„Incearca tu sa-i spui lui tanti Nuti sa-si tina covoarele“.
Statea amarât intr-un fotoliu la mine-n salon. Era prin 1985. Se intorsese dupa niste ani in România. Intr-o vacanta. Imediat ce-si obtinuse dreptul de sedere in Franta. Era medic. Plecase dupa ce terminase facultatea. Primise aprobare sa participe la un congres. Si ramasese „afara“. Fara sa ceara azil politic.
Acum vacanta i se terminase.
Familia jubilase ca baiatul era „afara“. Fusese crescut de tanti Nuti, o matusa din Bucuresti. Care se dadea de ceasul mortii acum, la intoarcerea lui in Franta, sa-i faca niste baloturi cu covoare persane. Sa le ia cu el la Paris.
Umblase ea prin casele unor doctori din Bucuresti, ne povestea. Si vazuse ce fel de covoare persane aveau aceia. Ei, imaginati-va, ce trebuia sa fie in Franta! Cum putea arata casa lui Florin al ei, si el doctor acum la Paris, fara covoare persane?
Adunase tot ce era mai bun. De la toata familia. Se umerea sa le faca sul. Sa le lege cu sfori. Il cicalea pe Florin sa se intereseze care ar fi fost cel mai usor mod de-a le lua cu el peste frontiera.
Eram singurul om, probabil, caruia Florin simtise nevoia sa i se destainuie. Pentru ca aveam si eu actele depuse, pentru expatriere.
„In primii trei ani am dormit numai in timpul zilei. Noaptea faceam de garda. Locuiam intr-o camaruta cu un medic de culoare, din Zair. Aveam un singur pat. Când era el de garda, dormeam eu si invers. Daca nu ar fi fost colegul acesta, muream. El m-a adus in camaruta lui si si-a impartit patul cu mine. M-a gasit motaind intr-un parc“.
Iata deci cum in anii 80 se pleca dintr-o alta Românie decât cea de astazi, spre un alt Occident decât cel de astazi.
Florin nu si-a luat covoarele persane dupa el. Toti cei care am plecat in acea perioada, ne-am confruntat cu o societate pentru care nu eram pregatiti. Despre Occident gândeam ca tanti Nuti, ca e numai covoare persane.
*
De curând am citit articolul unui tânar revenit pentru câteva zile de la Paris. Românul lucreaza pe undeva pe la o banca probabil. Participa la dineuri cu cei din conducerea bancii, deci, ne lasa sa intelegem, are o pozitie de vârf. Plecat probabil cu contractul de munca in buzunar din tara. Selectat pe baza unui curriculum bun, asa cum i se cuvine unui om ambitios, intr-o lume deschisa. Bravo!
Doar ca… ce scrie el pe blog?
A simtit nevoia sa se intoarca in România in vacanta de iarna. Sa se refugieze pe meleagurile natale. Sperând ca va scapa „de atmosfera de final de veac ce imbâcseste capitala Frantei: sfârsitul lumii (adica al euro), viitor de plumb, razboi economic, complotisti si manipulare“.
Ce gaseste el in România? „Sejourul a fost perfect: cocktailurile sunt mai bune decât la Paris (au mai putina gheata), fetele mai frumoase, tinerii au proiecte si speranta in viitor, unii dintre ei vor sa reuseasca“.
Nimic neadevarat. Fiecare dintre cei plecati din România si reveniti pentru câteva zile – ne place sau nu ne place sa recunoastem – avem aceeasi senzatie. Ba eu trebuie sa va marturisesc ca ma simt cuprinsa de nostalgie si când intru in casa lui tanti Nuti. Si mi se afunda pasul in covoare persane. Partea de Bizant a identitatii mele e pe terenul ei. Când vad in fata ochilor peretele plin cu carti de sus pâna jos, carti adunate de generatii. Si ramase la locul lor. Pentru a fi citite de copiii si copiii copiilor neamului asta.
Unde sunt bibliotecile noastre, risipite in patru vânturi? Unde sunt copiii nostri, care sa se mai bucure de o carte citita in limba româna?
Dar sa revenim la blogul cu pricina. Imaginea idilica pe care i-o stârneste tânarului nostru financiar România, este contrazisa doar de o discutie cu un sofer de taxi. Care „face politica“. Si-i impuiaza capul parizianului, explicându-i ca tot raul din lume se datoreaza unui complot pus la cale de puterile occidentale, de FMI etc., etc., care, ar avea intentia sa cumpere Estul (ce-a mai ramas din el) pe nimic. Aceeasi teorie complotista! Aceeasi prostie deci – constata financiarul, ca la …politicienii guvernelor lumii. Care, incapabili sa guverneze, lasa la toate nivelele sa se subinteleaga ca dezastrul care ne pândeste este rodul unui complot. Sunt ani electorali, remarca semnatarul articolului, si guvernantii lumii (in ansamblu) n-o scot la capat (in ansamblu), de incapabili ce sunt (in ansamblu).
Constatare care nu supara prea mult (in ansamblu). Ceea ce pune pe gânduri este insa convingerea ca anumiti „rebeli ( in marea lor majoritate tineri)“ – spune semnatarul articolului – stiu care e solutia. Dar inca nu o expun. Inca sunt deci secretosi. Ne lasa sa ne dam cu capul de pereti, sa ne pierdem casele si posturile, sa cautam prin gunoaie si sa ne sinucidem. Cum de-am ajuns in acest marasm? Simplu: din cauza „social-democratiei de tip european“, care nu e nimic altceva decât „pura schizofrenie“. Vor termina-o insa tinerii aceia rebeli cu social-democratia, si-atunci, sa vedeti paradis.
Trebuie sa recunosc ca nu am capacitatea sa gândesc in termeni atât de transanti. Sunt si eu un om care a plecat din România in 1985. Si stiu ca fara aceasta social-democratie poate ca as fi dormit, ca Florin, intr-un parc. Fara acea blamata social-democratie de tip occidental, doctorul din Zair nu si-ar fi putut adaposti colegul din România. Fara mirajul acelei social-democratii de tip „schizofrenic“ nici nu ar fi existat probabil mirajul Occidentului. Care reusise sa creeze iluzii. Propagandistice? Pentru a ne arata noua cum arata o lume „civilizata“? Probabil. Doar ca, prin mijloace care merita studiate in profunzime de cei competenti s-o faca, pe temeiul acestei social-democratii, Europa n-a mai avut razboaie in ultimele sase decenii. (Rusinea conflictului din Iugoslavia a fost singurul semn de schizofrenie).
Si bine ar fi ca acei tineri „rebeli“ sa ne spuna acum care-i solutia, iar solutia lor sa nu insemne o bomba-n cap.