Nu vreau sa redeschid, aici, o discutie mai veche, privind legitimitatea numelui pe care macedonenii si l-au ales. Daca am accepta, orbeste, argumentele grecilor, atunci, ar trebui sa negam dreptul vecinilor nostri de la Rasarit de a se mai numi moldoveni, sau, poate, dreptul americanilor din New Mexico de a-si fi denumit statul astfel. Este cunoscut proverbul arab care spune ca prietenul îl recunosti dupa trei lucruri: dupa felul în care te întâmpina cu bucurie, dupa felul în care îti face loc sa te asezi lânga el si dupa felul în care te striga, cu numele care îti place cel mai mult. Asadar, cu aceasta prietenie în suflet am ajuns si eu în Republica Macedonia, cea al carei nume, la ONU, este stâlcit de un acronim englezesc exact, dar stupid: FYROM.
Prinsa în menghina între orgoliul vecinilor de la sud si o minoritate albaneza destul de agresiva, sprijinita puternic din exterior, la care se adauga paternalismul bulgar cu privire la limba vorbita de macedoneni si la identitatea stramosilor spirituali ai celor doua natiuni, Chiril si Metodiu, dar si Climent din Ohrid, ca si vecinatatea cu fostii stapâni sârbi si cu butoiul cu pulbere si coruptie girat de regimul semimafiot de la Pristina, Macedonia, aflata, pentru prima oara pe picioarele ei, are de construit o identitate nationala. Daca discuti cu un macedonean despre momentul fondator al statului lor, îti va vorbi, cu seninatate, despre întemeietorul Alexandru Macedon, fiul lui Filip al II-lea. Evident, legatura între macedonenii de azi si Alexandru cel Mare este cam aceeasi cu legatura dintre românii de azi si Domihete. Cu siguranta, însa, adevaratul moment al afirmarii macedonenilor drept natiune moderna îl constituie revolta antiotomana de Ilinden (Sf. Ilie), din 2 august 1903. Dupa razboaiele balcanice, Macedonia a schimbat stapânii turci cu cei sârbi. Abia în 1944 a devenit republica autonoma, în cadrul federatiei iugoslave, din care a iesit, pasnic, în 1991. Acordul de la Ohrid, din 2001, a dus la pacificarea tarii, dupa insurgenta albaneza, dar problemele identitare au ramas la ordinea zilei. Cum foarte multi dintre lingvisti (nu numai din Bulgaria) considera ca macedoneana este, în fapt, un dialect al limbii bulgare (doar 15% din fondul de cuvinte nu este comun cu bulgara, constituind împrumuturi târzii din sârba), fiind si o natiune mica (putin peste 2 milioane de locuitori), dar cu destule minoritati etnice (albanezi – de departe, cei mai numeosi –, turci, romi, sârbi, români, muntenegreni si croati) si religioase (albanezii si chiar o foarte mica parte dintre macedoneni sunt musulmani, iar croatii sunt catolici, majoritatea fiind formata, evident, din ortodocsi), Macedonia se afla într-o continua ofensiva pentru afirmarea propriei sale identitati. Nu este de mirare, asadar, ca, pentru statul macedonean, cultura reprezinta un pilon fundamental în politica nationala, astfel încât bugetul culturii ajunge sa fie egal cu cel al apararii – caz unic în Europa si extrem de rar în lume. Chiar daca armata macedoneana este foarte mica, cifrele sunt elocvente pentru importanta acordata culturii. Evident, muzeele nu au decât de profitat de pe urma acestei situatii, mai ales ca situatia lor la declararea independentei de stat era jalnica, din toate punctele de vedere.
Dupa ce vestitul Ali Pasa a distrus, în 1778, orasul Moscopole, din Albania de azi – cel mai important centru al românismului din vestul Peninsulei Balcanice, în acel moment –, românii de acolo s-au mutat mai la est, în Bitola de astazi. Fosta Heracleia Lyncestis, fundata de greci, în 336 î. Hr., devenita Obitel (cuvântul însemna, de fapt, manastire, în slava veche), si ulterior, când a fost construita fortificatia bizantina, Bitola, rebotezata de turci Manastir, si, apoi, din nou, Bitola, de când Macedonia a intrat în federatia iugoslava, orasul a fost, în sec. XIX, principalul centru de iradiere a culturii românesti din zona. Evident, românii de acolo se defineau (atunci, ca si astazi) drept aromâni, spre deosebire de alti români din vestul Macedoniei de azi (foarte putini ramasi, de altfel), care se considera meglenoromâni. Macedonenii, ca si vecinii sudici, grecii, le spun, însa, vlahi. Indiferent cum sunt numiti, cert este ca românii din Bitolia (numele românesc al localitatii, folosit tot mai rar, pentru ca pronuntia macedoneana, Bitola, fiind cea oficiala, s-a impus cu usurinta), ca si cei din Crusevo, au avut o contributie importanta în dezvoltarea economica a zonei, înca de pe timpul dominatiei otomane. Probabil ca cei mai cunoscuti români din istoria localitatii sunt fratii Ianachi si Milton Manachia, cei mai celebri fotografi ai Balcanilor, în prima jumatate a secolului trecut. Nascuti într-o mica localitate româneasca aflata la sud de Bitolia (Avdella, acum în Grecia), cei doi aromâni au fost adevarati pionieri ai fotografiei, la sud de Rodopi. Stabiliti la Bitolia, celor doi frati le-au pozat, pe rând, cam toti sefii de state popositi în orasul lor, de la sultantul Mehmet al V-lea pâna la Iosip Broz Tito. Festivalul anual de film din Bitolia le poarta numele, ca si principala organizatie culturala a aromânilor din oras. În timp ce un un monument înfatisându-l pe Milton, cu aparatul sau de fotografiat, poate fi vazut în centrul orasului, fotografia lui Ianachi este expusa în Muzeul din Bitolia, iar multe dintre fotografiile realizate de fratii Manachia sunt în fondul documentar al aceluiasi muzeu. Cladirea muzeului, însa, nu este legata de istoria aromânilor, ci de cea a turcilor, deoarece acolo a functionat o academie militara, al carei student a fost însusi Mustafa Kemal Atatürk, pâna în 19041. Camera dedicata, în muzeu, memoriei sale a devenit un adevarat loc de pelerinaj pentru politicienii si turistii turci. Muzeul, în ansamblu, însa, este mic si are urgenta nevoie de lucrari de consolidare si de o revigorare (începuta, deja, de altfel) a expozitiei permanente. Cu toate acestea, Muzeul este primul dintre muzeele tarii, care a reusit sa realizeze un tur virtual, postat pe pagina de internet a institutiei (http:// bitolamuseum.org/virtual/postavka.swf). Poate ca asteptata înfratire a orasului Bitolia cu Iasi se va concretiza si într-o conlucrare între muzeele din cele doua municipalitati (atât muzeul macedonean, cât si Complexul National Muzeal „Moldova“ aflându-se în subordinea ministerelor de profil).
Note:
1. Numele adevarat al fondatorului statului turc modern era Mustafa Riza. Kemal înseamna perfectiune, iar Atatürk, asa dupa cum se stie, tatal turcilor. Fiind nascut la Salonic, optiunea de a urma Academia Militara din Bitolia a fost fireasca, având în vedere relativa apropiere a celor doua orase.