Barack Obama crede cã Edward Snowden, fostul angajat al National Security Agency care a dezvaluit imensul sistem de spionaj electronic al Statelor Unite si a cerut si primit azil politic în Rusia, nu e patriot. Acuzatia e grava si deloc întâmplatoare, patriotismul e liantul, valoarea suprema a societatii americane, sentimentul coplesitor care face din ultimul imigrant pe Pamântul Fagaduintei un cetatean privilegiat. Daca s-ar fi întors în tara, Snowden ar fi fost totusi judecat ca tradator. Ceea ce se va întâmpla si daca va fi vreodata prins. Ar fi avut, si va avea totdeauna, bineînteles, dreptul sa-si aleaga un avocat care sa-i sustina cauza.
Cu aceeasi ocazie, Obama a tinut Rusiei lectia obisnuita de democratie. E interesant de observat ca, în comparatie cu predecesorul sau republican Bush, Obama a redus la jumatate drepturile publicului la informatii si niciodata numarul civililor judecati de catre stat n-a fost atât de mare ca în timpul mandatului sau. De remarcat, de asemenea, ca Statele Unite si-au facut un titlu de glorie din a acorda azil politic dizidentilor, spionilor, fugarilor din fostele tari socialiste si, în general, celor care le servesc interesele. De altfel, nu mai departe de 2010, i s-a acordat azil colonelului Alexander Poteyev care a furnizat în schimb o lista cu spioni rusi. Fara îndoiala, pentru Rusia colonelul e un tradator. Spre deosebire de Poteyev, Snowden n-a vândut secrete de stat unei tari straine, a crezut doar si mai crede ca a fost de datoria lui de cetatean sa aduca lumii la cunostinta amploarea supravegherii planetei de catre Statele Unite sub pretextul luptei împotriva terorismului.
O simpla întâmplare face ca un interviu cu celebrul general Pacepa sa fi aparut nu de mult în presa din România. Tradator dupa legile în vigoare din anii când a fugit cu lista spionilor români, e considerat azi în tara, si se crede el însusi, patriot. Si erou, dupa unii comentatori familiarizati cu misterele spionajului, de vreme ce-ar fi distrus reteaua spionilor români, l-ar fi îmbolnavit pe Ceausescu si ar fi dat prima lovitura fatala sistemului socialist. Subiectul e delicat, nu insist. Reamintesc doar ca, în afara de puscariasii si golanii pe care Ceausescu i-a lasat sa plece în lumea larga, tradatori în acei ani erau considerati si civilii care fugeau pur si simplu din tara cu o valiza sau refuzau sa se mai întoarca, am trait acest oprobiu. Patriotismul acestor anonimi, care au subrezit si ei sistemul, e, vadit, mai putin interesant si deloc spectaculos dincolo de ispravile fiecaruia povestite între prieteni, si ar fi prea mult sa se creada ca cineva se gândeste azi serios sa-i înscrie printre eroii mai marunti, dar exemplari ai natiei. Ani în sir, patriot printre patrioti si erou printre eroi a fost si Ceausescu, azi nu mai e decât un dictator primitiv, un ignorant, un analfabet bâlbâit, un obsedat de putere, o scursoare umana caruia, stenogramele publicate de curând ar dovedi-o, îi facea o placere bolnavicioasa sa taie subsidiile Uniunilor de creatie. În treacat spus, în vremurile democratiei liberale de azi, când guvernantii de la cei mari la trepadusi sunt mai putin bâlbâiti, unii par sa mai stie si ceva carte, se mai schimbã la rastimpuri, Uniunile nu mai primesc un sfant.
Istoria are necesitatile, fanteziile si capriciile ei, nu e cazul sa ne enervam de fiecare data. În România de azi, patriotismul e un sentiment pe cât de desuet, pe atât de suspect. Ceva patrioti si eroi pentru uzul sarbatorilor oficiale cu drapele si soldatime în uniforme de opereta se mai recupereaza dintr-un trecut a carui glorie reala sau mistificata din nevoi ideologice se pierde în cele din urma în cacofonia orchestrata a unui prezent de indolenta sociala si de resentimente. Chestiunea patriotismului si a patriotilor autentici îngropata, cea a eroismului si a tradarii lasate în grija literatorilor lipsiti de inspiratie care se vinde, i se vor oferi mereu si la timp plebei însetate de emotii puternice ticalosi pe care sa-i crucifice în piata publica. Asa se face ca, destructurata, nesedimentata social, colonizata, înraita, saracita, diminuata de emigratia economica masiva, lumea româneasca lasa azi impresia ca supravietuieste din inertie. În afara de câteva vagi, primitive si dispretuitoare trasaturi comune care au facut si fac deliciul spiritelor alese, nimic profund, covârsitor, etern, sublim, definitoriu pare sa nu-i mai lege pe români. Guvernantii, intelighentia internationalista, presa, televiziunea le servesc zilnic lectia de apartenenta fara întrebari si cu obedienta cuvenita la Europa, NATO, neoliberalism, mondializare. Cu alte cuvinte, la neantul identitar.