Mecanica simplă a logicii ar fi de părere că sintagma „poet național” se creează la intersecția concretă a mulțimii poeților și a mulțimii elementelor ce obiectivează construcția spiritului național. Însă, cu toată fermitatea ei, logica e inutilizabilă aici: conceptul de poet național e mult mai mult și mult mai puțin. Sediul conceptului nu este literatura, ci politica; substanța lui nu e estetica, ci statul.
Fără a avea o ideologie explicită și clar formulată, conceptul de poet național se definește prin trăsături care transced particularul fiecărei țări, având ca dominante: stilul romantic, activitatea politică, viziunea „progresistă” (ghilimelele se datorează erodării conceptului în viziunea contemporană, în timp ce epoca romantică îi conferea un conținut precis), apartenența la „secolul națiunilor”, cum poate fi numit secolul 19, contribuții recunoscute la lexicul, sintaxa sau conotativul limbii, aderența la simboluri etno-culturale, practicarea unor teme istorice (predominant în forma poemului epic), capacitatea de a fi instituționalizați în forma canonului prin cel puțin o operă desăvârșită.
Autor: Nicu IlieApărut în nr. 588