ActivitATile Si jocurile copiilor, stAri de spirit de ieri Si de azi
Spatiul rural, asa cum se prezinta azi, este, pentru cercetator, foarte interesant: de la obiceiuri vechi, considerate azi daca nu ciudate, cel putin desuete, cutume – deconcertante mai ales pentru cel neobisnuit cu mai vechi tipare de gândire, datini mostenite din timpuri apuse, mentalitati care se cer a fi analizate si supuse unui studiu serios. Asa este, de pilda, lumea copiilor, privita acum cu ochii omului modern, (postmodern?). Ne întoarcem, asadar, cu nostalgia paradisului pierdut, la copilarie. La retrairea unei lumi nevinovate, macar prin intermediul imaginatiei, al cercetarii, al muncii de teren, al amintirii…
Voi aminti, dintru început, ca, la jocul copiilor puteau participa, cu certa implicare afectiva – conform sublinierilor informatorilor nostri – atât parintii, cât si bunicii. Acestia din urma ramânând „mai des p-acasa, cu nepotî, cu mai multa rabdare ca si iste mai tineri. Amu s-o nealcosât lume, nu mai au rabdare nci iste tineri, necum iste batrâni…! Amu-i mare fuga dupa zuua de ieri… Amu nu au vremi de mnica-n sfânta lume! Tat dupa avere sa uita de la ciie tineri, la ciie de-i coata moarte! Nu sa mai joaca cu pruncii nime. Nici pruncii nu sa mai stiu juca cum faceau mai demult. Amu au calculator, internet, televizor, bar în sat, marg la uaras, Dumnezo sti ce fac p-acolo…Nu-i mai sti nime câte le trece pân cap, tate le fac, n-au rusine, frica de parint, de Dumnezo. Amu au pretin la unspe-doispe ani, au dragosti. Nu le mai traba papusi. Au baiat amu de pa la trispe ani. Nu gata scoala si fac prunci. Vai de parit! Numa parinte sa nu fii…!“. (Farcas Pavel, Plesca)
Materialul de Arhiva aduce mai multa lumina asupra zonei supuse studiului, partea de nord-vest a Transilvaniei. „Si mai multi deolalta (se joaca). Ce vede ca face parintii si el face. Sa ciopleasca, sa faca lucruri cum vede, ase fac si ei“. (Tx. mg. nr. 2204Iy, Inf. Ghilea Ana, 50 ani, Iaz, Culeg. V. Florea, 22.10.1972) „Îl face si-l lasa sa râda cu hohote (…) prind gâste multe (…) „te musca mama“ si el atunce râde si-i pare bine, sa joca omu cu el“. (Tx. mg. nr. 2202Ie, Inf. Jurcut Sânza, 59 ani, Drighiu, Culeg. V. Florea, 20.10.1972) „Ba sa joaca si sânguri, da sa joca si mai multi, ca le si mai place, numa ca, dupa ce sa joca mai multi, sa si bat, sa sfadesc si sa arunca si no, ase lucruri pruncesti. (…) Bat lopta, ori sa prind da mâna si marg pasta rota, fug (…) cheama puii, ca si puii sa culca: «puiu mami, pui, pui, pui/Alerga prin munte iute/Alerga prin fuga mare/Sa va dea mama mâncare. Pi, Pi ,Pi» s-apoi tat ase“. (Tx. mg. nr. 2202If, Inf. Jurcut Sânza, 59 ani, Drighiu, Culeg. V. Florea, 20.10.1972)
Vârsta copilariei a prins alte contururi, mai cu seama sub presiunea timpurilor în care traim si care nu cruta nici inocenta, dupa cum au tinut sa accentueze interlocutorii nostri. O mare înrâurire o are si faptul ca fratii mai mari „vin di pa la uaras cu modernisme si le baga în cap la iste mnici ta feliu de magarii“ (Drule Florica, Ban), la care se adauga, cum bine se stie, sursa de informatie coplesitoare la care copiii au azi acces, în principal, televiziunea prin cablu, chiar si internet. „Ne jucam pitigaie-gaie, ne pitigam, numeam dejitile de la mânuri, «lupoaie», «ursoaie», ne ascundem care pa unde, pa dupa casa, sura, poiata, ne temeam numa de fântâna, în rest si în borta de serpe intram. Mai ne jucam de-ascunsa, mâta, fujem unu dupa altu. Amu fetile nu sa mai joca, marg de mici cu ciie mari, pân sat, mai sar la elastic, mai cânta, rar le mai vezi jucându-sa cu papusile. Trec mai repede ca noi la treburi serioase, sa maturizeaza pe devreme, uita repede sa mai fie copii. Îs pe maturi, de la o vârsta pe frageda. Pe multe vad, pe multe aud, îi lumea asta cum îi. Tate s-o stimbat“. (Drule Florica, Ban)
Realitatea se arata mult diversificata fata de timpurile în care copiii contau ca brate de munca, oameni de baza la muncile agricole; cum cresteau, erau solicitati la cele mai diverse si grele munci, precum aratul, sapatul, cositul, lucrul la câmp, adusul si taiatul lemnelor, scoala fiind prea putin accesibila într-un asemenea context. Copiii îsi ajutau parintii înca de la sase-sapte ani la treburile din gospodarie, cum ar fi sa îngrijeasca de animalele si de pasarile din curte, sa le dea de mâncare, sa aiba grija de cei mai mici, sa aduca lemne, apa, sa mearga cu vitele. Muncile din gospodarie si îngrijitul vacilor erau, prin urmare, îndatoririle lor principale; pe lânga acestea, fetele erau învatate sa toarca, sa teasa, sa faca de mâncare, sa curete prin casa, sa deretice. Activitatile copilariei s-au diversificat odata cu importanta crescânda acordata educatiei: întâlniri si competitii interscolare, diverse activitati extrascolare, vizând iesirea din mediul rural, excursii, tabere, alte împrejurari cu larga deschidere înspre spatiul citadin, în enumerarea informatorilor nostri. Posibilitatile de socializare sunt cu atât mai mari cu cât, mai ales în perioada vacantelor, copiii si adolescentii care au bunici si rude în spatiul rural, se întorc si se întâlnesc aici cu prietenii lor, care se bucura si ei, la rândul lor, de prezenta acestor tineri. Astfel, desi specifice unor grupuri de vârsta, unele jocuri, cum ar fi fotbalul, sunt jucate de grupuri mixte, de altfel, „în juru la minje sa aduna cei mai multî, nu ti teme, ca nu la sapa“. (Hanc Letitia, Crasna) În timpul liber, copiii se întâlneau în curtea scolii, „la pod“, când asteptau vacile seara, la vale, la sezatori, la claci, la jocul de duminica, „prezentî cu ciie mari, gura-casca, Doamne feri sa hi lipsâta cumva!“ (Petran Rujica, Strâmba) Consideram util sa explicam aici ca spatiile de convergenta pentru tineri difera de cel de altadata, aici se numara discoteca, nuntile, colindatul, întâlnirile seara la barul din centrul satului, „inde o fo coperativa, amu bar, n-au ce cota colo prunci d-iste mnici, numa scei de lat liceu, baieti, putâne fete“. (Drule Florica, Ban) Se cunoaste ca dintotdeauna baietii s-au bucurat de o mai mare libertate decât fetele, în primul rând, prin natura muncilor lor, efectuate, majoritatea, în afara gospodariei, în vreme ce fetelor li se trasa un perimetru mult mai restrâns, în interiorul gospodariei.
Este valabil si în zilele noastre faptul ca, desi raspunderea o au parintii, munca prestata de copii îsi are valoarea ei, constituindu-se, pe lânga beneficiul de necontestat, si într-un exercitiu pregatitor pentru viata de familie care îi asteapta mai târziu. Astfel, înainte vreme, fetele nu se puteau marita daca nu stiau tese, toarce, coase, gati, tot asa cum nici baietii nu erau considerati barbati, „daca nu stieu da cu coasa“, exercitiu nu numai de masurare a puterii, a vigorii, ci si de maiestrie, cum des ni se reliefeaza în interviuri.
În consecinta, jocul si atitudinea fata de scoala s-au schimbat, azi copiii au acces la studiu si la carte prin intermediul bibliotecii din comuna, drumul pâna la cel mai apropiat oras se poate parcurge foarte usor, avându-se la îndemâna diverse mijloace de transport. Tinerii sunt lasati sa urmeze studiile liceale (mai rar universitare), privite cu mândrie de cei ramasi acasa. Una din explicatii a fost aceea potrivit careia lipsa perspectivelor în spatiul satului îi împinge la o astfel de optiune, deschizatoare de multiple alte cai de realizare în plan profesional si social. Tinerii ies de sub influenta educationala a parintilor, atrasi, într-un numar din ce în ce mai însemnat, de mirajul spatiului citadin sau al strainatatii, unii aratându-ne clar ca nici nu concep sa ramâna în sat, tradând, în acest sens, la momentul interviului, chiar un anume sentiment de revolta.
Informatoarele mai în vârsta, însa, zâmbesc când vine vorba de vremuri de mult apuse, când fetele se casatoreau si deveneau mame mult prea devreme, nevoite sa deprinda învataturi pe lânga soacre, proaspat iesite „din copilarie, îsi faceau ucenicia pânga soacre, care seraut mai la îndamâna sdecât propriile mamet“. (Hanc Letitia, Crasna)
În ciuda posibilitatilor reduse, ni s-a subliniat faptul ca „jocul pantu prunci era ca munca la parintî“. „De-ascunsa, de-a lapta, fetile îsi faceu papuse din cârpe, confectionau din coceni de porumb, cârpe. Baietii lucrau din cutât, din lemn, carut din lemn, mai era cutiile de conserve, când mai apucau la o cutie de aia“. (Crisan Florica, Pria) „La fete cu papusi facute din cocean de cucuruz, dupa ce îi frecai cu cârpe, îi lega ca un batic. Alea erau papusile. P-afara sa jucau cu minje, de-a v-ati ascunsa, fujeu atâta p-acolo. La baietî, la sanie tati mereu, sa mai bulgareu, mai fujeu unu dupa altu, sa treaca vreme“. (Talos Maria, Hurez) „Cu minje din cârpe, rumegus, le cosei laolalta si facei minje, papusa, artizanat, capu era umplut cu rumegus, pene, rochii. Mere cu sania la sanius. Tomna facem pa o scândura, o faceu sa luceasca, sa dade pa frunze uscate de pom. Jucau fotbal, cu minje mai mare. Alte jucarei: car, plug, sub forma de lucru manual, era obligatoriu de facut la scoala, faceu lucrurile ce faceu si parintî, aceie faceu si ii, când erau mai mari. Pâna erau mai mici, le dade jucarii, îsi faceu fluiere, când erau mai marisori, sa face ca-i tâmplar, sa juca de-a lor. Daca mama era croitoreasa, apoi si fata lua o cârpa sa o cosa, sa faca vesta, tat cose pa ea, nu era ase pretentiosi“. (Drule Florica, Ban)
Realitatea palpabila, concreta, asa cum ne-o dezvaluie terenul, necosmetizata, departe de spatiul idilic si pastoral conturat de poeti ca Goga sau Cosbuc, vine în întâmpinarea ideii, de a reanaliza, cu luciditate si cu maturitate, satul românesc de sub vremi, traversat de necrutatorul Timp si de Istorie, care au jalonat câteva repere pe care noi nici nu le banuim, dar care asteapta sa fie subiect de studiu si de cercetare…