Obama între deficit si alegerile din 2012

„Daca va fi ales, Ronald Reagan va spori taxele, asa cum as face si eu daca voi fi ales. Diferenta dintre noi este ca el nu recunoaste acest fapt, câta vreme eu îl declar pe fata!“ Aceasta fraza a fost rostita de Walter Mondale, candidatul prezidential democrat, la Conventia Nationala a partidului sau, în 1984, ca un avertisment asupra felului în care întelegea el sa balanseze bugetul national. Mitologia politica sustine ca Mondale a fost în mod categoric înfrânt de Reagen, platind pretul sinceritatii sale. În realitate, asa cum Mondale însusi a explicat recent într-un interviu din „Washington Post“, exceptionala redresare economica din acel an a fost factorul determinant în realegerea lui Ronald Reagen pentru al doilea mandat prezidential. Societatea americana este foarte pragmatica: când buzunarul e plin, nu are nici un sens sa schimbi presedintele!
O similara sinceritate a demonstrat recent Barack Obama când a declarat ca deficitul considerabil al SUA nu poate fi înfruntat doar prin taierea cheltuielilor – e necesara si ridicarea taxelor. Formula tax and spend e sacrosancta în traditia democratilor. Obama a precizat însa ca augmentarea taxelor va privi cu precadere familiile care câstiga mai mult de 250 de mii de dolari pe an, milionarii, cum s-a exprimat el. Masura, daca se va implementa, e destul de controversata. Ea ar lovi puternic nu atât milionarii, care au posibilitati sa obtina deductii favorabile, dar mai cu seama acel upper middle class si micile antreprize. Unele sondaje îi dau totusi dreptate lui Obama. Conform agentiei McClatchy-Marist, 64% dintre americani sunt în favoarea augmentarii taxelor, într-o forma sau alta, iar 34% se opun. Votul favorabil vine, cum era si de asteptat, din partea democratilor (83%), urmati de independenti (63%), câta vreme republicanii se opun cu 54%. Acelasi sondaj a relevat faptul ca americanii sunt împotriva diminuarilor în programele Medicaire si Medicaid, asigurarile medicale pentru cei în vârsta sau lipsiti de mijloace (80%). Aceste date ar trebui sa-l faca optimist pe Obama, care îsi bazeaza strategia de scadere a deficitului nu atât pe reducerea cheltuielilor, cât pe marire taxelor.
La polul celalalt al spectrului se afla Paul Ryan, arhitectul planului republican ce se bazeaza pe reducerea extrem de radicala a cheltuielilor guvernamentale, inclusiv pe privatizarea Medicare-ului, deja aprobata de Camera Reprezentantilor, care are majoritate republicana. În zona de mijloc, mai temperata, se afla chiar unii candidati republicani la presedintie precum Mitt Romney, Tim Pawlenty, Haley Barbour, Mitch Daniels si Mike Huckabee, guvernatori care în statele lor au ridicat deja taxele, desi sunt în acelasi timp partizani ai reducerilor considerabile în cheltuielile guvernului federal. De fapt, în ciuda acuzelor aduse de republicani democratilor pentru eternul lor tax and spend, trebuie recunoscut ca, mergând chiar împotriva opiniei partidului sau, Obama a redu considerabil taxele în ultimii doi ani. O economie în plina criza nu mai suporta si extra-taxe, astfel ca anul trecut el a prelungit tax break-ul acordat de George Bush inclusiv celor care câstiga peste 250 de mii de dolari, în cadrul unei legislatii ce prelungea si beneficiile acordate somerilor.
Nimanui nu îi place, pâna la urma, sa plateasca taxe pentru ca, în genere, se percepe mai cu seama aspectul negativ al taxarii. Conservatorii vad în ridicarea taxelor încurajarea celor care nu muncesc si profita doar de welfare-ul social. Liberalii raspund imediat propunând sa se taie cât mai mult din bugetul militar al tarii… Adevarul e mai degraba la mijloc si, cu cât mai repede va fi înteles de Obama, cu atâta cota lui de popularitate ar putea sa creasca. Somajul e incredibil de mare, taxele sporite ar putea sa-l faca si mai mare, caci fara mijloace financiare întreprinzatorii nu pot crea locuri noi de munca. Pe de alta parte, tara are nevoie de locuri de munca reale, nu de slujbe guvernamentale inventate peste noapte si care nu fac decât sa adauge cheltuieli bugetului public. Un echilibru între cheltuielile federale foarte mari, care se cer în mod evident serios diminuate, si o crestere moderata a taxelor ar putea facilita un dialog între cele doua extreme si, eventual, ar putea avea ca efect o reducere a deficitului mai mare ca oricând. Dar aceasta cere o întelegere cu adevarat pragmatica a problemei, dincolo de baricadele de partid care, din pacate, prea adesea, chiar si într-o tara mai degraba practica decât ideologica, fac uneori imposibil dialogul.
În fond, faptul ca taxele federale sunt astazi la nivelul cel mai de jos din 1950 încoace nu e o expresie a bunastarii generale, ci în mod cert a unei crize. Deficitul e acolo, imens, în fata ambelor partide, a presedintelui american si a tuturor celorlalti candidati pentru 2012. În principiu, taxele joase stimuleaza activitatea economica, creeaza locuri de munca, ridica beneficiul national. Alan Greenspan, care timp de 18 ani a fost Secretarul faimoasei Federal Reserve, republican si extrem de respectat ca specialist, merge contra curentului sugerat de partidul sau. Într-un interviu recent în cadrul programului „Meet the Press“ al canalului NBC el a declarat ca a fost o greseala prelungirea tax break-ului acordat de Bush. Scaderea taxelor, opineaza el, într-un moment de deficit atât de dramatic cum este cel al Statelor Unite ar avea un efect negativ asupra cresterii economice.
Barack Obama îsi bazeaza începutul campaniei pentru alegerile din 2012 pe ridicarea taxelor ca solutie a scaderii deficitului. Daca aceasta masura – mai ales pentru ca se aplica celor bogati – e destul de populara, în schimb parerea americanilor despre guvernarea Obama de pâna acum nu e nici pe departe atât de favorabila cum era cu trei ani în urma. Neadresarea la timp a problemei somajului – pentru ca presedintele si-a axat prioritatile pe controversatul si înca neimplementatul plan de reforma a sistemului sanitar – a costat foarte mult, nu numai pe presedinte, dar si partidul de guvernamânt, înfrânt anul trecut în alegeri. Se mai adauga la asta cele doua razboaie interminabile, ezitarile si inconsecventele în politica externa.
Pentru Obama a început asadar un drum lung si sinuos care nu se stie sigur daca îi va mai aduce înca un mandat de patru ani la Casa Alba.