Rataciti in digital

Simpozionul Limba si Literatura pe Internet

ilazu.blogspot.fr

Joi, 29 aprilie, la 12:00 ma prezint la Rotonda Muzeului National al Literaturii Române, invitat de poeta Eugenia Taralunga la un simpozion despre literatura pe Internet. Acolo lume deja adunata, insa nu cine stie ce, ca sa folosesc un eufemism; iar intre timp mi-am dat seama ca o buna parte dintre actanti veneau de la Universitatea din Iasi. In fapt este vorba despre o manifestare mai complexa, aceasta fiind deja a 6-a sesiune anuala cu invitati din toata tara, iar dezbaterea noastra se desfasoara sub titlul incitant „«Straturile» creatiei literare – scriitori, forumisti, savanti in hatisul Internet“. Fiind in chestiune o tema fierbinte pentru de-alde noi, nu zaresc totusi decât prea putini scriitori: Ioana Sandu, Lucian Gruia, Genoveva Logan, Mariana Sipos, poate si vreun scriitor necunoscut mie. Iar dintre cei trecuti in program lipsesc Lucia Verona, Cornelia Maria Savu, Adrian Kuciuk… Participând pentru prima data la un simpozion despre internauti, sunt numai ochi si urechi.
La pupitrul de comanda al dezbaterilor, Eugenia Taralunga, Rodica Zafiu si Radu Voinescu. Ni se spune ca avem la dispozitie cca 2 ore pentru cele vreo 7 subpuncte ale discutiei, ceea ce la debut parea cât de cât acoperitor, dar dupa 3 ore si jumatate am convenit ca ne-ar mai trebui inca multe ore pentru a transa lucrurile. Discutii extrem-extrem de incitante, imediat dupa prima runda a celor de la prezidiu (Radu Voinescu despre explozia internet in 1992, despre o rascruce in 2002, despre era comunicarii online, despre marile firme ce s-au impus pe piata mondiala; dna Rodica Zafiu despre marile progrese si facilitati create prin accesul direct la Dictionare, gramatici etc. etc., inclusiv la acea realizare de exceptie a Bibliotecii metropolitane, DacoRomanica: www.dacoromanica.ro, cea mai mare biblioteca online din tara, care inseamna scanarea unui numar de 3 milioane si jumatate de pagini de tiparitura româneasca, facând accesibile colectiile de ziare si reviste din secolul trecut etc., aspect pe care, mi-a dat seama cu surprindere, nu toata lumea din sala il cunostea); au vorbit de la Iasi dnii Dan Cristea (despre o anumita incetineala si despre imensul consum de energie pentru progresele ce s-au facut in acesti 35 de ani de când activeaza in domeniu), dl Dan Stoica (despre proiectele initiate, aflate in asteptare, in derulare), dna Adriana Vlad despre multa munca pentru constituirea unor corpusuri, pe domenii, despre competente, greutati, drepturi de autor; dl acad. Dan Tufis, director al Institutului pentru inteligenta artificiala din Bucuresti, despre aceeasi problema a corpusului, cu nenumaratele dificultati, inclusiv cele decurgând din dreptul de proprietate intelectuala; de exemplu, pentru o anumita lucrare au utilizat date de la o firma straina – nu intru in detalii – iar dupa prelucrare, când sa publice rezultatele, au cerut acordul firmei, care i-a lasat in ceata…; aflam ca rezultatele cele mai performante s-au inregistrat in constituirea corpusului juridic, un domeniu in care specialistii au reusit sa se puna de acord) si Daniela Gifu, care a exemplificat cu cazuri de folosire anapoda a limbii in schimburile de mesaje dintre forumisti/ internauti. In privinta drepturilor de autor pentru textele pe care ar dori sa le foloseasca in studiile initiate si in alcatuirea mult doritului corpus lingvistic, din partea cercetatorilor de la Iasi ni se spune ca s-a incercat sensibilizarea unui parlamentar, care ar fi de acord sa initieze o lege a dreptului de autor, dar nu prea curând, din lipsa unor juristi versati, capabili sa redacteze textul legii respective. Dl Radu Enache, consilier la Ministerul Culturii se arata dispus sa sprijine actiunea, dar se plânge la rându-i de lipsa juristilor chiar la minister. Nu intru propriu-zis in detalierea problemelor discutate, ele fiind de stricta specialitate, abordate cu vadita implicare de cercetatori.

Si, din aproape in aproape s-a ajuns la subpunctul „scriitorii si hatisul Internet“. Invitat sa-mi spun opinia, am afirmat ca scriitorul are o misiune, o menire, aceeasi dintotdeauna, de la descoperirea scrisului. Lucrurile in ce-l priveste nu se pot schimba decât in aspectele secundare. Iar in fapt misiunea scriitorului ar trebui sa inceteze la capatul muncii de redactare a textului prin care el se adreseaza cititorilor. Scriitorul n-ar trebui sa fie nici editor, nici impresar, nici distribuitor al propriei opere. Dar ne adaptam, de nevoie, constrânsi de imprejurari. A trebuit sa invatam digitalizarea textelor noastre (pe care le-am migalit de mâna, pe care le-am batut apoi la masina de scris, ca in a treia faza sa le digitalizam…, caci de-o vreme editurile nu mai primesc texte decât sub aceasta forma. Si de fapt, situatia cartii, a produsului literar nu este defel exploziva in era exploziei informationale si a satului planetar. Cartile nu apar decât in tiraje modice, de 3-500 exemplare – si nu e doar situatia de la noi –, pe care difuzorii se feresc sa le preia, idem librarii, practic exista putine sanse ca o carte editata in Bucuresti sa ajunga in librariile de la Suceava, Oradea, chiar Constanta. Si invers. Câte exemplare poate sa dea „din mâna“ autorul? S-a petrecut acelasi lucru cu revistele literare, care nu sunt difuzate corespunzator, asa ca s-a trecut la postarea lor pe internet. Dar, repet, performantele internetului, care in mod teoretic fac posibila citirea imediata a unui text in orice loc de pe glob, reprezinta doar o virtualitate.
(Eugenia Taralunga ma roaga sa spun câte ceva despre „actiunea placi memoriale“. Da, am initiat acest proiect, aprobat, insusit si finantat de USR, dar de care apoi am inteles ca trebuie sa ma ocup pas cu pas: intocmirea listelor, aflarea adreselor, obtinerea aprobarilor de la locatari, confectionarea placilor, fixarea lor pe fatada imobilelor. Ca apoi sa editam la MNLR si un Album cu case de mari scriitori. Practic, in 70 de ani USR fixase 70 de placi memoriale. In cadrul acestui proiect, in decurs de 2 ani am fixat placi memoriale pentru mai mult de 200 scriitori din Bucuresti. Sunt rugat sa spun daca am avut greutati. In fapt, poeta stie bine ca am predat Editurii MNLR cu 3 ani in urma textul unei relatari a numeroaselor peripetii legate de proiectul placi memoriale, manuscris care si azi asteapta sa fie publicat… Am dat câteva exemple de refuzuri: Mihail Dragomirescu, Paul Zarifopol…, fara sa intru in detalii. Am dat si câteva exemple de placi memoriale care in ultimele doua decenii au disparut: Sadoveanu, Cezar Petrescu, Maria Banus, Perpessicius…)

Dna Mariana Sipos, ambasadoare in Columbia, traducatoare de multa literatura hispanica, ne vorbeste despre realizarea unor impresionante corpusuri in aria columbiana; despre capcanele traducerii automate. I-a dat cineva textul unei alocutiuni pe care urma sa o rosteasca la o intrunire in strainatate. Tradus automat. Afirma dna Sipos: de-ar fi fost vorba sa-l traduc eu insami in spaniola, mi-ar fi luat zece-douazeci de minute; incercând sa ajustez reaua traducere automata, mi-a luat de trei ori timpul necesar. Si aminteste spusele lui Umberto Eco in legatura cu nostimada traducerii unui text dintr-o limba in altele, la rând: se ajunge la rezultate de toata minunea, practic fara vreo legatura cu textul de la care s-a pornit. Dar si in cazul mai simplu, când se traduce din nou in limba de origine.
Dna Genoveva Logan marturiseste ca nu a facut inca pasul spre lumea digitala. Scrie acum la un roman pe o tema ce porneste de la scrierile de dinaintea scrierilor propriu-zise. Probabil in ideea ca mesajele importante pot si trebuiesc sa-si gaseasca forma de a ajunge la public. Din sala, completez cele spuse, exemplificând cu cazul de-acum stiut al poetei Nora Iuga, prea-cunoscuta si ca traducatoare a unor nume ce au luat Nobelul. O persoana binevoitoare i-a instituit un blog, „ca sa fiu trendy“, insa poeta nu a reusit sa posteze mai nimic.