Sari la conținut
Autor: Monica Savulescu Voudouri
Apărut în nr. 395

Noroc ca suntem informati

    Ma trezeste cu noaptea în cap o românca, o compatrioata. Vecina mea. Locuieste în Atena de vreo 30 de ani. A lucrat pe unde-a putut, a facut rost de o pensioara. Nu s-a mai întors în România. Nu are familie. Este mamoasa. Lumea îi spune „tanti“. Sta, oricând o cauti, cu ochii la televizor.
    De cum se crapa de ziua, ma suna la telefon.
    „Ce se întâmpla, tanti Marina?“
    „Se înarmeaza elvetienii“, îmi spune.
    „Elvetienii? Si în cine vor dânsii sa traga?“
    „În noi.“
    La celalalt capat al firului nu am reactie. Asa ca tanti Marina îmi da amanunte. Ca în Elvetia armata a început un exercitiu foarte complicat, de aparare în caz ca va fi atacata. De cine? De cei din tarile cu datorii. Care, ce? Care se vor duce acolo, sa caute de lucru. Si nu numai pentru lucru. Se vor duce acolo în refugiu, fiindca în tarile lor va începe razboiul civil. Si pentru ca vor veni multi, din toate tarile astea napastuite din sud, se vor repezi la banci. Si elvetienii vor pune armata pe ei.
    Mi se pare atât de naucitoare relatarea pe care mi-o face tanti Marina, încât deschid si eu televizorul. Nu mai prind stirea „la noi“, la greci. O caut pe agentiile „noastre“ de presa, din România Si gasesc, într-adevar, pe hotnews.ro tot o asemenea poveste aiuritoare. În care nimic nu se leaga cu nimic. Românii, mai cu mot decât grecii, dau si numele exercitiului militar. În rest, relatarea lor are tot atâta rigoare ca aceea a conationalei noastre, pe care, în prima clipa am banuit-o de tulburari ale vârstei. Adica, spune agentia de presa în titlu: „Elvetia îsi pregateste armata pentru eventualitatea prabusirii zonei euro“. Si mai departe: „Elvetia ia masuri fara precedent în contextul protestelor împotriva austeritatii din mai multe tari europene, care au dus la revolte civile pe strazile din Atena si Madrid. (…) Elvetia a lansat exercitiul militar Stabilo Due, în septembrie, pentru a raspunde instabilitatii din continent si pentru a testa viteza cu care armata poate sa reactioneze“. Si, parca spre a se apropia si mai mult de relatarea facuta de tanti Marina: (…) „în ultima perioada exercitiul militar s-a centrat în jurul unei harti de risc realizate în 2010, în care oficialii armatei au detaliat amenintarile unor revolte interne între unele formatiuni, precum si posibilitatea unor refugiati din Grecia, Spania, Italia, Franta si Portugalia“.
    Asta ce nebunie mai e, oameni buni? Cine si ce ne mai pregateste?
    Ma ia sila de modul în care-mi încep ziua. Dar n-am ce face. Ma îmbrac. Ies pe usa. Ma duc la munca. Iau de pe bulevard troleibuzul. Nu merg bine câteva statii, ca ne oprim. Circulatia este închisa. Pe cea mai mare artera a Atenei, se demonstreaza. Nu putem deci ajunge astazi la lucru. Atena este un oras mamut, nu o poti lua kilometri la pas. Ne dam jos din troleibuz. În fata noastra s-a format coloana de demonstranti. Sunt vreo 60-70, au blocat un bulevard principal al orasului. Dar n-ai ce face, e democratie si se demonstreaza „cu voie de la politie“.
    Sunt tineri. Toti cu haine bune, de marca, multi baieti, cu parul legat în codita la spate. Toti cu gura plina. Îsi iau micul dejun în oras. Placintarii de pe traseu fac si ei un ban. Tiropita, spanakopita, sandviciuri cu sunca, cafele frappé, supte cu paiul.
    „De ce demonstreaza?“ îl întreb pe un prididit ca si mine, care nu poate ajunge astazi la munca.
    „Fiindca nu au de lucru.“
    „Si oare ce stiu sa faca?“
    Omul se uita la mine banuitor. Remarca probabil ca sunt straina. Si nu-i convine, fiindca e bastinas.
    „Sunt împotriva lui Venizelos“, îmi spune dupa un timp.
    „Dar ce, Venizelos era în troleibuz si se ducea la lucru? Mie îmi pare ca Venizelos are sofer si masina, el ajunge într-o clipita oriunde vrea, pot ei sa demonstreze si sa închida drumul cât or pofti. Îti dai dumneata seama ce paguba este pentru tara ziua asta pe care o pierdem, eu si dumneata si atâtia altii ca noi?“
    Între timp cei din coloana au mai terminat de mâncat si acum unul cu goarna striga ceva. O lozinca, împotriva lui Merkel.
    „Sunt contra nemtilor“, spune mândru interlocutorul meu. „Împotriva lui Merkel“.
    „Ce-au cu femeia?“
    Omul meu îmi întoarce spatele. Ca la o proasta ce sunt, care nu e informata cum sta politikia. Doar ca eu sunt informata. Ma uit la televizor. Si citesc presa. Asa ca stiu ca a fost Merkel la Atena acum câteva zile. Si ne-a spus ca poporul grec trece printr-o perioada grea. I-a  spus acest lucru si presedintelui nostru. Dupa care s-a plimbat un timp cu primul- ministru, în tête-à-tête, printr-o gradina. În jurul cladirii presedintiei. Fiindca era aer curat. Si cine îi cunoaste pe nemti stie cât de dedati sunt ei la calatorii fara scop cu avionul si la plimbari fara rost prin gradini, sa ia aer. Deci stiam si eu despre vizita lui Merkel. Presa ma informase-n detaliu.
    În dreptul meu, pe mijlocul drumului, înainteaza si demonstrantii. Striga ba una, ba alta. Se îndreapta spre Parlament. Ma gândesc cu groaza ca au mai ramas în frumoasa piata din fata Parlamentului câteva bucati de marmura, probabil ca le va fi venit rândul sa fie si ele facute cioburi.
    Baietii astia de bani gata par însa mai potoliti. În jurul lor se aduna maldar hârtiile aruncate pe jos, de la gustarea de dimineata. Cartoane unse, pahare de plastic, sticle, tot ce vrei si nu vrei. Printre picioarele lor, cu maturoaie în mâini, apar negriciosi, în uniformele de la salubritate, pakistanezii. Curata strada. Ei, vasazica, îsi gasesc de lucru.
    Am strabatut pe jos câtiva kilometri, ma dor picioarele de nu mai pot. Ma hotarasc sa iau un taxi. Opresc unul, ma urc. Soferul de-abia-si tine capul, bâtâie tot, e trecut demult de vârsta pensionarii. Si nici nu mai vede aproape deloc. Ma gândesc ca n-o avea, amarâtul, pe nimeni, sa-i dea o mâna de ajutor.
    „N-ai copii?“, îl întreb.
    „Am, doi baieti. Unul de 37 de ani si celalalt de 40.“
    „Si masina e proprietatea familiei?“
    „Bineînteles.“
    „Atunci de ce nu lucreaza ei si dumneata sa stai, la vârsta dumitale, sa te odihnesti?“
    „Dar ce adica, îmi raspunde batrânul contrariat, sunt români baietii mei sau sunt albanezi?“
    Ajung în sfârsit pe strada mea. La o fereastra o vad pe vecina si compatrioata mea, tanti Marina. Nu prea mai iese din casa. Si când e nevoita, îsi face de lucru mai mult prin cartier. În centru n-a mai coborât de vreo doi ani. Se teme de demonstranti.
    Astazi însa are o alta problema. Îi e frica, sarmana, c-o taie elvetienii.