Sari la conținut
Autor: CONSTANTIN STOICIU
Apărut în nr. 248
2009-11-05

Obsesia puerilă a normalităţii

    • Corespondenta de la Montréal

    Chiar si celui mai distrat sau intâmplator observator campania electorala din Romania ii lasa impresia dezastruoasa ca niciunde in lumea pretins democratica si civilizata asa ceva n-ar fi posibil. România n-ar fi deci o tara normala si din aceasta cauza se gaseste unde se gaseste, pe marginea prapastiei. Ce-i drept, fantezia si truculenta lingvistica, gesticulatia si grimasele aspirantilor indreptatiti sau nu la functia suprema, mai degraba nu, si a chibitilor sunt o particularitate nationala si culturala de neimitat. Ce-i drept, de asemenea, memoria post-socialista ranchiunoasa n-a retinut ca in anii „democratiei burghezo-mosieresti“ campaniile electorale erau la fel de pitoresti si de scandaloase, iar politicienii? inclusiv apoliticii regi de import?, la fel de versatili si de spurcati la gura.

    Inteleasa in România ca o stare de gratie colectiva, ca un salt acrobatic si lejer in civilizatia la dispozitie pe continent si dincoace de ocean, ca un progres obligatoriu fara de care natia isi pierde ratiunea de a mai fi nevoia normalitatii obsedeaza. Cei mai agitati comentatori saltati de-a lungul anilor pe o baricada sau alta plâng cu lacrimi de crocodil aceasta defazare istorica, acest primitivism incapatânat in care s-ar scalda deopotriva plebea incapabila sa aprecieze deliciile democratiei si ale capitalismului, ca si o clasa politica improvizata din scursori ale vremurilor trecute si din lichele cu ceafa groasa vomitate de noile vremuri. De douazeci de ani, rugaciunile, implorarile, ordinele, ultimatumurile la adresa dumnezeului normalitatii au ramas totusi fara ecou. Una din doua: sau normalitatea visata pe malurile Dâmbovitei nu are nici un dumnezeu si a fost si este de prisos sa mai fie invocat sau, daca cumva exista, atunci nu i-a pasat, nu-i pasa si nu-i va pasa de ce se intâmpla in acest colt din Balcani transformat in teren de joaca razboinica al Yankees-ilor.
    Bântuiti de banuiala ca actualitatea electorala este o ocazie de a da puerilei obsesii un plus de pregnanta si poate o sansa de a gasi in sfârsit in persoana viitorului locatar al Cotroceniului o ureche sensibila si un barbat cu simtul, inteligenta si viziunea facatorilor de adevarata istorie, aceiasi comentatori se intrec in sugestii, consideratii si rafuieli. Cutarica deplora absenta taranistilor crestin-democrati din competitia prezidentiala. Acelasi sau un altul solicita interventia salvatoare a Fondului Monetar International, a Europei, a Americii, a planetei, a universului pentru a ne procopsi cu un salvator. Un al treilea isi aminteste de monarhie si nu vede de ce nu s-ar mai putea importa un alt neamt cu sânge albastru daca cel pe care-l avem la dispozitie, fara a mai vorbi de aproape nonagenarul inofensiv sarbatorit de nostalgici incoruptibili, a displacut presedintelui in exercitiu chiar si pentru functia mai marunta de prim-ministru. De câteva saptamâni, cineva isi plânge de mila ca a crezut cândva in liberali si, drept penitenta personala si medicamentatie miraculoasa pentru vindecarea poporului de iluzii, da acatiste pentru ca social-democratii si, la gramada, toti cei cu idei paguboase de stânga sa dispara definitiv. Mai multi flegmatici propavaduitori ai aceleiasi normalitati livresti se tin in espectativa sau, strânsi cu usa, devin politicosi si sibilini. Câtiva nu sunt tulburati de nicio indoiala in privinta rezultatului final si, fiindca au mult, enorm de pierdut, fac front comun, galagiosi si belicosi in jurul barbatului providential care i-a scos din anonimat si le-a dat o pâine alba de mâncat.
    In urma cu douazeci de ani, ideea normalitatii s-a impus ca o urgenta nationala dupa normalitatea de necontestat a convulsiilor unui sistem muribund, dar s-a si impotmolit in multitudinea normalitatilor oferite de specialistii occidentali improvizati in trecerea violenta de la socialismul real la capitalismul salbatec. Bezmetica ezitare intre normalitatile din epoca ale Europei pe atunci inca preocupata de o anumita justitie sociala si cele ale atatelor Unite care cochetau deja de ani buni cu neoliberalismul a dat România de azi, o tara, un teritoriu mai degraba devastat economic de jefuitorii autohtoni si straini, cu o populatie saracita si indobitocita de visuri de imbogatire peste noapte, indatorat ca niciodata, cu sistemul de sanatate distrus, cu educatia la pamânt, cultural colonizat. Pe scurt, in raport cu istoria care se face si cum se face azi, România se gaseste in plina normalitate iar alegerile prezidentiale, dincolo de necesara clarificare a raporturilor de forta si de influenta dintre clanurile politice, nu vor schimba cu nimic aceasta realitate dezolanta. Obsedatii puerili de o alta normalitate decât cea rezultata din convulsiile capitalismului se pot consola cu evidenta ca nici in tarile admirate si invidiate lucrurile nu stau si nu vor sta mai bine. Restul e folclor sau chestiune de perspectiva, exotism.
    (26 octombrie 2009)