Sari la conținut
Autor: NICOLAE CONSTANTINESCU
Apărut în nr. 352

Restituiri folcloristice. Contributii clujene

    Pe masura inaintarii in timp – iata ca, aproape pe nesimtite, un deceniu din cel de-al XXI-lea veac s-a scurs deja – trecutul isi striga drepturile si cei care au urechi de auzit aud. Asa se face ca, in ultimii douazeci de ani, alaturi de scrierile originale, de sintezele (putine, dar nu neglijabile) si de instrumentele de lucru de mare utilitate, precum, e. g., „Dictionarul etnologilor români“  de Iordan Datcu, editia a III-a, revazuta si mult adaugita (2006), au aparut o multime de recuperari, de scrieri ramase in manuscrise sau in editii vechi, aproape inaccesibile astazi, aduse la lumina prin stradania unor folcloristi din generatii mai vechi sau mai noi, adevarati descoperitori de comori, arheologi si muzeografi totodata.
    Am scris, ori de câte ori mi-a stat in putinta, despre aceste adevarate acte de cultura, trecute, cel mai adesea, sub tacere si ramase astfel necunoscute. Nu e mai putin adevarat ca sistemul difuzarii cartii, mai ales a celei stiintifice, dintr-un domeniu restrâns, cum este acela al disciplinelor etnologice, este unul deficitar si ca, daca nu ar intra in functiune amabilitatea autorilor sau bunavointa editorilor, ar fi aproape imposibil sa afli de o aparitie editoriala sau de alta, mai ales in cazul tipariturilor aparute in „provincie“ (scuzati cuvântul!).
    In ordinea vechimii textelor recent recuperate, prioritatea o detine colectia lui Franz Obert, „Basme si legende românesti din Ardeal“, studiu introductiv, note si anexe de Ion Talos, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2010. Franz Obert (1828-1908) este inregistrat in istoria folcloristicii românesti ca unul dintre primii culegatori de naratiuni populare din Transilvania, alaturi de fratii Arthur si Albert Schott si de, mai târziu, Adolf Schullerus, care a realizat si editia in limba germana a basmelor lui Obert.
    In stilul sau sintetic si elegant, Ion Talos – una dintre personalitatile de prim rang ale etnologiei românesti din secolul al XX-lea – recompune biografia pastorului sas, profesor la gimnaziul din Medias (1851-1861), deputat in Dieta de la Sibiu (1863-1866), preot si invatator in diferite scoli din judetul Sibiu, apoi, din 1881, preot evanghelic in Brasov, si intregeste profilul de etnograf/folclorist al acestuia, aducând la cunostinta publicului larg date noi despre el si despre opera sa stiintifica.
    Mai importante chiar decât culegerea propriu-zisa, al carei destin nu a fost prea prielnic, desi premisele se aratau a fi favorabile, par a fi, din perspectiva timpului, studiile de etnografie ale lui Franz Obert, „Die Zieguener des siebenburgischen Hochlands si Die Mokanen und ihre Heerden“, reproduse in limba germana („Anexa 2, p.207 – 228)  si rezumate generos in „Studiu introductiv“ de Ion Talos.
    Totusi, colectia lui Obert era a doua mare culegere de basme românesti din Transilvania, dupa aceea a fratilor Schott, basmele fusesera consemnate in limba româna (din pacate, manuscrisul s-a pierdut), cea mai mare parte fusesera auzite de la un singur povestitor, in conditii sa le zicem, experimentale, intrucât povestitorul, un taran din Bazna (nu i se mentioneaza, din nou din pacate, numele), pe care culegatorul il auzise povestind natural, intr-un context traditional, la o claca de  desfacut porumbul („situatie de discurs“ deseori invocata de basmologi, dar despre care avem putine date concrete), povestitor care, chemat de culegator, se deplasa la Medias si, contra unei plati – din nou o situatie mai rar intâlnita, dar nu neobisnuita – , spunea, „stimulat cu tigari si vin“, povesti.
    Fragmentul din scrisoarea lui Obert catre editorul A. Schullerus, din 1908, este edificator pentru intuitia de culegator a folcloristului sas: „In anii cincizeci, ca profesor la gimnaziul din Medias, am avut ocazia sa culeg aceste povesti in cursul sederii mele la Baassen/Bazna, timp de câteva zile in fiecare an, in vremea recoltarii porumbului si a strugurilor s…t Am cunoscut acolo, la desfacatul porumbului, in sura varului meu, unde ajutau multi zilieri pâna noaptea târziu, un povestitor pe care femei si barbati il ascultau, in timp ce lucrau, cu atâta atentie, incât eu insumi m-am molipsit si am fost atât de atras de el, incât in seara urmatoare l-am cautat la un vecin, unde a povestit ore intregi povesti. Intors la Medias, povestitorul nu mi-a iesit din gând si m-am hotarât sa-l conving, ca in anumite dupa-amiezi, sa ma viziteze la Medias, pentru  a-mi spune povesti, contra-cost. Doream sa le notez cum le spune el (subl. mea – N.C.), pentru a le publica intr-o colectie, dupa cum au procedat fratii Schott. s…t Am scris multe povesti din gura povestitorului, care aparea punctual si spunea neostenit povesti, la vin si tutun“ (p. 195).
    Ion Talos evalueaza, in spirit critic, utilitatea demersului sau, atâta timp cât nu numai colectia in sine, care nu a vazut decât partial lumina tiparului in timpul vietii culegatorului, dar nici macar editia critica „excelenta“, realizata de Adolf Schullerus (1908),  nu a avut ecoul scontat in presa româneasca a timpului. Asa ca a-ti pune intrebari in legatura cu „utilitatea colectiei astazi“, dupa peste un secol si jumatate de la realizarea ei, este perfect justificat. Argumentele editorului se constituie, desigur, intr-o pledoarie pro domo („textele sunt povestite frumos, multe fara detalii inutile, actiunea e urmarita strâns si e dusa la bun sfârsit cu limpezime“, „unele texte trateaza motive rare in folclorul românesc“, „altele sunt foarte raspândite si ar putea fi incluse intr-o antologie a basmului românesc“ etc.), culminând cu aprecierile finale, nu lipsite de un anume sentimentalism: „Totodata, cele 85 texte + 3 rezumate aduc in fata cititorului de azi o lume de mult apusa, care lumineaza laturi ale sufletului si comportamentului oamenilor de odinioara si dezvaluie valori a caror disparitie reprezinta o mare pierdere culturala si morala. Lectura lor poate aduce lumina in sufletul omului de azi, intr-o societate care se indeparteaza tot mai mult de idealurile vechi“, p. 31-32).
    Remarcabila mi se pare povestea cu nr. 15 „Frunza Verde“, tratând binecunoscuta tema a mamei tradatoare, unul dintre putinele tipuri de basme in care o pamânteana (mama sau sora eroului) se insoteste cu un zmeu, fiind crunt pedepsita de fiul (fratele) tradat. Neasteptat, in raport cu „schema“ generala a basmului, este finalul: desi mama nu implinise „incercarea grea“ la care o supusese fiul tradat (sa umple cu lacrimi un butoi), eroul o iarta, dar mama se prabuseste si se transforma in pâine de cenusa. Eroul, numit  Frunza Verde „s-a dus din nou la Sfânta Duminica si nimeni n-a mai auzit de atunci nimic despre el (subl. mea – N. C.)“. Editorul din 1908 identifica 16 variante românesti ale tipului 315 combinat (mama si sora tradatoare), in timp ce in „Tipologia…“ din 1928 („Verzeichnis der rumänischen Märchen und Märchenvarianten nach dem System der Märchentypen Antti Aarnes“, „F.F.C. nr. 78, 1928, traducerea româneasca, Editura Saeculum I. O., 2006) tipul de baza 315 este „Sora necredincioasa“, sub 315 A figurând „Mama necredincioasa“, 315 B* – „Nevasta necredincioasa“, 315 C* – „Cumnata necredincioasa“, la fiecare din primele trei subtipuri fiind citate texte din colectia lui Franz Obert (in editia româneasca a Catalogului lui Schullerus, numele culegatorului este grafiat Oberth). Noul catalog international al basmelor („The Types of International Folktales. A Classification and Bibliography.“ Based on the System of Antti Aarne by Hans-Jörg Uther, FFCommunication no. 284, Hesinki, 2004, retine sub 315 doar „Sora necredincioasa“ („The Faithless Sister“) si trimite la Tipologia lui Schullerus din 1928, ceea ce este, desigur, destul de putin si de neconcludent, aratând inca odata cum intârzierea in realizarea „Catalogului basmelor românesti“, incremenit de zeci de ani intr-un proiect academic, aduce prejudicii mai bunei cunoasteri a folclorului românesc. Ovidiu Birlea, intr-un amplu rezumat, in limba germana, al celor doua variante culese de la povestitorul Iancu Duroi din Bughea de Sus, in 1956, la 100 de ani dupa culegerea lui Franz Obert, si in notele la „Ion Taler („Antologie…“, I, 1966, vol. I, p. 195)“ identifica mai multe tipuri, contaminate, intre care si ATh 315: „Episodul despre sora necredinciosa care se indragosteste de zmeu si consimte sa-i fie omorât fratele e atestat in toate provinciile tarii in peste 37 de variante s…t E intâlnit ca subiect independent, dar uneori e contaminat cu alte tipuri, mai cu seama cu ATh 300 (ca in varianta noastra), 326, 327 etc.“.
    Aducerea in atentia cititorilor, specialisti sau nu, a colectiei de basme din Transilvania, realizata de Franz Obert cu peste 150 de ani in urma si rescrisa in româneste de Ion Talos, poate fi un prilej de  delectare, pentru cine mai citeste astazi basme, sau de comentarii filologice ori folcloristice pentru alt fel de lectori.