Nu as avea nimic cu urâtenia, prostia sau apartenenta sociala ale unui om daca posesorul lor nu si le-ar etala cu mândrie, ba chiar cu vulgaritate, invadându-mi continuu timpul si spatiul privat. Ochii si telecomanda sufera de aceeasi problema, anume lipsa unori unghiuri, respectiv butoane suficiente. În fond, toleranta este apanajul civilizatiei moderne, nu-i asa? Ce ai putea sa ai cu un indian, cu un negru sau cu orice fel de om diferit de tine? Atâta timp cât nu ne deranjam unii pe altii si ne respectam spatiul comun postmodern în care ne desfasuram vietile, totul este just fine, nu? Dar cum iluzia inteligentei este neantul cunoasterii, asa si iluzia cunoasterii poate deveni crahul civilizatiei. Ne paste un mare pericol daca toleranta violenta se transforma în violenta tolerantei. Pâna la urma, daca vrei sa fii cu adevarat liber ar trebui sa te apleci mai mult asupra cunoasterii urâtului decât a frumosului, fapt care genereaza o contradictie veche de milenii. Ce este libertatea? Sunt liber împreuna cu ceilalti sau sunt liber numai în interior? Ne punem aceleasi întrebari la nesfârsit, ajungând în cele din urma tot la crima, fie ea si morala, indiferent de motive: ideologii politice, obsesii existentiale, minciuni sfarâmatoare sau pur si simplu etalarea agresiva a propriei noastre persoane, cu sau fara merite. Tinând cont de toate acestea, ma gândesc cu tot mai multa convingere ca omului îi place sa respinga libertatea doar de dragul de a lupta pentru a o recuceri! Omul lupta cu pasiune pentru libertatea sa, o câstiga cu sacrificii enorme, dar peste un timp îsi da seama ca ea nu a fost decât o „eliberare“ temporara, o simpla etapa în drumul sau spre „adevarata“ libertate. Acum putem sa ne dam seama de ce toate ideologiile reprezinta tot atâtea rataciri metafizice. Urmatoarea statie, multiculturalismul.