O recenta transmisie „live“ pe Internet a facut posibila legatura online cu marele auditorium al Minnesota Opera din Minneapolis. A fost ultima reprezentatie dintr-o serie de cinci spectacole cu opera „Werther“ de Massenet, în care rolul Charlotte a revenit mezzosopranei Roxana Constantinescu.
În actuala stagiune a teatrului, tânara artista românca, rezidenta la Viena, a fost reinvitata dupa succesul repurtat cu un an înainte, când a interpretat personajul titular din „Cenusareasa“ de Rossini. A fost un nou prilej pentru a-si valida calitatile si dorinta fierbinte cu care tinteste o cariera de anvergura. Prezentele la Minnesota Opera sunt pasi importanti care, alaturi de alte prestatii pe scene europene (Viena, Berlin, Toulouse) si americane (Los Angeles), îi creeaza solide premise pentru atingerea telului la care are dreptul sa aspire.
Roxana Constantinescu este genul de artista inteligenta, cu look hollywoodian (foarte important reper în ziua de astazi), cu miscare scenica implicata si expresiva, daruri care se alatura unei voci lirice stralucitoare, placut rezonante, mobile si extinse. Rolul Angelina din „Cenusareasa“ îi revelase si abilitatile în lumea coloraturilor rossiniene. Pentru Charlotte a rezervat un contur juvenil, atasant si fragil, cu atragatoare sinceritate si cânt elegant. Dragostea fara limite a lui Werther o transforma si îi reveleaza nebanuite adâncimi sufletesti, emotii rascolitoare si durere nesfârsita. Si chiar daca în scena cu Albert din actul al II-lea pare ca amintirea lui Werther nu o preocupa si o gaseste natural surâzatoare, sunt convins ca ungherele ascunse ale sufletului tinerei ascundeau adresarile patimase ale poetului. O lectura visatoare si pasionata a rezervat Roxana Constantinescu cunoscutei pagini a ariei „scrisorilor“, dupa cum nuantarile extreme din „Va!… laisse couler mes larmes“, alta scena din tensionatul act III, au emotionat. O constructie bine dramuita, minutios redata a unui rol dificil, cu care Roxana Constantinescu arata o maturitate artistica neobisnuita pentru o vârsta ce depaseste cu putin treizeci de ani.
În rolul titular, tenorul James Valenti a cântat cu frumoasa linie vocala, nu întotdeauna omogena, dar cu sunete calde si moliciuni poetice care au sustinut elegia „Liedului lui Ossian“, celebra arie „Pourquoi me reveiller“. Relationarea lui Valenti cu Roxana Constantinescu a fost puternica, intensa, între cei doi a existat un „chimism scenic“ captivant.
Parteneri au fost delicata soprana Angela Mortellaro (Sophie), baritonul cu timbru placut Gabriel Preisser (Albert), basul Joseph Beutel (Le Bailli, câteodata cu intonatie imperfecta), ca si John Robert Lindsey (Schmidt), Rodolfo Nieto (Johann), Mark Thomas (Brühlmann), Alison Schardin (Kätchen). Toti, ca sa nu mai vorbim de interpretii principali, cu admirabila pronuntie în limba franceza si aplecare catre stil. Pregatirea muzicala a fost meritorie, cu bune rezultate venite din fosa, unde dirijorul Christoph Campestrini a condus orchestra de la Minnesota Opera cu buna stiinta a romantismului lui Massenet.
Montarea lui Kevin Newbury a dorit sa ne extraga din atmosfera anului 1780 si sa ne duca la începutul de secol XX sau, poate, sfârsitul de veac XIX, în plina revolutie industriala, ale carei efecte domina masiv peisajul. Decoruri, Allen Moyer. Oaza de verdeata (actul prim), taverna garii din Wetzlar (actul secund), camera Charlottei cu bradul de Craciun (actul al treilea) si cea austera a lui Werther, dominata de inscriptia „Liebe oder Tod“ („Dragoste sau moarte“), în actul final, tot ambientul este parca strivit de sumbrul metal industrial.
Este evident ca regizorul a dorit sa se îndeparteze cu orice pret de la original. Ma întreb însa, cu ce scop? Sigur ca sentimentele se regasesc, dar ce se întâmpla daca trama se desfasura tot în cadru de secol XVIII? Câteodata am impresia ca unii creatori încearca modernizarea doar în ideea de a nu fi acuzati ca ramân prea… clasici.
Costumele semnate de Jessica Jahn s-au integrat armonios ideii regizorale, bine sustinuta si de lighting designer-ul D. M. Wood.
Una peste alta, la Minnesota Opera din Minneapolis, productia cu „Werther“ a fost un bun vehicul pentru cei doi excelenti interpreti principali, Roxana Constantinescu si James Valenti.
Autor: COSTIN POPAApărut în nr. 361