doritorilor de lecturi captivante. Titlul cărţii însă, Diamante pentru totdeauna, e cam nefericit ales în asociere cu un neadaptat la statornicie, ca să zicem aşa. Dar cum românul e îngăduitor cu socotelile de tip 4 partide (PNL, PNL-AT, NPL, PLR) + 5 neveste = o 9 şansă de afirmare politică, e foarte posibil să asistăm la creşterea clubului de lectură electorală, cu efect totuşi incert la urne. Nu degeaba suspansul e punctul forte al seriei bondiene, din care lui Tăriceanu i s-ar potrivi poate chinta din Casino Royale, dacă pe Ponta opozanţii îl văd distribuit în filmul From Russia with Love.
Chiar şi Teodor Meleşcanu, fostul Secret Servant din aceeaşi serie, s-a înscris la castingul prezidenţial, refuzând totuşi să-i confirme preşedintelui Băsescu bănuielile privind dublul rol de tinereţe al lui Ponta. Nu de alta, dar pe documentele ce i-au trecut prin faţă scria clar „For Your Eyes Only“, iar gentlemanu’ Meleşcanu ar prefera să facă dezvăluiri abia la un five o’clock tea, peste treizeci de ani. Asta, desigur, dacă vigoarea centenarului Teodor-mărturisitorul îi va mai permite atunci să stea de poveşti cu aceia curioşi în privinţa spionilor, câtă vreme memoria i-ar juca de-acum feste, după cum l-a acuzat Traian Băsescu pe marginea cererii de deconspirare a ofiţerilor acoperiţi.
Şi poate în răstimp o să afle şi contracandidatul Klaus Iohannis răspunsul la o altă enigmă, ce l-a pus în încurcătură într-o emisiune electorală: cât e salariul minim pe economie în România. E drept că evidentul defazaj al sibianului faţă de replici şi evenimente îi poate servi la o adică drept scuză pentru neştiinţă: gândind nemţeşte şi necesitând pauză de traducere, poate nu procesase încă vestea că, din iulie, şi Bundestag-ul a votat introducerea unui salariu minim în Germania, dar abia din 2015! Până atunci, are timp să se dezmeticească şi molcomul liberal de import cum e cu „Mindestlohngesetz“, pe scurt „MiLoG“, şi cum e cu milogu’ român. Poate ca edil să se fi lovit Iohannis de niscaiva probleme sociale autohtone, pentru că, personal, omul s-a descurcat admirabil, punând ban pe ban şi casă peste casă, după ce-ar fi agonisit din meditaţii ceea ce nici confratelui Einstein nu i-ar fi reuşit. Cadoul imobiliar pe care şi l-a făcut Santa Klaus sieşi are însă şi părţi întunecate, fiindcă beneficiarul nu-şi mai aminteşte nichts în legătură cu modalitatea în care i-au fost plătite lecţiile particulare: în plic, prin virament, în… natură? „Banii se primeau gheaţă, ad labam“, i-a împrospătat memoria CT Popescu, el însuşi fost meditator de succes pentru o vreme, însă precizarea nu l-a putut clinti pe bolovănosul sas din poezia despre originile averii sale. Ca dovadă că, întrebat cum de alţi dascăli n-au putut strânge aceleaşi sume din activităţi similare, Herr Iohannis a răspuns sec: „Ghinion“. Unglück, Pech, Missgeschick, Fatalität…
Tot de ghinion sunt loviţi, pe rând, şi politicienii de ranguri diferite, luaţi la scuturat de procurori. Te şi miri că-n ţara unde totul se poticneşte, lâncezeşte sau se ofileşte, mai e ceva ce înfloreşte şi rodeşte: justiţia. Desigur, cu mult fertilizant politic, dar mai contează? Aşa se face că pelerinajul la DNA îl bate şi pe cel de la moaşte, iar modernizaţii noştri înalţi ierarhi, mânuitori de sfinte tablete şi trafalete, ar putea lua în calcul chiar târnosirea sediului instituţiei vecine cu… Popa Tatu. Până una-alta, acolo e locul Mântuirii Neamului şi al izbăvirii de corupţi. Şi tot acolo bat mătănii foşti miniştri rămaşi fără imunitate şi puţinii parlamentari lăsaţi de izbelişte de coledzi. Căci în marea lor majoritate, potenţial-anchetaţii sunt apăraţi de zidul transpartinic, pe care nici Roger Waters n-ar putea să-l zguduie. Vorba aia, n-a izbutit el ditamai şeful Camerei Deputaţilor şi „colegul lui Mihai Viteazu“, Valeriu Zgonea, să dărâme împrejmuirea fortificată a Palatului Parlamentului, întru transparentizare!
Prin urmare, dacă senatorul Cătălin Voicu şi deputatul „de meserie auto“ Gheorghe Coman deapănă azi amintiri zăbrelite din Parlament, laolaltă cu ex-senatorii George Copos, Dan Voiculescu şi Sorin Roşca Stănescu, başca foştii miniştri Sorin Pantiş, Relu Fenechiu, Ioan Avram Mureşan, alţi politicieni fie scapă cu suspendare – de pildă, Oana Niculescu Mizil, care va pătimi trei ani pentru că şi-a angajat mama la cabinetul parlamentar, împărţind cu ea bune şi rele şi suma forfetară –, fie sunt scăpaţi de anchetare prin votul colegilor mărinimoşi, cel mai recent caz fiind deputatul PC Ion Diniţă, suspectat de o prea strânsă şi prea bănoasă colaborare cu Consiliul Judeţean condus de Aristotel Căncescu. La o simplă parcurgere a declaraţiilor de avere, sare-n ochi că pe cei doi îi leagă nu doar nişte contracte controversate, ci o întreagă filozofie de viaţă. Căci deputatul deţine 14 (!) locuinţe: nouă apartamente, trei case de locuit (una chiar la Cambridge) şi două case de vacanţă, dar şi aproape 40 de terenuri în Sighişoara, Constanţa, Braşov, Brăila şi Marea Britanie, plus un mărunţiş de obiecte de artă şi bijuterii, asta în timp ce înţeleptul Aristotel, promiţător viitor autor al unei Ars pecuniaria, a strâns 605.000 euro şi 4,5 milioane de dolari în conturi. De aceea procurorii sunt dornici să-i afle reţeta şi să-l ajute totodată pe tizul de filozof să completeze antica lucrare Despre justiţie, pentru a-şi scurta o eventuală pedeapsă cu executare.
„Fericirea este apanajul celui ce-şi ajunge sieşi“, scria vechiul Aristotel în Etica, prefigurând într-un fel starea de beatitudine care ar trebui să-l inunde şi pe deputatul avocat Ioan Adam, plasat de ziarul Gândul pe locul patru între bogătaşii de sub cupola legislativă, graţie celor 2,6 milioane de euro din conturi (pe lângă zece imobile şi nouă terenuri). E drept că agoniseala provine declarat din truda scriiturii, din lupta autorului cu inspiraţia şi coala albă, şi nicidecum cu originile forestiere ale foii de hârtie, cum suspectează procurorii DNA Braşov, care l-au audiat în dosarul referitor la retrocedările ilegale de terenuri. Respectivul dosar, populat cu obraji subţiri din politică şi nobilimea autohtonă, a răsărit, să vezi potriveală!, din tulpina lui Paltin Sturdza, mlădiţa arboricolă mai îndepărtată a familiei Ghica, care s-a trezit împroprietărit cu vreo 43.000 de hectare de pădure, deşi ceruse numai 30.000, şi alea discutabil, în condiţiile în care legea dă voie numai rudelor până la gradul 4 să formuleze revendicări, or domnul cu pricina era o rămurea de gradul 5. Cert este că din complicata vegetaţie politico-aristocrată, pe care s-a altoit şi bunăvoinţa unor judecători, ar fi rezultat o afacere evaluată de Rise Project la 140 de milioane euro. Cum ar scrie azi poetul, „Din codru rupi o bucăţică/ Ce ştie codrul? Că-i e frică/ Dar ce vor face-alegătorii/ De le pică?“.
Autor: MĂDĂLINA FIRĂNESCUApărut în nr. 491