Atmosfera misto în Piata Universitatii, în prima mea seara full time la fata locului, luni. O mare pestrita de oameni pe care nicaieri altundeva nu i-ai fi vazut în acelasi loc. Hipster si galerist, pensionar si corporatist, lupul si mielul scandând laolalta. De la 7 p.m., când am ajuns, pâna pe la 11, oamenii au venit întruna, si, dupa sosirea unui grup de studenti din Regie si dupa oprirea ninsorii, piata dadea pe dinafara.
Cu o seara înainte, ultrasii se luptasera cu jandarmii între Universitate si Piata Unirii, televiziunile dadeau rapoarte despre vastele distrugeri din Bucuresti (un semafor târât pe stradute, câteva cosuri de gunoi smulse, niste vitrine si panouri publicitare sparte), si multi se temeau ca violentele aveau sa escaladeze.
„Iesiti din casa daca va pasa“ e sloganul Pietei, scris pe pancarte, intonat prin portavoci, scandat de câte ori prin fata Universitatii trece un autobuz cu oameni îngândurati, care merg în treburile lor.
„E Basescu la prima“ sau „Vedeti ca s-a dat la stiri, la Unirii urca un control RATB“ striga niste tineri, la misto, spre cei care nu se dau jos din autobuze la Universitate. Jandarmii îi perchezitioneaza, la întâmplare, pe cei care se dau jos.
„Ce ai acolo?“, îl întreaba un jandarm testos (într-un fel de costum de scafandru, care îl face sa se miste ca o testoasa) pe un batrânel care coboara dintr-un 137. „Niste carti“. „Ia sa vad. Si în spate acolo, ce ai?“ „Tot niste carti!“. Testosul îl urmareste pe batrânel în multime si nu se lasa pâna nu-i vede cartile. Nu stiu daca s-o fi lamurit ca avea de-a face cu unul din buchinistii subversivi de la Universitate care, cu proteste, fara proteste, îsi vedea linistit de business.
O femeie zbiara, de pe marginea gardului, prin cordonul de jandarmi, injurii la adresa lui Basescu. Se adreseaza unui interlocutor imaginar, aflat cam în zona în care o masina cu geamurile deschise sta la stop. Are un vocabular colorat si la un moment dat îsi pierde respiratia, de atâta varsat de naduf. Jandarmii chicotesc, iar adolescentii din jurul ei râd în gura mare.
Pe partea cealalta, pe trotuarul din fata Teatrului National, se spun povesti de razboi. „Azi s-au organizat mai bine jandarmii. Ieri am reusit sa îi împingem si am ocupat carosabilul, azi e mai greu. S-au infiltrat si în multime, sunt mai eficienti. I-ati vazut pe aia? Stau la intimidare!“ Grupuri compacte de jandarmi vin pâna foarte aproape de oameni, fara a baga în seama multimea. Între jandarmi si protestatarii Pietei Universitatii interactiunile sunt minime.
Din când în când, sloganurile anti-Basescu sunt scandate mai tare si huiduielile se întetesc. Cei care stau pe margine se alatura grupurilor vocale, pentru o repriza de huiduit; din grupuri se desprind oameni care se retrag câtiva metri mai încolo, pentru o repriza de taifas. Coloane de jandarmi alearga de colo-colo, ca la demonstratie, prin fata manifestantilor, fara vreun motiv aparent.
Jos, la ceainaria din pasajul de la Universitate, se vinde mai ceva ca la un concert Rolling Stones. Baiatul de la bar nu mai pridideste cu cafelele si cu ceaiurile calde. Grupuri-grupuri, oamenii coboara sa se încalzeasca, îsi iau un ceai si apoi urca înapoi la protest.
În pasaj ma întâlnesc cu Aurel, care se pare ca a devenit, fara voia lui, unul dintre eroii zilei de duminica. Aurel a fost prins în rafuielile dintre Universitate si Unirii si si-a luat doua portii zdravene de gaze lacrimogene. Ca sa întelegeti, Aurel e un profesor bonom, doctor în stiinte politice si tata de familie. Prima data a intervenit când a vazut ca jandarmii bateau niste tineri, pe care-i înghesuisera în vitrinele unui magazin. „Astia, cu multimea de fata, sunt mielusei, dar daca te prind izolat, îti fac praf oasele. Baietii aia nu aveau nici o vina, erau niste tineri de pe strada, nu erau ultrasi, nu dadeau cu pietre.“ Ca un bun cetatean, Aurel i-a întrebat pe jandarmi ce au cu oamenii aia. Jandarmii i-au spus sa nu se bage, apoi l-au stropit generos cu un jet de lacrimogene. Aveau, cica, o butelie în spinare, ca aia de la dezinsectie, si stropeau cu furtunul.
Vreo cinci minute, Aurel nu a mai vazut nimic. Apoi i-au curs lacrimile ca din cisterna, vreo douazeci de minute. S-a retras într-un târziu la o bere, în Fire Club. Nu s-a asezat bine, ca în bar au dat navala alti jandarmi, care urmareau, se pare, niste protestatari. Ca sa nu se complice, jandarmii au împroscat pe toata lumea din bodega cu gaze; cu acest prilej, Aurel a ramas si fara geaca.
„Aveti fornetti?“ „Nu mai avem nimic, s-a vândut tot!“ „Si eu, doamna, ce manânc?“ La chioscul de fornetti de la Universitate, vânzatoarele s-au baricadat, dupa ce au epuizat toate proviziile, în fata multimii flamânde. În tavi, nu au mai ramas nici macar firimituri de mâncare.
„Sa nu-i demonizam pe jandarmi, pâna la urma, îsi fac datoria“, îmi zice Cristina. E una dintre prietenele cu care m-am întâlnit la cele mai interesante mitinguri si flash-mob-uri din Bucuresti. Îi amintesc de momentul când îl suna pe Florin, în 2004, sa ne spuna daca vine sau nu Basescu în piata. Lumea striga pe atunci „Base’e’cul!“. Acum, strigam si noi, alaturi de cei cu pancartele cu Rosia Montana: „Vrem cianura pentru dictatura“. Desi sloganul pare cam dubios: otravim dictatura, sau vrem ca exploatarile cu cianura sa porneasca, pentru ca dictatura sa aiba din ce sa traiasca?
Mai sunt în piata: pensionari, someri, revolutionari, cetateni basarabeni. Un grup striga ceva despre vize. Toata lumea se opreste însa, din când în când, din ce are de strigat pentru a scanda laolalta „Jos Basescu!“. E singurul slogan comun al pietei, si cel care se aude cel mai tare, alaturi de „Iesiti din casa daca va pasa!“
Crin Antonescu doesn’t seem to get it! Românii striga, în Piata Universitatii si peste tot în tara, „jos Basescu!“, nu „jos guvernul Boc“ sau „vrem remaniere guvernamentala“. În plus, prezenta opozitiei nu e dorita în piata, multe pancarte pun semnul egal între PDL si USL.
Ma uit dupa marea palarie à la Terry Pratchett a lui Bogdan. Cu paltonul lui negru, Bogdan e o combinatie de conte valah si boem londonez. A fost fugarit de câteva ori prin piata, zilele trecute, de sarjele jandarmilor. „Jandarmii astia sunt niste batausi. Ieri au rupt piciorul unui om, în mijlocul pietei. Îl înconjurasera vreo patru si calcau pe el. Nici macar nu era ultras, era un simplu trecator. I-au fracturat femurul, i-au facut fractura deschisa. Daca te prind singur, dau ca vitele, nu se uita. Abia asteapta ocazia.“ Într-un fel, îi înteleg: e frig, trebuie sa se încalzeasca si ei cumva, e plictisitor sa tot caste gura la multime.
„Gabori ucigasi, gabori ucigasi“, scandeaza baietii din galerii. Unii sunt pusi pe scandal si se leaga de un tânar, zbierând în gura mare ca e militian sub acoperire. Tânarul, care pare tot dintr-o galerie, încearca sa aplaneze conflictul, luându-l dupa umeri pe un tip pitic si foarte agitat, din grupul agresorilor. Piticul începe sa-l înjure în gura mare pe „militian“, iar acesta îsi ia repede talpasita. Agresorii, în cautarea unei tinte, încep sa se razbune pe un panou de lânga fântâni, pe care vor cu tot dinadinsul sa-l desfiinteze.
Pe la 10 p.m., în piata par a fi cel putin 3 000 de oameni. Aflu ca la televizor se spune ca ar fi vreo mie doua sute. No way! Cine numara aici, si dupa ce sistem? Piata e realmente neîncapatoare, pe ambele parti, si pe la Universitate, si pe la National abia se mai poate circula.
Dacã au fost 113 retinuti din 900 de participanti aseara, cum spun rapoartele MAI, înseamna ca unu din noua oameni era retinut! Adica, sansele mele de a fi fost retinut de politie aseara erau de unu la noua!! Cred ca au fost 3 000 de oameni în momentul de vârf în Piata, dar s-a perindat foarte multã lume la protest, oamenii veneau si plecau mereu. Nu toti cei care au venit la Universitate au stat la program, 16-23.
Ce lipseste acestor proteste? O masa critica de oameni în strada. Nu e nevoie de nici un fel de violente, e nevoie doar de si mai multi oameni care sa iasa si sa protesteze pasnic. „Salut, ne vedem si mâine“. „Absolut“. Lumea e dornica sa continue; „Ma resemnasem, eram total blazata, nu credeam ca românii vor mai iesi în strada“, îmi spune Cristina. „Pur si simplu, nu pareau sa fie în stare sa protesteze. Ce daca nu suntem înca zece mii, sau douazeci de mii în piata? E lucru mare ca oamenii au iesit, ca suntem aici!“
Acasa îmi place atmosfera de pe Facebook – o dubleaza pe cea din piata. Toata lumea scrie despre proteste, prieteni care nu pusesera o postare niciodata dau acum like-uri în stânga si în dreapta si share-uiesc tot ce le cade sub mouse.
Descopar on-line un articol care ma face sa zâmbesc. (http://www.hotnews.ro /stiri-opinii-11243779-revolutia-care-visez.htm) „România anului 2012 nu e o dictatura, ci o tara condusa prost“, scrie un tânar publicist pe Hotnews. Ok, perfect de acord, exact asta am crezut si eu, când am iesit în piata. „Revolutia la care visez eu e una în care jandarmii îi snopesc în bataie pe huliganii din galerii, undeva pe stradutele laturalnice din spatele spitalului Coltea, în timp ce mii de hipsteri, studenti si profesori protesteaza liber, între cladirea unei facultati si a unui teatru.“ Aha! Deci jandarmii sa snopeasca niste (sub)oameni în batai, în voie, în timp ce oamenii cool, lumea buna, purtatorii de blazon sa protesteze între cladirea unei universitati si un teatru. O suta de metri mai încolo. Sa închida ochii la vaicarelile agonice ale alora snopiti în batai si sa protesteze vesela. Asta da solidaritate umana! Îmi place întelesul acesta al democratiei, în plina Piata a Universitatii!
Autor: CATALIN STURZAApărut în nr. 358