Sari la conținut
Autor: Maria Ellis
Apărut în nr. 269
2010-04-15

O luam de la capat

    E vineri seara. Vinerea Mare. Câtiva dintre angajatii companiei, înca la datorie, se hotarasc sa mearga sa bea ceva la barul de peste drum, un banal Irish Bar cu un barman simpatic, bere ieftina si uneori karaoke. Sunt patru baieti si o fata, toti în jur de douazeci si cinci de ani. Cel mai mare are douazeci si sase, un par slinos care îi atârna pe umeri, inele late de argint pe fiecare deget (imitatie Johnny Depp în „Piratii din Caraibe“) si o atitudine de rebel fara cauza. Ceilalti baieti nu ies cu nimic din tipar. Sunt oameni normali, unul poarta ochelari, altul o camasa cadrilata, pe al treilea chiar nu ti-l aduci aminte cu nimic. Fata e mica, abia a terminat facultatea si asta e a doua slujba, prima buna cum ar veni, într-o multinationala. Are si cartela pentru lift pe care o tine mândra pe masa, cu un bilet portocaliu pe care scrie „Sa nu o mai pierzi!“, de care râd baietii. E sprintara, naiva si fâsâie precum sampania, miscându-se în continuu si punând întrebari despre câte-n luna si în soare. Mai târziu apare si colegul ei de apartament, care e manager la raionul de carne de la Kaufland si posibil iubit. Nu are nimic în comun cu IT-istii de la masa si nici cu „Johnny“, care e traducatorul firmei si prin urmare poet. Managerul de la Kaufland încearca sa le spuna o poveste despre problemele pe care le are încercând sa aproximeze cantitatea de carne pe care trebuie sa o comande si cum niciodata nu nimereste ce trebuie, uneori trec ore pâna la urmatoarea livrare si sta râzând cu sufletul la gura sa nu vina managerul general, neamt, pe care nu îl intereseaza ca tirul de la compania de transport întârzie cinci ore sau ca magazinul a avut un flux neasteptat de mare de clienti. Conversatia moare destul de repede, înecata în câteva halbe de bere pe care barmanul le livreaza cu câte doua paie pentru fiecare, puse unul într-altul ca sa faca un tub lung si cu o forma stranie prin care gasca sa se îmbete mai repede, caci stie toata lumea ca daca bei alcohol cu paiul te îmbeti rapid si strasnic.
    Dupa cel de al doilea rând de halbe „Johnny“ le face strengar cu ochiul IT-istilor.
    – No, merem? zice si ceilalti încep sa râda pe sub mustata, aruncând priviri catre fata care nu trebuie sa stie unde merg ei fiindca ar putea sa pârasca – nu de alta, dar vorbeste mereu prea mult si fara sa se gândeasca.
    – Noi mergem, îi zic, venim în câteva minute.
    – Da’ unde plecati? îi întreaba râzând nedumerita si putin insultata, simtindu-se lasata pe-afara.
    – Sa luam tigari, raspunde „Johnny“, scuturându-si pletele si-apoi o ia mândru spre iesire, cu un mers leganat, deschizând calea celorlalti care îl urmeaza în sir indian.
    Fata si colegul ei de apartament ramân singuri la masa. Ea danseaza pe scaun în ritmul muzicii, îi face semn barmanului sa îi aduca o Cola, îl întreaba daca or sa aiba karaoke în seara asta si lasa suparata buza jos când aude ca nu.
    – No, merem la cumparaturi? întreaba proaspatul ei iubit, de data asta în calitate de coleg de apartament. Stii ca mâne-i scurt programul, poimâine închis si p-orma luni la fel, program scurt.
    – Da, da, merem, zice ea cu ochii pierduti în muzica. Unde-or fi ceilalti? se întreaba cu voce tare, înca un pic suparata ca nu a fost inclusa în gasca baieteasca.
    Timpul trece repede si peste un sfert de ora apar din nou ceilalti, mergând cu totii leganat de data asta, „Johnny“ în fruntea haitei. IT-istii au priviri confuze, ca de oameni beti, doar ca nu sunt intoxicati de alcohol, ci de marijuana, pe care au fumat-o cu mândrie în balconul birourilor goale.
    Se aseaza cu totii din nou la masa. Fata încearca sa scoata de la ei unde au fost si ce au facut, lucru care îi face sa rânjeasca. E parte din farmecul escapadei.
    – Si? Ce planuri aveti de Paste? întreaba baiatul responsabil cu carnea, scrumând linistit în scrumiera, fara pic de curiozitate.
    „Johnny“ ignora întrebarea, sorbind absent din bere. Unul dintre IT-isti e pierdut cu ochii la perete, într-un poster publicitar al unei firme de whiskey.
    – Eh, ce sa facem, raspunde celalalt rânjit, mergem acasa, ne îmbatam prastie, vomitam, ne trezim cu durere de cap a doua zi si-o luam de la capat. Nu ba?