Sari la conținut

Radu Calin Cristea

Autor: AL. CISTELECAN
Apărut în nr. 296

Critic literar, eseist, poet si jurnalist. Nascut la 30 aprilie 1955, în Ineu, Arad. Fiul inginerului agronom Gheorghe Cristea si al Sofiei (n. Indreica), educatoare. scoala generala si cursurile liceale (1970-1974) la Liceul teoretic din Chisineu-Cris, judetul Arad. Facultatea de filologie (sectia româna-franceza) a Universitatii Bucuresti (licenta în 1979). Initiator (si primul coordonator, din partea studentilor, 1977-1979) al Cenaclului de luni, condus de N. Manolescu. Profesor de franceza, între 1979-1981, în mai multe localitati din jud. Bihor (Arpasel, Taut, Talpos). În 1981-1982, instructor la catedra de teatru de papusi a Casei pionierilor si soimilor patriei din Buftea; în 1983-1984, restaurator-ajutor în cadrul Muzeului Cailor Ferate (unde, sub titulatura „Cenaclul Rapid“, reînfiinteaza Cenaclul de luni, desfiintat mai înainte de autoritati); devine apoi realizator al publicatiilor Clubului Sportiv Rapid Bucuresti (pe care le transforma în adevarate reviste de cultura, publicând numeroase articole, interviuri etc. ale unor scriitori precum Radu Enescu, Ana Blandiana, N. Manolescu, Mircea Iorgulescu, Stefan Aug. Doinas, Romulus Rusan, Ioan Buduca, Dumitru Radu Popa, Leonid Dimov, Livius Ciocârlie s.a.; despre aceste publicatii ciudate vorbeste, în „Amintiri deghizate“, 1994, Ovid. S. Crohmalniceanu). În 1988-1989 este redactor la revista „Urzica“ (unde detine, alaturi de Laurentiu Ulici si Radu G. Teposu, rubrica de „posta redactiei“). Membru fondator, în 1990, al revistei „Cuvântul“ (alaturi de Radu G. Teposu si Ioan Buduca). În 1990-1991 este redactor-sef al revistei „Amfiteatru“. Primul corespondent permanent la Bucuresti al postului de radio „Europa Libera“, al carui angajat devine (1990-2003): sef al biroului din Bucuresti (1991-1995), redactor în cadrul sediului din Praga (1995-2003), editor, realizator al emisiunii „Actualitatea româneasca“. Tot la „Europa Libera“ realizeaza ciclul de emisiuni „Firul Ariadnei, amintiri din labirintul tranzitiei“. Colaboreaza, de asemenea, la emisiunea „Oameni, destine, istorie“ (unde i-a avut ca invitati pe Adrian Marino, Doina Cornea, N. Manolescu, Andrei Plesu, Stefan Aug. Doinas, Stere Gulea, Mircea Dinescu, Neagu Djuvara, Lucian Boia, Sorin Alexandrescu, Al. Zub, Dinu C. Giurescu etc.). Editorialist la „Ziua“ (2003-2005), senior editor la „Averea“ si apoi la „Cotidianul“ si „Adevarul“ (2005-2010). În 2008-2009, director general al Muzeului National al Literaturii Române, Bucuresti. A debutat, cu versuri, în „Orizont“ si, aproape simultan, la rubrica „Posta redactiei“, tinuta de Stefan Aug. Doinas, în „Familia“ (1973). În perioada studentiei a publicat poezii, eseuri si critica literara în publicatiile Centrului Universitar Bucuresti si ale Universitatii Bucuresti. în 1978 a primit premiul pentru cel mai bun critic literar dintre studenti. Colaboreaza la majoritatea revistelor de cultura („România literara“, „Contemporanul“, „Vatra“, „Caiete critice“, „Amfiteatru“ s.a.) cu eseuri si comentarii critice. În „Familia“ sustine, între 1985-1988, o rubrica fixa: „Cartea de debut“. Dupa 1989 a alternat critica si eseistica literara cu jurnalismul si comentariul politic, devenind unul din cei mai rigurosi analisti politici, cu colaborari la „Amfiteatru“, „Cuvântul“, „22“, „România literara“, „Ziarul financiar“, „Epoca“, „Arc“, „Luceafarul“, „România libera“, „Sfera Politicii“, „Ziua“, „Averea“, „Cotidianul“, „Dilema“, „Flacara“, „Contemporanul“, „Secolul XXI“, „Manuscriptum“ etc., dar si la publicatii din strainatate („La Croix“, „L’Événement“, „The Wall Street Journal – Europe“), sau la publicatii ale diasporei românesti. Colaborator si comentator la numeroase posturi de radio si tv (SOTI, TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR International, TVR Cultural, Realitatea TV, Pro TV, Antena 1, Antena 3, The Money Chanel, Europa Libera, BBC, Radio France International, Radio România Actualitati, Radio România Cultural, Europa FM s.a.). Editorial a debutat în 1984, cu eseul „Emil Botta. Despre frontierele inocentei“ (Editura Albatros, Bucuresti, 1984; premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor, premiul „G. Calinescu“). A semnat mai multe prefete la volume de Ovidiu Genaru, Stefan Aug. Doinas s.a. Colaboreaza la volumele colective „Emil Botta“, col. „Biblioteca critica“ (realizat de Doina Uricariu, în 1986), „Stefan Aug. Doinas„ (realizat de Ioan Mihut, în 1994), „Competitia continua – generatia ’80 în texte teoretice“ (coordonat de Gheorghe Craciun, 1994) s.a. În 2010 coordoneaza si prefateaza volumul „Literaturile Bucurestiului sau despre memoria fara amintiri“ (Editura Muzeului National al Literaturii Române).
*
Unul dintre protagonistii criticii optzeciste, harnic, substantial si stralucitor, cu reactii imediate la literatura congenerilor (prin rubrici speciale, cum a fost cea din „Familia“, dedicata debuturilor), dar operând nonsalant pe tot frontul contemporaneitatii, Radu Calin Cristea nu si-a strâns, totusi, cronicile literare într-un volum. Imprastiate prin revistele vremii, ele ar constitui, adunate, nu numai un portret al criticului la tinerete si un documentar partial al afirmarii optzecismului, ci si o efectiva contributie exegetica. Cronicile si eseurile lui Cristea erau întotdeauna aplicate si transante, savuroase si adecvate, asumându-si deschis riscul judecatii de valoare si participând empatic, ba chiar euforic, la interpretare. Proba suprema (si pentru ca e singura) a acestei empatii de fond puse spontan în lectura e eseul „Emil Botta. Despre frontierele inocentei“ – o expertiza de fenomenologie a imaginarului care aplica „monografic“ principiile tematismului bachelardian si ale antropologiei durandiene a imaginatiei. Perspectiva metodologica e usor surprinzatoare, de nu de-a dreptul socanta, având în vedere ca Bachelard si-a construit fenomenologia imaginii bazându-se aproape exclusiv pe pozitivitatea imaginatiei, pe proiectiile de reverie si de contopire, în vreme ce poezia lui Emil Botta e structurata pe anxietati si reproduce mai degraba cosmare decât feerii (sau are un stil feeric al cosmarului). Pentru un poet care scrie, cum zice Botta despre sine, „din exasperare“ si care dedica literaturii doar „orele negre, orele absurde, acelea în care, de-as fi sincer cu mine însumi, ar trebui sa ma înec“, poetica pozitiva a reveriei nu pare cel mai potrivit instrument de investigare. In realitate, Cristea nu se tine cuminte dupa Bachelard, ci doar adapteaza aparatul sau investigativ, facându-l apt si pentru reveriile negativitatii (în analiza carora se întâlneste, peste ani, cu Aurel Pantea). Dincolo de distantarile punctuale, functioneaza decisiv o reorientare a instrumentarului spre „stratul repulsiv al imaginatiei elementare“, spre dialectica „adversitatii materiale“ si spre „tensiunea prizoniera“ care elibereaza imaginatia sau se elibereaza prin imaginatie. Nu lipsesc, fireste, din acest dialog metodologic cu maestrul, nici conformismele, conspectul configuratiilor simbolice care trag spre reverie si organizeaza textul pe structura feeriei. Aparenta contradictie din metoda e pacificata prin identificarea „eufemismului“ drept cheie universala a imaginarului lui Botta, de unde liniile structurale ale exorcizarii, evadarii, domesticirii obsesiilor, elevatiei. O inadvertenta s-ar fi putut trage si din faptul ca poezia lui Emil Botta e una a mastilor si rolurilor, de o teatralitate care afecteaza atât dictiunea, cât si atitudinea. In acest caz, fireste ca spontaneitatea imaginativa e una „mediata“, de nu trucata, iar între principiul material al imaginatiei si efuziunea imaginativa ca atare sta un filtru cultural alienant, care, la un bachelardian ortodox, ar fi afectat vertijul de contopire si ingenuitatea imagistica. Teatralitatea lui Botta e investigata minutios într-un capitol aparte, cel final („Teatrul“), dupa ce primele patru capitole au confruntat principiile materiale ale imaginarului („Pamântul“, „Apa“, „Focul“, „Aerul“). Actorul, „comediantul“ ca figura centrala a ipostazelor poetice devine, însa, la Cristea, protagonistul unei „bizare exultante existentiale“ menite sa-l scape pe poet „de scadenta mortii“, întreg histrionismul nefiind decât „o reactie împotriva mortii“. Unite astfel într-o singura misiune, rolurile îsi pierd din functia centrifugala si ele contribuie, din contra, nu la dispersia, ci tocmai la unitatea viziunii. Aceasta unitate e întarita, în abordarea lui Cristea, de unitatea de scriitura, poezia si proza fiind tratate „indistinct“ (pe motiv ca, într-o analiza de antropologie a imaginarului, distinctia oricum nu functioneaza si, apoi, pentru ca prozele contopesc liricul si epicul; asa e, la ambele cazuri, desi s-ar fi gasit destule argumente si pentru disjungerea analizei). Investigatia principiilor materiale ale imaginatiei se bizuie pe „descompunerea mecanismelor simbolice“, pe inventarul izomorfic al simbolurilor si pe reconstituirea retelelor configurative. De la aceasta cercetare în maruntaie Cristea îsi ridica interpretarea la codul atitudinilor existentiale, strângând în fascicule coerente reactiile imaginative. Elementul de fidelitate imaginativa rezulta a fi aerul, cel care întretine deopotriva o „obsesie a verticalitatii“ si o „teroare a orizontului ermetic“, actionând atât prin valentele sale „pozitive“, cât si prin cele „negative“, cum se cuvine oricarui element material imaginant. Scris „cu placere si din placere“, eseul dedicat lui Emil Botta are o tonalitate sampanizanta, o gratie a lecturii si interpretarii voluptuoase care traverseaza exultant toate paginile. Criticul ca „amant“ (fie si „indezirabil“) se exerseaza în voluptati stilistice si interpretative, dupa ce a lasat afara „orice prejudecata“ si a abandonat, la intrarea în opera, „întreg lantul experientelor sale anterioare“. Ma tem însa ca orice critic trage, fatalmente, acest lant dupa el si ca tocmai „lantul“ lasat afara de Cristea e ceea ce-l confirma. Altminteri, si la Cristea metoda interpretativa „e cea impusa de opera“, numai ca ea trebuie sa fie neaparat din specia „discursului îndragostit“. Eseul lui Radu Calin Cristea asa e.

(Articol din „Dictionar de critica si teorie literara“, în curs de aparitie)