Dde curand, dr. Radu Varia a devenit primul român, dar si primul istoric de arta strain ales vreodata membru de onoare al Academiei Regale Scotiene. Cu aceasta ocazie, în prezenta Lordului Cameron of Lochbroom, consilier al Majestatii Sale, si a mai multor reprezentanti ai Palatului Buckingham, Arthur Watson, presedintele Academiei Regale Scotiene i-a înmânat la Edinburgh Diploma cu Sigiliul Regal semnata de Regina Elisabeta a II-a.
Reproducem discursul tinut de catre istoricul de arta român în aceasta împrejurare:
Draga Domnule Presedinte, Domnilor
academicieni si membri de onoare ai Academiei,
Resimt ca pe o mare bucurie prezenta mea aici, ca Membru de Onoare al Academiei, si va multumesc tuturor pentru aceasta alegere neasteptata.
Aceasta împrejurare nu este totusi prima în care mi se întâmpla sa ma asez pe un fotoliu de academician. Aveam saptesprezece ani când acest lucru s-a întâmplat pentru prima oara. Tatal meu, neputând sa asiste la o celebrare la Academia Româna din Bucuresti, mi-a cerut sa-l reprezint. Aula Academiei era arhiplina si am zarit câteva locuri libere doar în ultimele rânduri ale zonei centrale. Asa încât m-am grabit sa ocup unul dintre ele. De-a lungul întregii sesiuni, am observat ca venerabilii academicieni întorceau mereu capul spre ultimele rânduri, unde ma aflam, parând mult mai interesati de mine si de intruziunea mea în sfera lor rezervata, dupa cum aveam sa înteleg, decât de comunicarile stiintifice.
Cea de-a doua prezenta într-o Academie, de data aceasta nu în persoana, caci eram la Washington în acel moment, avea loc la 9 mai 1979, ziua în care Salvador Dalì devenea membru al Academiei des Beaux-Arts. Eram prezent acolo prin discursul pe care-l pronunta. Mare scriitor, Dalì n-avea nevoie de ajutorul nimanui pentru a-l scrie, însa tinea mortis în acea ocazie ca eu sa-i asez pe hârtie cuvântarea, în virtutea formatiei mele academice. Ideile erau ale lui, bineînteles, dar atât de extravagante, încât textul, „stralucit redactat“, dupa parerea lui, a ramas unul dintre cele numai doua texte pe care, în lunga sa istorie, Academia des Beaux-Arts a refuzat sa le publice.
Domnule Presedinte, dragi prieteni, eu vin dintr-o tara veche, România, o tara plina de traditii artistice ce au înflorit din timpuri stravechi, traditii perpetuate si în ziua de azi, ca pe tarâmul magic al Maramuresului. O tara, totodata, care a marcat modernitatea prin opera sculptorului Constantin Brâncusi, prin originalitatea si valorile eterne pe care le întruchipeaza.
Am descoperit Scotia si Edinburgh-ul acum patruzeci si cinci de ani datorita unui pionier numit Richard Demarco, prezent aici în aceste clipe în calitate de membru de onoare al Academiei Regale. El a înteles de timpuriu ca Europa nu va fi niciodata ea însasi fara România, fara Maramures, fara Brâncusi. Si a luptat eroic contra teribilei izolari în care ne aflam, deschizând portile lumii libere pentru tânara noastra generatie de artisti si de intelectuali. Edinburgh-ul, nu Parisul sau New York-ul, devenea capitala visului lor.
De aici, în 1971, am plecat în Franta, stabilindu-ma la Paris, unde eram mândru sa organizez, acum patruzeci de ani, în 1973, la Muzeul de Arta Moderna, prima expozitie din toate timpurile a artistilor britanici contemporani, „La peinture anglaise aujourd’hui“, expozitie ce cuprindea opere ale unor viitoare nume celebre ca David Hockney, Patrick Caulfield, Bridget Riley, Tom Philips, Howard Hodgkin sau scotianul Alan Davie. Ca urmare a marelui succes al acelui eveniment, Peter Diamand, director pe atunci al Festivalului de la Edinburgh, îmi cerea sa pregatesc o expozitie similara a artistilor francezi, care avea loc, printr-o incredibila coincidenta, chiar în minunatele sali în care ne aflam în acest moment.
În ultimul deceniu, datorita aceluiasi invincibil Richard Demarco, minunatilor mei noi prieteni si operei mele închinate lui Brâncusi, m-am reîntors adeseori în Scotia, în timp ce în România aveam privilegiul sa-i prezint, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, în acel an în care orasul a fost Capitala Europeana a Culturii, pe unii dintre cei mai remarcabili artisti scotieni, ca Bill Scott, Arthur Watson, Michael Visocchi, Douglas Cocker.
Puntea ce leaga Scotia de România, fondata pe temeliile noastre stravechi, celtice si romane, e vie si uneste extremitatile geografice ale fantasticei lumi a culturii în care avem privilegiul sa ne recunoastem.
Va multumesc înca o data.
Radu Varia
Edinburgh, 22 mai 2013