Poezie si hip-hop

Poate parea, probabil, destul de excentrica astazi încercarea de a anexa poeziei fenomenele subculturale recente. Însa, desi conservatorii culturali vor ramâne mereu bine ancorati în credinta ca poezia ar fi vreun act intelectual major, exista câteva locuri în care ea reuseste sa respire fara rigiditatea textuala sau pseudoimportanta tipariturii si chiar într-o  aparenta independenta fata de alte mijloace auxiliare de expresie. Însa problema interpretarii vine tocmai din cauza celor câteva prejudecati generale bine conturate: actele subculturale se trag din experienta rudimentara a câtorva grupuri sociale marginale, talentul nativ neexploatat ramâne unul al carismei imediate si publicul acestor miscari nu este unul întocmai rafinat. Însa aparitiile critice recente, antologiile transatlantice aparute pe aceasta tema (spre exemplu „The Anthology of Rap“ – Adam Bradley si Andrew DuBois, Yale University Press) au antrenat tot mai mult discutiile esentiale pe care le provoaca poezia si întrebarea finala inevitabila: pâna la urma, care ar fi limitele ei?
Pentru ca nu numai conservatorismul cultural, ci si miscarile avangardiste si-au adus contributia în cadrul evolutiilor diacronice ale poeziei, cred ca merita sa ne aplecam mai mult astazi asupra formelor de expresie marginale, cu mai putina retinere (sau chiar cu opozitie activa) si mai mult entuziasm critic pentru ceea ce devine deja o alta modalitate de a face poezie. Ciudat este însa, dupa cum observa Adam Kirsch – din nou, vorbind despre miscarile transatlantice –, ca mai degraba poetii sunt interesati de a învata ceva din hip-hop decât invers. Chiar mai ciudat i s-a parut faptul ca poetii care pareau conservatori din punct de vedere estetic manifestau un interes mai mare pentru fenomenul hip-hop. Însa motivul este simplu si se trage direct din premisele „noului formalism“, care considera rima, metrica si povestea elemente-cheie ale poeziei, de care se folosesc si MC-ii în procesul lor artistic. Mai departe – de ce nu? – usurinta cu care sunt acceptate aceste forme poetice de catre public poate deriva direct din acest caracter formal si poate explica, spune mai departe Kirsch, inaccesibilitatea si lipsa de popularitate a poeziei contemporane în raport cu hip-hop-ul.
Discutia în spatiul românesc este însa mult mai dificila. Si asta nu pentru ca spatiul cultural românesc ar duce lipsa de exemple viabile, ci pentru ca nivelul de acceptare este foarte redus. Si nu cred ca este neaparat o problema româneasca, ci mai degraba o tendinta continentala de a reproduce fenomene culturale (dupa exemplele jazz-ului si ale hip-hop-ului, fenomene transatlantice împrumutate) fara a cuprinde total traditia culturala (sau – de ce nu? – subculturala) care a generat fenomenul. Astazi însa, ne apropiem tot mai mult de o oarecare comunicare, dincolo de nivelul comercial superficial, între institutionalismul literar românesc si noile forme poetice. Surprinzator este, mai mult, urmatorul dialog artistic: cu cât poetii tineri împrumuta mai mult din oralitatea si secventialitatea specifica rap-ului (poezie slang, atitudini motivate politic, agresivitatea expresiei), cu atât mai mult rap-ul începe sa se încline spre noi forme din ce în ce mai apropiate de poezia contemporana. Lucrând însa mai mereu cu mijloace autocoercitive, miscarile românesti ramân între experimentalism tematic si conformism tehnic.
www. fratelenord.com
FrateleNORD este unul dintre cele mai bune exemple pentru intercomunicarea despre care vorbeam. Cu atât mai mult cu cât aparitia lui este una la granita dintre poezie si rap. Propriile descrieri ale muzicii sale se refera la un gen care gliseaza între electro, hip-hop si experimental. Însa capacitatea sa de a sterge tracking-ul concret ale vreunei posibile clasificari îl aduce în prim-plan ca pe unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai poeticii rap. Având o evolutie categoric marginala (celebritatea lui se reduce la câteva sute de vizionari, infim în raport cu marile personaje muzicale), însa de-a dreptul impunatoare pentru oricine reuseste sa o urmareasca, el pare sa-si consolideze mereu dreptul de a se folosi fara limite de poezia slang. De la dicteul automat aproape patetic („aici e b sau f sex are doar trei litere/ sau e ceva putred în dacia lu’ strabunica-tu tinere“) pâna la momente de gratie expresionista („ea cu mâinile de vata eu cu sângele de spirt/ ma ia cu mâinile de cap si m-ajuta sa respir“), poezia lui frateleNORD trebuie luata în calcul ca unul dintre cele mai interesante proiecte ale ultimilor ani.
Pe deasupra, plus-valoarea muzicii electronic-ambientale de care se foloseste si duritatea expresiei orale îi transforma poezia într-un fenomen greu de egalat. Desigur, slabiciunile literare sunt la ele acasa, iar despartirea versurilor de muzica specifica îl pot dezavantaja total pe autorul lor, însa rap-ul, la fel ca slang-ul, sunt determinate valoric tocmai de aceasta îmbinare fericita si de performance-ul nimerit. Iar la frateleNORD, spre deosebire de majoritatea artistilor români din categoria sa, nu se fac simtite fortarea tehnica si manierismul discursului. El vine dintr-o zona underground destul de greu accesibila publicului larg, începând deja în 2010 ca unul dintre reprezentantii mizerabilismului si junk-ului poetic, în aceeasi categorie de MC ca Dragonu si Chimie (Specii) sau Kazi Ploae, care s-au consolidat deja ca mituri new-age ale „noilor forme poetice“. Piesele de pe albumul „Morfina“ sunt cu adevarat brutale ca imaginar si atitudine, iar mizantropia, nesiguranta si traumaticul sunt la ele acasa: „acum e calmul/ unei dimineti de iarna/ în care cafeaua are gust de sânge/ si mama plânge/ fiul plânge/ sora plânge“, „a zis si la tv sa ne ferim de severin/ da n-ascultam si dirijam în parul tau un zeppelin/ da foc la hidrogen (…) acum iarna miroase altfel si numai eu stiu de ce/ gina/ saruta-ma pe gura te rog/ pe gura ca miorita veverito da-mi un foc/ gina/ deschide-mi usa sau îti umflu ochii/ glumeam oricum am cheia deci tu nu prea ma poti opri/ sa intru-ncaltat în tine/ da oricum e mai bine decât cum vrei tu (…) pe simpatie.ro e-o poza cu cain tu masturbeaza-te dureros“.
Elegiile „nicaieri“-ului
Însa astfel de momente sunt compensate de energia terapeutica a câtorva secvente de pace „junky“, ca o plimbare încurajatoare dupa o partida narcotica puternica: „se lupta cu morile culorile cu norii/ sunt gauri/ vino sa-ti arat ce n-a vazut Herastraul/ tramvaiul-fierastrau/ sar scânteie pe alei“.
Revin asupra slabiciunilor tehnice literare si asupra câtorva stridente ale imaginarului pentru a le justifica din nou prezenta. Muzica rap nu se apropie ca amploare estetica, în general, de dimensiunile poeziei, însa îi fura acesteia capacitatea de a comunica eficient prin oralitate si adauga fondul muzical ca pe o compensatie si ca pe o asigurare. Efectul devine astfel devastator, iar în timp ce ierarhizarile poetice se bazeaza pe autonomia cuvântului, cele muzicale devin o suma a elementelor de compozitie. Este, cu adevarat, o noua forma de poezie: „aici se moare cu cântec/ petrecere sau politica depinde de limba (…) soarele apune mereu în spate asa gasesti nordul/ e iarna pe geam eu am lipit un abtibild cu un ghiocel pe bord (…) scoate mâna pe geam sa simti ca traiesti/ scapa tigara pe jos greseste pedala sa simti ca traiesti/ cerul e nesfârsit ca stâlpii (…) si drumul se termina în mare sau acolo începe/ si durerea e imaginara sau abia acum începe/ si drumul se termina în mare sau acolo începe“. Mai departe, elegiile „nicaieri“-ului, formele acute de biografism explicit, capacitatea de a vorbi fara retinere despre coeziunea irepudiata dintre subconstient si determinantii interni devin momente de glorie a decaderii umane, acceptând toate riscurile pe care le implica sintagma. Însa despartirea de muzica le poate prezenta ca pe o simpla încercare de a scrie poezie în registre contemporane, ceea ce este cu adevarat departe de efectul sinesteziilor reale marca frateleNORD: „e vezi iarna-nghetam si-ntre/ degetele noastre o sa ramâna numai filtrele/ ca doua verighete din otel medicinal“, „stralucesti ca o seringa te iubesc ca o seringa“.
Nu numai autorul unei poezii explozive în câteva puncte nevralgice majore, dar si o prezenta aparte este frateleNORD în peisajul literar românesc. Pe el nu îl convinge nici macar conventia minimala a tipariturii. Totul pare un proiect de undeva din viitorul, sper, lipsit de prejudecatile prezentului, unde nivelul la care limbajul – atât muzical, cât si poetic al slang-ului care scurtcircuiteaza iremediabil literatura – este unul, se pare, de frecvente înalte. Pâna atunci, frateleNORD ramâne un anonim de care se mai împiedica cineva din când în când si se mira de un spectacol pregatit ca la carte.