Asa cum spuneam, saptamâna trecuta, muzeele Chinei, în ton cu întreaga societate chineza, se afla în plin proces de modernizare. Chiar daca se lucreaza, practic, simultan, pe mai multe fronturi (cercetare, documentare, conservare, programe expozitionale si educationale etc.), exista o evidenta coerenta a demersului. În fiecare an, mii de specialisti chinezi primesc burse de documentare, platite de stat, la marile muzee ale lumii. Exista, în momentul de fata, o generatie de cercetatori si muzeografi, aflata în jurul vârstei de 30 de ani, care chiar daca se afla, înca, în pozitii subordonate în muzeele în care lucreaza, este pregatita sa preia, în câtiva ani, conducerea. Accentul pus pe specializarea personalului dovedeste întelegerea faptului ca investitia în oameni este primordiala pentru orice reforma institutionala. Autoritatile chineze au înteles ca, daca ar fi avut specialisti bine pregatiti nu s-ar fi putut întâmpla greseli ireparabile, asa cum a fost cazul în timpul primelor cercetari de la Xian, când, dupa descoperirea faimoasei „armate din teracota“ de la mormântul împaratului Shihuangdi, unele statuete au fost iremediabil distruse, din cauza lipsei de experienta a conservatorilor chinezi.
Cu meticulozitate, chinezii au început proiectarea unor cladiri noi, dotate cu laboratoare performante si cu depozite adecvate unei conservari profesionale a obiectelor. Pentru numarul urias de bunuri adapostite în muzeele Chinei, acest demers pare unul titanic, dar nimic nu pare sa îi descurajeze pe decidenti.
În Shanghai, la doar câtiva ani dupa ce metropola a intrat, în anii ’80, într-un ritm ametitor de dezvoltare, municipalitatea a decis ca este cazul sa construiasca un nou sediu pentru muzeul orasului, înfiintat abia în 1952, si care era gazduit într-o cladire oarecare, începând cu 1959. În plin centru, au fost demolate câteva constructii fara importanta(1 si a fost creata o noua piata, în mijlocul careia avea sa fie asezat muzeul. Decizia construirii noului sediu a fost luata în 1991. Terenul a fost atribuit în 1992, iar în august 1993 a început construirea cladirii, pe o suprafata de aproape 40.000 metri pãtrati si înalta de aproape 30 de metri. Muzeul a fost inaugurat în octombrie 1996(2. Edificiul, proiectat de un arhitect chinez, este de forma patrata, peste corpul principal al cladirii fiind asezat un altul, discoidal. Proiectul este un comentariu transparent al filozofiei chineze traditionale, în care pamântul este reprezentat printr-un patrat, iar cerul, zeitatea suprema, printr-un cerc. Daca muzeul a fost dotat cu tot ceea ce este necesar pentru o institutie muzeala moderna, expunerea, în schimb, este traditionalista. Fiind un muzeu dedicat civilizatiei chineze antice, galeriile muzeului expun obiecte, rupte din context. Vizitatorul obisnuit cu reconstituirile, dioramele si hologramele din muzeele contemporane, va fi, poate, dezamagit sa constate ca, la Shanghai, salile sunt populate cu vitrine clasice. Singurul element care vadeste originalitate în expunere este lumina, aplicata atent, pe fiecare obiect în parte. Bronzurile, desenele, plansele superb caligrafiate, sculpturile din lemn, înfatisându-l pe Buddha, obiectele din jad, piesele de mobilier, sigiliile si monedele sunt tratate ca unicate ce merita sa fie privite asemenea unor opere de arta; fiecare vitrina este o expozitie în sine, dar impresia generala este aceea ca muzeul nu îsi propune sa ne faca sa întelegem civilizatia chineza, ci doar sa îi admiram artefactele. Întra-adevar, acestea sunt remarcabile si ceea ce impresioneaza, fara îndoiala, orice obisnuit vizitator al muzeelor lumii este starea de conservare desavârsita a unor obiecte care dateaza de doua sau trei mii de ani si care par sa nu fi fost restaurate niciodata. Expozitia permanenta îsi propune sa impuna respect si sa imprime respectul vizitatorului pentru civilizatia chineza, fara sa îi dezlege, însa, si misterele.
Un alt muzeu, inaugurat cu un deceniu mai târziu decât cel din Shanghai, dovedeste aceeasi atitudine „cuminte“. Muzeul din Suzhou – un oras de marime medie (putin peste 1 milion de locuitori), vechi de doua milenii – a avut sansa de a fi beneficiat de un proiect de exceptie. Pentru ca stramosii marelui arhitect american I. M. Pei provin din Suzhou, autoritatile locale s-au hotarât sa îi solicite biroului de arhitectura al acestuia sa proiecteze noua cladire a muzeului. Dupa doi ani de lucru, muzeul a fost deschis în 2006. Fiind inspirat de vecinatatea unei gradini istorice (a „umilului administrator“ asa dupa cum este cunoscuta), înscrisa în Lista UNESCO a patrimoniul cultural mondial, fiul mijlociu al lui I. M. Pei, Chien Chung Pei, autorul proiectului, a imaginat o cladire de dimensiuni reduse (fiind obligat de normele impuse de UNESCO, pentru managementul siturilor protejate), pe o suprafata de doar 10.700 metri pãtrati, din care expozitiile se desfasoara pe 3.600 metri pãtrati. Arhitectul s-a inspirat din stilul unei cladiri istorice (palatul printului Zhong) si a inclus în curtea muzeului un iaz artificial, amintind de canalele care strabat orasul (numit, de turistii actuali, „Venetia Estului“). Cautând, parca, aceeasi stare de echilibru si armonie între om si natura, specifica esteticii chineze clasice, în cladirea muzeului este amenajata o expozitie foarte asemanatoare cu cea a muzeului din Shanghai. Muzeografii nu si-au propus sa surprinda prin nimic vizitatorii, facând loc, cu veneratie, doar obiectelor.
Este greu de estimat daca aceasta tendinta va fi pastrata si în viitor. Recent renovatul Muzeu al Agriculturii, deschis, initial, în 1986, pare sa rupa cu aceasta traditie. De altfel, târgul de muzeografie, deschis la Shanghai, cu prilejul Conferintei Generale a Consiliului International al Muzeelor, a aratat ca firmele de design muzeal din China sunt pregatite sa ofere expuneri mult mai exuberante, punctate de prezenta monitoarelor uriase, a robotilor umanoizi vorbitori si a jocurilor de lumini. Câteva timide încercari au fost, deja, facute, asa cum este cazul recent deschisului Muzeu al expozitiilor universale (inaugurat în cadrul Expozitiei Universale de curând încheiate) care, în afara de o multime de obiecte originale, împrumutate de la mari muzee din Paris, Dresda, Londra, Berlin, Atena s.a.m.d., pare sa se adreseze unui public fascinat mai degraba de spectacolele de jocuri si lumini create la evenimentele sportive de factura mondiala.
Daca evolutia design-ului expozitional este incerta, în schimb, este o certitudine ca muzeele din China îsi construiesc o imagine din ce în ce mai buna, printre specialistii domeniului din lumea întreaga si ca initiativa locala este din ce în ce mai mult încurajata. Desigur, China ramâne un stat cu un sistem politic autoritar, dar tendintele de modernizare au început sa se manifeste si fara controlul direct al partidului comunist care, dupa ce a dat miscarii de modernizare un impuls initial, culege rezultatele miscarii. Pentru ceea ce se întâmpla, astazi, în China, nu numai în zona muzeelor, ci a culturii, în general, ilustrativa mi se pare afirmatia unuia dintre cei mai apreciati regizori de film ai tarii, Zhang Yimou: „Sper ca, într-o buna zi, pe masura ce China se deschide spre lume, cenzura va deveni mai relaxata si artistii vor beneficia de mai multa libertate“. Calmul si rabdarea afisate de Zhang sunt omniprezente în China, dar sunt dublate de o uriasa dorinta de a lasa ceva durabil în urma, ceea ce presupune multa ambitie si foarte multa munca.
1). În China nu exista proprietate privata asupra pamântului, care apartine, în întregime, statului. În consecinta, acesta poate hotarî, în orice moment, schimbarea destinatiei unui teren. Daca, recent, atunci când este vorba despre locuinte particulare, statul a devenit mult mai rezervat în a lua decizii care sa afecteze proprietarii privati ai constructiilor, în urma cu 20 de ani nu existau asemenea retineri, asa încât orice demolare putea fi realizata indiferent de vointa locuitorilor.
2). Evident, situatia nu suporta nici o comparatie cu orice noua constructie de muzeu din România. La cladirea administrativa a Muzeului Satului, de exemplu, în care se afla, acum, înca, si sediul Ministerului Culturii, proiectarea a început în 1990, lucrarile de constructie au fost initiate în 1992, iar cladirea a fost data în folosinta în 2003.