10. Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniş, Cartea Româneascã,1983
Modelul filozofului care trăieşte retras într-o căbănuţă (v. Heidegger) la munte, făcându-şi zilnic plimbărica (v. Kant), şi îşi elaborează sistemul la cinci mii de picioare deasupra oamenilor şi sentimentelor (v. Nietzsche) – cam asta e partea cea mai eco (asta ca să nu zic cea mai verde, că e vorba totuşi de Noica) din jurnalul paideic redactat de Liiceanu la umbra lui Noica.
9. Calistrat Hogaş, Pe drumuri de munte, „Biblioteca pentru toţi“, 2011
„Orice călătorie, afară de cea pe jos, e după mine o călătorie pe picioare străine; a avea la îndemână cupeaua unui tren, roatele unei trăsuri sau picioarele unui cal înseamnă a merge şezând şi a vedea numai ceea ce ţi se dă, nu însă şi tot ce ai voi“: ce voiţi mai frumos?
8. Hergé, Les Bijoux de la Castafiore, 1963
Ah, plimbările de la Moulinsart!
PS: Tradus şi în română, dar recomand originalul.
7. Simon Armitage, Walking Home, 2012
Unul dintre poeţii cei mai buni din Marea Britanie, Armitage s-a hotărât să parcurgă celebrul drum Pennine Way, care străbate Anglia de-a lungul a 267 de mile (429 kilometri) pornind de la Edale până la graniţa cu Scoţia. Dar nu oricum, ci asemenea unui trubadur modern. Armitage a plecat fără nici un ban în buzunar, trăind din lectura poeziilor lui în locurile de popas. Cine se gândeşte la această ispravă ca la un picnic nu se poate înşela mai mult: drumul este un coşmar tăiat de vânturi şi de precipitaţii cum numai în Anglia găseşti. Cine îl străbate singur, aşa cum a făcut-o Armitage, îşi riscă de mai multe ori viaţa.
6. William Atkins, The Moor: Lives. Landscape. Literature, 2014
Un subiect de roman gotic într-o splendidă cercetare nonficţională: mlaştinile din Anglia. Cum le poţi străbate altfel decât la pas?
5. Frédéric Gros, Marcher, une philosophie, 2011
Gros este un filozof cât se poate de stimabil, specialist în Foucault, care aici meditează asupra mersului pe jos aşa cum numai un francez o poate face: subtil, foarte subtil, dar şi cu mult blabla care sună bine doar în franţuzeşte.
Bonus: antologia Petite bibliothèque du marcheur (2011), îngrijită tot de Gros.
4. Rebecca Solnit, Wanderlust: A History of Walking, 2001
Un dublu al cărţii lui Frédéric Gros. Multe teme şi referinţe se repetă, dar cine le citeşte pe amândouă nu va regreta.
3. Robert Macfarlane, The Old Ways: A Journey on Foot, 2012
Din nou un britanic: Macfarlane este unul dintre cei mai buni autori contemporani în materie de nature writing, o specie care în România lipseşte cu desăvârşire.
2. Henry David Thoreau, Walking, 1862
Nimeni interesat de temă nu poate ocoli acest briliant eseu al lui Thoreau.
1. Jean-Jacques Rousseau, Visările unui hoinar singuratic, traducere de Mihai Şora, Editura pentru Literatură Universală, 1968
Les Rêveries du promeneur solitaire, mica scriere redactată de Rousseau la bătrâneţe, fără a fi izbutit să o termine, apărută postum în 1782, este una dintre acele bijuterii clasice pe care trecerea timpului nu face decât să le şlefuiască. Ştiu că asta sună ca un clişeu ruginit, dar ce nu sună a clişeu când vine vorba despre Jean-Jacques? De câte ori punea mâna pe pană, omul inventa ceva – un nou gen literar, o nouă revoluţie ş.a.m.d.