Filosofie pop
Sa încercam o integrare.
Filosofia naturala a migrat spre economia politica. Nu este o alegere, este o încercare de a urmari omul, gândurile si problemele sale. Mediul antropic, tehnico-stiintific pe de o parte, economic pe de alta, a izolat omul de mediul natural si a ruinat vechile ontologii, mitologii si gnoseologii, distrugându-le relevanta. Teoriile sociale au umplut întru totul spatiul gândirii speculative, dând senzatia ca filosofia, recte filosofia traditionala, a murit. În fapt, gândirea urmeaza omul, chiar daca îl pierde pe Socrate pe drum.
Statul însusi este o mare provocare. S-a dezvoltat extensiv si s-a reparat din mers. S-a extins într-o maniera virala si a ocupat tot globul si tot orizontul. Astazi nu mai poti gasi niciun petic de pamânt peste care sa nu existe primar si politist. Autoritatea a fost prima entitate globalizata. Statul, ca etatism, este el însusi într-un permanent proces de ameliorare. Este, în buna parte, expresia supusilor sai, însa nu pe de-a-ntregul si fara a abandona complet functii si deprinderi din perioada sa virala, imperialista. În plus, are propriile mecanisme de aparare si conservare, propria vointa si propria inertie, care intra uneori în conflict cu cetatenii. Statul, totusi, este marele „pântec“ în care civilizatia cauta noile concepte de fericire. Este, prin excelenta, mediul real de viata a omului, oferindu-i hrana, odihna, confort si timp.
Economia a devenit noua mitologie. Poate un surogat de mitologie, poate o trans-, poate o meta-, poate o infra-, dar având (vagi) functii comune. Filosofia politica a devenit, incontestabil, noua ontologie – într-o lume în care statul se integreaza în natura, iar omul în stat. Între economie si politica exista o zona de contact, de buna învecinare si de frictiuni: constructele financiare. Ele preiau si transmit din una în cealalta tensiuni pozitive si negative. Aici au loc cutremurele si crizele (economia fiind „statul în natura“, iar finantele „omul în stat“), si tot de aici explodeza bunastarea.
Fiind produse antropice, statele si economiile par a se afla integral sub controlul omului. În realitate, sunt atât de masive si de complexe, încât ele scapa oricarui control si pot fi doar influentate. Sunt si incomplet cunoscute, în ciuda a sute de teorii explicative si proactive, iar în interiorul lor exista, doar, „mecanisme si retete de supravietuire“; la fel ca si în mediul primar, natural, pe care îl intermediaza. Securitatea sociala e un deziderat, nu un dat.
Platon e azi la fel de desuet ca Avicena. Wittgenstein însusi mai traieste doar pentru ca a avut un oarece impact asupra ciberneticii. Ca ne place sau nu (si indiferent de ideologii, desuete si ele), exista astazi un om nou care genereaza mundalitate în jurul sau si care se confrunta cu altfel de probleme, pe care o beta-filosofie e chemata sa le clarifice.