Am mai avut ocazia sa scriu, chiar în paginile acestei reviste, despre succesul înregistrat, în România, de „Noaptea Europeana a Muzeelor“. Ceea ce a fost un fenomen aparent marginal, un eveniment pentru tineri si hipsteri, a ajuns, fara îndoiala, un fenomen de masa. Este expresia laica a Noptii de Înviere. Este un eveniment atât de coplesitor, încât a ajuns sa fie copiat de o noapte a galeriilor de arta, o noapte a literaturii europene, o noapte a cartii, o noapte a bibliotecilor, o noapte a institutelor culturale, o noapte a birourilor de arhitectura – toate acestea, dintre cele mai cunoscute evenimente culturale nocturne.
Despre Noaptea Europeana a Muzeelor nu mai putem vorbi doar ca despre un fenomen cultural: este unul social. Sutele de specialisti se pregatesc pentru ca muzeele sa fie luate cu asalt de sute de mii de vizitatori, într-o ambianta sarbatoreasca, asteptata de comercianti si aflata sub paza a mii de gardieni, politisti si jandarmi. Transportul public functioneaza pâna mai târziu, sponsorii încep sa se apropie de eveniment, politicienii încearca sa se integreze în peisaj. Luni dimineata, oricum, cineva te va întreba, la locul de munca: „Si? Unde ai fost de Noaptea muzeelor?“.
Putem sa denumim evenimentul un fel de Saturnalii contemporane ori, daca nu va place, un fel de întoarcere la sarbatorile precrestine ale începutului verii. Oricum ar fi, Noaptea Europeana a Muzeelor este, în momentul de fata, cel mai important eveniment cultural national din România. Stiu ca nu atinge prestigiul intelectual al Festivalului „George Enescu“, dar, în schimb, este cu mult mai apreciat de publicul popular. Are nerv, personalitate, forta si, mai ales, are viitor.
În 2013, peste 180 de institutii culturale românesti, din peste 35 de localitati, au participat la Noapte. Nu toate au fost muzee, dar asta nici nu mai conteaza; important este sa participi. Orase precum Caracal, Târgu Carbunesti ori Caransebes au devenit, brusc, importante pentru întreaga tara. Reteaua Nationala a Muzeelor din România a facut, din acest eveniment, un port drapel al activitatii sale curente, obtinând încrederea muzeelor din toata tara. Se poate spune ca muzeele care nu participa la Noapte nu exista si nu sunt considerate, în niciun fel, drept muzee apartinatoare comunitatii care le-a creat.
Poate ca nu toata lumea este constienta de amploarea uriasa a acestui eveniment european. Ar trebui sa amintim faptul ca ne aflam abia la a noua editie. În acest an, pe tot continentul, au fost cam 3000 de institutii participante. Pentru o întâmplare culturala veche de doar noua ani, succesul este imens. Noaptea Europeana este asteptata, cu interes de toata lumea. Desigur, conteaza si faptul ca majoritatea covârsitoare a expozitiilor pot fi vizitate gratuit. Dar nu acesta este motivul principal pentru care publicul ia cu asalt muzeele, ci faptul ca sunt create conditiile unui spectacol unic. Faptul ca acesta are loc doar o singura data într-un an face ca publicul sa îl astepte cu nerabdare, sperând sa vada ceva ce nu poate vedea în nici una din celelalte zile ale anului. De la reconstituirea unor lupte desfasurate în Antichitate si recitaluri de poezie, pâna la spectacole de teatru si cinematografice, concerte si târguri de antichitati, practic, orice îi este permis unui muzeu în acea noapte.
Cred ca sunt mai multe lucruri de învatat de aici. Lasând la o parte faptul ca Noaptea Europeana a Muzeelor nu trebuie cu nici un chip repetata si altcândva decât atunci când este de regula organizata – în preajma Zilei Internationale a Muzeelor (care are loc, întotdeauna, la 18 mai) – pentru ca s-ar banaliza si pentru ca nici muzeele nu ar avea suflu sa poata oferi, prea des, ceea ce prezinta doar o data pe an, cred ca se poate observa, înainte de toate, o imensa nevoie a oamenilor de a sarbatori. Într-o societate din ce în ce mai laicizata, cu o încredere a populatiei în institutiile bisericesti tot mai subreda, participarea la un eveniment de masa, care celebreaza omul, tinde sa devina o expresie a unui nou sentiment religios. Evident, muzeele nu încearca sa îsi aroge roluri care le-ar depasi, cu mult, conditia; numai ca, daca muzeele nu vor reusi sa umple golul creat, alte institutii vor fi alese pentru a face acest lucru. Alegerea nu apartine muzeelor, ci oamenilor.
În al doilea rând, Noaptea consfinteste imensa nevoie a oamenilor de socializare. Desi pe parcursul Noptii sunt respectate o multime de reguli (nu s-au semnalat obiecte de muzeu agresate si nici incidente între vizitatori, si asta nu pentru ca politia a început din acest an sa îsi faca simtita prezenta, pentru orice eventualitate), incluzând politetea si, în general, as spune, civilitatea, sentimentul general este unul de libertate absoluta. În fapt, oamenii se bucura ca, macar pe timpul unei nopti, pot redeveni liberi, mergând mai ales pe jos, ori cu transportul în comun sau, mai nou, cu biciclete împrumutate de organizatori; vizitatorii au impresia ca nu se mai supun ritualurilor zilnice de mers la serviciu sau de rezolvat diverse treburi (de la repararea autoturismului, la achizitionarea hranei) – este o noapte rezervata sarbatoririi. Interesant este faptul ca, desi mai exista o noapte de acest fel pe parcursul anului, cea a revelionului, aceea este mai degraba una a exceselor bahice si a bifarii unui act obligatoriu, decât a unei celebrari sincere si asumate. Evident, mai exista, asa cum am spus de la început, si o noapte religioasa (cea a Învierii), dar si aceea este considerata o obligatie, motiv pentru care a devenit o formalitate (mersul la biserica), urmata de petrecerea de rigoare, ajunsa adeseori, din pacate, mai importanta decât sarbatoarea religioasa în sine. Explicatia este simpla: Noaptea Europeana reprezinta înca – si asa trebuie sa si ramâna – o optiune; nu este obligatorie, pentru nimeni, si tocmai de aceea este întâmpinata cu nerabdare si entuziasm.
În al treilea rând, Noaptea dezvaluie caracterul universal al muzeelor. Nici o alta institutie culturala, de la teatru si cinematograf, pâna la orchestra filarmonica si biblioteca, nu ar putea sa organizeze evenimente atât de diverse, precum muzeele. Pentru muzee, în acea noapte, totul este permis si depinde numai de imaginatia muzeografilor sa depaseasca limitele ajunse cu un an înainte. Cu toata oboseala acumulata, Noaptea Europeana a Muzeelor este un eveniment care sarbatoreste libertatea, atât a publicului, cât si a muzeelor. Faptul ca institutii precum Cimitirul Bellu aleg sa se alature cu acest prilej muzeelor dovedeste tocmai versatilitatea extraordinara a muzeelor care pot accepta fara probleme în rândul lor cimitire sau oricare alte locuri vizitabile, care au valente culturale.
Îmi este greu sa anticipez ce se va întâmpla în anii viitori, pâna unde va mai creste Noaptea si în ce directie se va dezvolta. Este de sperat ca îsi va pastra profilul cultural. Dincolo de asta, este limpede ca Noaptea Muzeelor a devenit un eveniment social, care nu mai poate fi ignorat de nici o autoritate publica si, tocmai de aceea, cred ca ar fi bine ca organizatorii sa se fereasca sa le ofere altora (politicienii, de exemplu, dar nu numai) prilejul propriei lor afirmari, pe seama muzeelor.
În fine, mai este un lucru care trebuie spus: în România, cel putin, Noaptea Europeana a Muzeelor este organizata de muzeele însesi, prin intermediul unei organizatii neguvernamentale care le apartine – Reteaua Nationala a Muzeelor din România (coordonatori, în acest an: Angelica Iacob si Diana Dochia, cu suportul presedintelui organizatiei, Dragos Neamu). Ministerul Culturii si alte autoritati ofera exclusiv un sprijin material. Este o dovada a maturitatii societatii civile din România si una a faptului ca muzeele nu au nevoie de o dadaca politica, sa le spuna ce au de facut, ci doar de sprijinul societatii, pentru a-i întoarce acesteia serviciile culturale de care ea are nevoie, ca de hrana si de aer!
Autor: Virgil Stefan NITULESCUApărut în nr. 423