Vazul monstruos, de fapt, nu presupune decât o privire limpede, aruncata, intr-un moment inexplicabil de gratie, asupra unei frânturi de viata. Captura poate fi impresionanta. Eliberat miraculos din procesul de lobotomie mediatica, evadat din mirajul ochelarilor hollywoodieni de perceput realitatea si reintors, naucit, pentru o clipa, in zorii perceptiei inocente poti constata iute ca ceea ce tocmai vezi nu reprezinta ceea ce, ca regula de viata, credeai ca vezi. Distanta dintre cele doua ipostaze este apreciabila, iar raportul dintre ele rasturnat cu totul: ne petrecem mai tot timpul notând docti ceea ce credem ca vedem si amendam stiintific ceea ce ochiul, fara gres, ne expune cu sinceritate. Fraparea, in acest caz, se interpune decisiv intre trucatul, ademenitorul si reconfortantul sentiment de normalitate si imaginea vie si necrutatoare a evidentei. Nefirescul, odata explicat si definit, devine firesc, iar senzatia asociata dumnealui constanta. Apoi iar apare miracolul privirii limpezi, iarasi se instaleaza fraparea si din nou se aplica, profesional si metodic, explicarea si definirea, adica se livreaza secventa usor recognoscibila prin care anormalitatea poate fi privita ca normalitate.
M-am trezit, intr-o buna zi, ca smuls dintr-un prelungit lesin. Totul se petrecea in holul Primariei Braila. Fiind vorba de o dimineata din mijlocul saptamânii, aplombul cetatenesc si reactiunea institutionala se instalasera la cote maxime: ghisee intesate de oameni care amenintau, functionari care raspundeau urlând, doi gardieni care selectau dupa bunul plac pe cine urca spre birouri si pe cine nu, soferi bascaliosi care-si asteptau sefii, femei de serviciu violente, un batalion de tigani care ciuguleau carnea de pe coastele afumate ale unui fragment dizlocat dintr-o carcasa de porc. Ei bine – sa nu crezi! -, in chiar mijlocul acestui bazar insolit, cu aer de extravaganta gradina zoologica, o domnisoara de 11 ani, insotita de o mama topita de admiratie si o bunica care – sa-mi fie iertat! – reusise, nu stiu cum, sa arate exact ca aparitiile publicitare din saiturile old mature porn, isi prezenta cu o seriozitate inspaimântatoare creatiile picturale. Pe patru panouri, confectionate din lemn si pânza de sac, tronau neverosimil vreo 20 de tablouri care infatisau abstractiuni deruntante, obtinute din juxtapunerea culorilor complementare, adica reprezentau prima lectie de pictura a fetitei, lectie in care domnisoara a aflat ca rosul este complementar cu verdele si ca, odata alaturate, ambele isi sporesc valoarea cromatica. In fine, nimic anormal pâna aici, lentila secventei usor recognoscibile functiona din plin. Dar trecând peste imperativul omului nou, acela de a nu te mira de nimic si, cu atât mai mult, de a nu te lasa tulburat de nimic, am ascultat ceva timp discursul – da, a fost un adevarat discurs! – fetitei. M-a uluit profesionalismul decupat la milimetru din manualele Amway. Pe un ton egal, cu dictie perfecta, insotita de o privire patrunzatoare, lipsita de orice timiditate sau emotie, copila-pictor a explicat unei asistente compuse din trei ascultatori debusolati si un domn transpirat, care filma prabusit in genunchi, cum, de pilda, tusele vâscoase care amestecau portocaliul cu albastrul reprezentau dragostea de mama sau cum liniutele tremurânde de galben trasate pe un albastru crud sintetizau oamenii care iubesc natura. Apoi, deodata, a aparut un alt domn, care i-a vârât fetitei sub nas un microfon. Daaaa, ati inteles, a urmat interviul in direct-ul holului primariei. Asa am aflat vârsta, scoala, „maestrii“ copilo-pictoritei (erau si ei prezenti in primarie, dar cu discretie si modestie) si – surprais! – aspiratiile ei de viitor. Din chiar acest punct, viitorul suna bine si hotarât: fetita a explicat, cu raspicarea ce nu admite replica, ca va picta cam pâna pe la vârsta de 25 de ani; in tot acest timp va câstiga gramezi de bani din vânzarea teribilelor creatii; cu banii câstigati isi va deschide o casa de moda; va câstiga, astfel, cu casa de moda, alte si alte gramezi de bani, dar numai pâna la vârsta de 40 de ani; la vârsta de 40 de ani se va opri fix un an si-si va scrie memoriile; cu banii câstigati de pe urma colosalelor vânzari prin intermediul – atentie! – editurii proprii isi va mai deschide o alta casa de moda din care va aduna alte tone de bani; pe final, va face un film, cu ea in rolul principal, care va reprezenta, evident, viata ei plina de succese; in tot acest timp, va trai sanatos, mâncând numai hrana „organica“, dupa un grafic de elaborare personala, ce va fi publicat in cartea ce va reuni admirabila ei viata. Bunica a plâns, iar mama s-a aplecat protectoare asupra copilului cu acea privire care exprima teama unei iminente kidnapped, si din acest punct incepe si „vazul monstruos“: fetita era imbracata si „aranjata“ ca o adevarata femeie. O pereche de pantaloni de piele abia ii acopereau, la limita extrema, pubisul, un sutien negru – o constructie textila speciala, cred – ii supradimensiona sânii care fortau energic tesatura unei bluze fara mâneci, total transparenta, o juma’ de camion de farduri i se scurgea pe pleoape si obraji, iar un ruj rosu-corai, aplicat ca untul pe pâine, ii pigmenta, pâna dincolo de contururile naturale ale gurii, buzele care se increteau de câte ori fetita schita pentru eternitate o poza mondena, cu gesturi semnificative. S-a aplaudat indelung, cortina, felicitarile, adresarea de cuvinte bune, s-a auzit si sirena unei Salvari in trecere, in fine.
Vazul monstruos m-a insotit si in zilele urmatoare si am aflat, cu aceasta ocazie, ca perceptia aceasta mai chinuie si pe altii, care tin in tacere totul ca pe un mare secret, ca si cum acest tip de „sensibilitate“, dat in vileag, te-ar condamna la extinctie sociala, apoi, rapid, si la cea fizica. Lucrând, pe timpul acela, intr-o biblioteca, in chiar serviciul ce implica continua interactiune cu publicul, aveam la dispozitie materie din belsug, „specializata“. Cum o biblioteca judeteana „traieste“ de pe urma bibliografiilor scolare – trebuie sa intelegeti ca nu veti prinde picior de „intelectual“ printre rafturile cu carti, ci numai la masa festiva a ceremoniilor de tot felul –, „clientii“ obisnuiti sunt elevii, mai ales cei pâna in 16 ani, acestia fiind mai usor de intimidat de amenintarile profesorale. Am avut ocazia, astfel, sa observ ceea ce, de obicei, nu voiam sa vad si sa percep ceea ce, ca regula, nu admiteam sa ma tulbure in vreun fel. Abia indraznind sa ridic ochii cu mare incetineala, incepeam, pornind de la pantofi si urcând in sus, pe linia corpului, sa inventariez obiecte de vestimentatie create si aplicate, prin retinere la purtator, special pentru a stimula si mentine sugestia de prezenta feminina erotica in plin aplomb sexual. Odata ajuns in zona fetei, inregistram, in mai toate cazurile, aceeasi contradictie vizuala: „femeia“ total dezinhibata, care, prin gesturi si mimica sigura de sine, isi punea in valoare, prin exhibare si lipsa oricarei timiditati sau, desuet articulat, „rusine“, componentele de atractie sexuala, nu era decât, dupa cât ma duce capul pe mine, un copil. La fel si cu „barbatii“: baietandri de o jumatate de pol de ani interpretând, cu gesturi si ocheade de budoar, roluri de masculi profesionisti in acuplari spectaculoase. Secventa din urma avea chiar si segmentul ei de amuzament, constând in totala blocare a vreunei colege de 40 de ani, care ramânea inghetata nemaistiind cum sa reactioneze la „avansurile“ foarte subtile si imposibil de dovedit ale unui pici de vârsta ei impartita la trei.
Ensor, Hodler, Munch, Klimt, Kokoschka, Schiele, nefericitilor, in Braila de azi ati fi trecut drept pastisori ordinari si neindemânatici ai unei realitati plecate in lume ca din tun. Deformarea chipului uman sau transfigurarea lui in fragmente ce metamorfozeaza moartea sunt fetisuri de succes. Timp sa fie si – slava Domnului! – sanatate, si va aparea si bebelusul cu un trabuc in gura si-un ghiul in degetul mic, intins pe un chaise-longue, cu sexul atârnându-i pe nisip si butonând impetuos sfârcurile a 24 de sâni explodati din trupurile a 24 de bebeluse cu dantura de portelan. Pedocratia politica din timpul lui Papini se desavârseste spectaculos in lolitismul corect sexual aplicat in priza directa maselor – scuzati termenul!
Iar ieri, un cunoscut poet român contemporan tocmai mi-a explicat, infrigurat si cu aerul marturisirii unui pont de zile mari, ca lumea a evoluat si ca in România se inregistreaza o schimbare de „sensibilitate“ poetica. Dar, cum am mai spus, sanatate sa fie!
Autor: Cristian ROBU-CORCANApărut în nr. 285
„…sanatate sa fie !” profereaza,pe un ton hatru-optimisto-pesimist articlierul nostru.Dar,cum sanatatea,la noi, e un obiect de mare lux,intrucat prea putini sint cei ce se incumeta sa pretinda ca o detin,fara a sti cu precizie cum stau lucrurile,pas de mai intelege ceva !
Caci societatea noastra,dupa cum afirma spirite avizate,e a-tipica,a-nomica,a-normala si acest fapt e dovedit zi de zi,ces de ceas si proportie de masa.
Ce sa te mai mire atunci blestematiile de tot felul la care asistam neputinciosi,cand,instrainati de spiritul divin,ne mozolim cu totii,cu mic, cu mare-cu exceptiile de rigoare,bien sur !-in mocirla imunda a iresponsabilitatii !
Iar daca puritanism si pudibonderie acuza atitudinea mea,sau o pereceptie demodata,vetusta a realitatii,FIE,primesc,dar cu asta ce-am facut,ma intreb si eu, ca marele actor Constantin Tanase.Ce ne facem cu marul atat de putred din Danemarca ?
Comentariile sunt închise.