Nicolae Constantinescu – 70

Nicolae Constantinescu a implinit

– ne vine, nu ne vine sa credem – zilele acestea (5 octombrie)
frumoasa vârsta de 70 de ani de viata rodnica in cercetarea
literaturii populare, folclorului, etnologiei.

Discipol apropiat al celui mai de seama profesor de folclor de la mijlocul secolului trecut, Mihai Pop (care l-a oprit la catedra sa de la Facultatea din Bucuresti), Nicolae Constantinescu se afla in fruntea unei generatii de folcloristi care alcatuiesc ceea ce s-a numit „scoala Mihai Pop“. De la Mihai Pop, Nicolae Constantinescu a invatat sa priveasca faptul etnologic ca totalitate si, tot prin intermediul sau s-a pus in curent cu formalismul literar, cu structuralismul, cu semiotica. Daca astazi structuralismul este socotit o metoda de abordare si cercetare stiintifica depasita in genere, el ramâne, in schimb, un bun câstigat si operational pentru domeniul traditional, dat fiind caracterul puternic formalizat al etnologiei in general si al folclorului literar in special.
Nicolae Constantinescu si-a inceput activitatea stiintifica propriu-zisa cu teza de doctorat „Rima in poezia populara româneasca” (Editura Minerva, 1973, 214 p.), care va stârni un interes deosebit, devenind obiectul mai multor recenzii, unele publicate in reviste de cultura sau de specialitate de circulatie internationala. Chiar daca tematica lucrarii si mai ales concretizarea ei au putut parea unora o incercare cu un caracter prea special si oarecum limitat la „poezia populara“, aceasta s-a dovedit, in final, nu numai interesanta, dar mai cu seama utila, intre altele si pentru ca in acei ani preocuparea pentru elementele de forma ale literaturii câstigase si la noi din ce in ce mai mult teren. Exista insa si un alt motiv: Nicolae Constantinescu intuieste cu perspicacitate axioma ca poezia este un mod superior de organizare complexa a structurilor unei limbi si constata, logic, ca, intre momentul formarii limbii române si aparitia poeziei culte, nevoia acestui tip superior de organizare a limbii noastre fusese suplinita cu succes de poezia folclorica pentru un rastimp de cel putin 1.000 de ani. Asa cum crestinii „de la stea au invatat sa se inchine“, tot asa primii nostri poeti culti au invatat sa versifice de la poezia populara. Cazul lui Dosoftei care „tocmeste pre versuri“ Psaltirea (inclusiv pe tipare prozodice folclorice), este primul – temporal vorbind – si cel mai convingator exemplu.
Dupa studii de specializare la Portland (SUA, 1976-1977) si dupa un lectorat de cultura româna la Turku (Finlanda), Nicolae Constantinescu publica cea de a doua sa carte fundamentala: Lectura textului folcloric (Bucuresti, Editura Minerva, 1986, 236 p.). Noua carte abordeaza cu siguranta de sine o problema dintre cele mai delicate care framântase mintea marilor spirite ale domeniului, din prima jumatate a secolului al XX-lea: relatia „esteticii“ folclorice cu aceea a literaturii de autor. Valorificând ceea ce era de valorificat in materie, Nicolae Constantinescu justifica, cu argumente irefutabile, prin metoda punerii permanente in paralela sau, mai cu seama, in opozitie, a faptului de folclor privit ca emanatie a spiritualitatii etnologice, concluziile la care Mihai Pop ajunsese in Caracterul formalizat al creatiilor populare. Ceea ce devenise intre timp o evidenta, enuntata ca atare de autor („Aceleasi, pâna la un punct, problemele textului folcloric nu se pot confunda cu cele ale textului cult datorita apartenentei lor la doua serii culturale distincte“, p. 7), e argumentat riguros, Nicolae Constantinescu reusind in totalitate sa propuna o lectura „din interior“ a literaturii orale.
Un domeniu la fel de delicat si la fel de dificil de „prins“ in functionalitatea lui este cel din cartea „Relatiile de rudenie in societatile traditionale. Reflexe in folclorul românesc” (Editura Academiei, Bucuresti, 1987, 184 p.; editia a II-a, Editura Univers, Bucuresti, 2000, 246 p.), pentru care autorul primeste Premiul „Simion Florea Marian“ al Academiei Române. Desi se apropie de tema studiului sau din perspectiva antropologiei structurale – metoda aflata atunci nu doar in voga, ci foarte bine articulata si cu rezultate in afara de orice indoiala – Nicolae Constantinescu o face cu vadita „precautie“, fiind convins ca, desi „fenomen social prin excelenta, rudenia este, in acelasi timp, un fapt de cultura“ (p. 6). Disocierile, nuantarile, reevaluarile conceptelor si terminologiei cu care opereaza antropologia, etnologia, sociologia, psihologia sociala, nu mai putin literatura folclorica, stau marturie pentru seriozitatea noului studiu. Nasia, infratirea, cultul mortilor, consagvinitatea, casatoria, familia, „reflexul lor in folclorul românesc“, cum precizeaza subtitlul, sunt urmarite cu sagacitate, subliniindu-se functia lor de „organizare si structurare“ a vietii sociale nu neaparat arhaice, cât mai ales a comunitatilor românesti bine pastrate in coordonatele lor traditionale. Merita mentiune speciala partea din lucrare referitoare la reflexele in folclorul românesc a relatiilor de rudenie din societatile traditionale, pentru ca Nicolae Constantinescu pleaca de la convingerea (la care nu poti sa nu aderi) ca reteaua relatiilor de rudenie „nu reprezent(au) decât un fundal, un referent in planul realului pentru plasmuirile imaginarului“ (ed. a II-a, p.15), aducând, altfel spus, in studiul global al vietii traditionale, perspectiva contextualizarii textului folcloric in cadrul sau genetic, dar si invers. Exista, in fine, o deosebire intre ceea ce crede autorul despre cartea sa („Ea este si ramâne o introducere, o punere in tema, o luare de contact cu problematica vasta, inepuizabila a rudeniei, ca tema centrala a sociologiei si antropologiei laolalta“, ed. a II-a, p. 26) si recenzentii sai, care vad in ea „o sinteza“ a temei.
O contributie insemnata a lui Nicolae Constantinescu este reactualizarea, cu orice ocazie ivita, a cunoasterii noastre in lume. Ne rezumam aici, din lipsa de spatiu, doar la a aminti „Romanian Folk-Culture“. An Introduction, editata cu prilejul participarii României la Smithsonian Folklife Festival de la Washinton DC, in iunie-iulie 1999. Cartea se adreseaza cititorului mediu american, informându-l obiectiv, onest, asupra culturii populare românesti privind cadrul istorico-geografic, ocupatiile, alcatuirea comunitatilor in asezari si adaposturi, mestesugurile si arta populara, spiritualitatea, din care nu lipseste componenta ei crestina.
Din numeroasele sale studii, din comunicari facute in cadrul diferitelor simpozioane si publicate in reviste de specialitate, razbate preocuparea permanenta a lui Nicolae Constantinescu pentru basm, pentru basmologie in general, dar si pentru arta povestitului in particular. Nu pot fi trecute, de aceea, cu vederea, macar, Prefata „Cititor in basme“ la Petre Ispirescu, Legendele sau basmele românilor, editie ingrijita, note si comentarii de Aristita Avramescu, Fundatia Culturala Româna, Colectia Fundamente, Bucuresti, 1997, si „Studiul introductiv, semnificativ“ intitulat „Basmul popular intre ieri si mâine“, la antologia de „Basme populare românesti“, Academia Româna, Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta, Colectia Opere fundamentale, Bucuresti, 2008, vol. IXCIII, 929 p., vol. II – 904 p. (in colaborare cu Iordan Datcu si A.Gh. O1teanu), antologie distinsa cu Premiul „Perpessicius“ al Muzeului National al Literaturii Române (decembrie, 2010).
Cu un magistru ca Mihai Pop, el insusi ucenic, la vremea lui, al unor Constantin Brailoiu ori Dimitrie Gusti, Nicolae Constantinescu nu putea sa nu acorde atentia cuvenita cercetarii de teren. Invatase de la profesorul lui multe, dar propria-i bogatie sufleteasca, mostenita de la inaintasii sai ilfoveni, il ajuta sa creeze o atare atmosfera in grupul cercetatorilor de teren, incât orice reticenta a informatorului disparea, facându-l sa performeze la parametri maximi. A participat la multe asemenea cercetari de teren, intâi sub conducerea Profesorului, apoi conducând el insusi grupurile de studenti, virtuali folcloristi, multi dintre ei deveniti autentici oameni de stiinta ai domeniului. Dintre numeroasele culegeri rezultate, sa retinem cel putin una: „Sub zare de soare, Folclor poetic din comuna Oltina“, culegere si studiu introductiv de Nicolae Constantinescu si Vasile Gusciac (Constanta, CJCES, 1973, 144 p.).
Ca profesor al catedrei de specialitate a Facultatii din Bucuresti, Nicolae Constantinescu a suplinit cu stralucire absenta din facultate a lui Mihai Pop, dupa pensionarea acestuia in 1975, contribuind decisiv la cristalizarea scolii folcloristice din jurul Profesorului. In 1996, devine seful catedrei de etnologie si folclor a Facultatii de Litere a Universitatii din Bucuresti. Are, la rândul sau, un rol pregnant formativ, alegându-si cu grija colaboratorii si ajutându-i, ca altadata Mihai Pop pe el si pe altii, sa devina personalitati folcloristice autentice. Mai mult, catedra aflata sub conducerea sa scoate revista CERC („Cercetari etnologice românesti contemporane“), intotdeauna cu un sumar foarte bogat si divers.
Atent la miscarea etnologica si folcloristica din tara sau din strainatate, Nicolae Constantinescu a scris numeroase recenzii, note de lectura, referate stiintifice in calitate de conducator al doctoranzilor etc. O selectie a ceee ce i se va fi parut mai de seama in publicistica stiintifica sustinuta in nu mai putin de patru decenii a adunat intre copertile unei carti: „Citite de mine… Folclor, Etnologie, Antropologie. Repere ale cercetarii (1967-2007)“ (Centrul National pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale, Bucuresti, 2008, 333 p.).
Evident, multe alte studii din diferite sectoare ale folcloristicii – etnologiei-antropologiei ramân neamintite pentru ca scopul acestor rânduri nu este unul bilantier ci unul omagial. Si, oricum, faptul n-ar fi relevant fiindca, la 70 de ani, Nicolae Constantinescu va furniza – nu am nicio indoiala – multe surprize stiintifice. Senectutea devine, uneori, o a doua tinerete, fapt pe care i-l dorim din tot sufletul, o data cu traditionalul La multi ani!