Cu zece ani in urma, in cartea sa „The Rise and Decline of the State“, istoricul militar israelian Martin van Creveld a atras atentia printre primii ca lumea se indreapta spre un nou Ev Mediu. Evul Mediu s-a incheiat atunci cand dezvoltarea capitalismului a condus la formarea statelor puternice a caror suveranitatea acoperea atat teritoriile cat si populatia. Acum, cand capitalismul opereaza la nivel global, asistam la erodarea suveranitatii statelor nationale si la dezvoltarea unui nou medievalism, un medievalism marcat de suveranitati si identitati multiple, suprapuse, in special in tarile in curs de dezvoltare. Globalizarea va slabi in continuare influenta statului national prin transformarea sistemica a economiei mondiale, care va conduce la noi structuri si noi moduri de functionare. Odata cu aparitia unei economii globale integrate, este tot mai greu de determinat ce este un produs national, o tehnologie nationalã sau chiar o firma la nivel national. Aparitia lui homo globalis, cu identitate transmisibila pretutindeni in „satul global“, despre care vorbea Marshall McLuhan cu mai bine de douazeci de ani in urma, si a noilor mize conflictuale, viteza nemaiintalnita cu care se deruleaza evenimentele, precaritatea functionarii institutiilor si lipsa de control asupra proceselor va fi insotita de nesiguranta tranzitorie care va culmina, dupa parerea comentatorilor de politica externa, cu instaurarea unui Guvern global.
Cert este cã actualmente lumea intreaga este supusa concomitent presiunilor antagonice ale fuziunilor si uniunilor economice si politice intre state apartinand aceluiasi regim.
Europa si Noul medievalism
Europa a inventat, a numit si i se pot imputa principalele epoci din istorie. Lumea clasica este definita de inflorirea Greciei. Evul Mediu a urmat decaderii Imperiului Roman. Renasterea europeana a dus la formarea statelor nationale, organizand lumea in structurile pe care le cunoastem astazi. Influenta Europei nu se va opri aici. In secolul 21, tot Europa va abandona structura statului-natiune si se va axa pe guvernare regionala, model care este, de asemenea, in curs de adoptare in intreaga lume.
Din primele 100 de puteri economice ale lumii, 51 sunt corporatii multinationale. Primele 200 de astfel de corporatii detin 28% din activitatea economica a lumii, iar primele 500 realizeaza 70% din comertul mondial. Aceste corporatii au ajuns sa actioneze global, sinergic cu mediile politice, academice si comunicationale, bazat foarte mult pe performantele noilor tehnologii. Eric Hobsbawn observa ca, la sfarsitul secolului al douazecilea, economia pare confuza, deoarece implica o combinatie „curioasa de tehnologie specifica secolului al XX-lea, comertul liber din secolul al 19-lea si renasterea a unor centre interstitiale, caracteristica a comertului mondial in Evul Mediu. In Evul Mediu, in Europa, diferenta si distinctia dintre politica interna si internationala era imposibil de facut.“
Ierarhiile capitalismului international au ajuns sa semene cu regimul feudal in care un nobil italian ar putea jura credinta unui print german sau unui duce normand, el insusi vasal al unui rege englez. Evul Mediu, o metafora ideala pentru timpurile pe care le traim, a fost o epoca framantata, bogata in plagi si progres, revolutii comerciale, extinderea unor imperii, perioada cruciadelor si a oraselor-stat, perioada negustorilor si a universitatilor. Noul Evul Mediu, sinonim cu globalizarea noastra postmoderna, a inceput deja.
Asistam la invierea orasului-stat, unitatea politica medievala cea mai proeminenta. Lista „orase globale“ este destul de lunga: New York, Los Angeles, Miami, Sao Paulo, Londra, Dubai, Singapore, Hong Kong, Shanghai, Tokyo. De asemenea pe aceasta lista mai pot fi adaugate orase precum Alexandria, Karachi, Istanbul, dar si altele. Orasele-state sunt hub-uri comerciale suverane, separate de ancora lor nationala, amintind de comportamentul firmelor corporatiste. Fuziunea fondurilor suverane de care beneficiaza orasele-stat va reinvia Liga Hanseatica de maine, formand retele de capital, care radiaza spre cele mai noi tehnologii. Hamburg si Dubai au semnat un acord pentru a intensifica schimburile comerciale bilaterale si cooperarea tehnica. Orasele-membre vor plati pentru protectia lor, cumparand serviciile cavalerilor, mercenarilor si condottierilor secolului 21 – firmelor private de securitatea globala.
Inovatiile Evului Mediu, de la tun la busola erau orientate pentru a imbunatati explorarea globala. Astazi, viteza de comunicare si de transport ne apropie tot mai mult de simultaneitate. Miliardarii, acesti mega-filantropi ai lumii contemporane vor deveni curand Medicis-ii postmoderni, finantand explorarile in spatiu si in adancime, reglementand productia de bunuri asa cum procedau si printii medievali.
Noul Ev Mediu va fi la fel de mult multipolar, asa cum in trecutul Ev extinderea imperiilor euro-asiatice a condus la o structura apolara, fara sa existe un lider mondial unic. Eforturile lui Charlemagne sa reinvie Sfantul Imperiu Roman vor fi incununate de succes un mileniu mai tarziu, prin antamarea de catre Bruxelles a unor piloni de eurocratii, colonizare constanta a tarilor baltice, Balcani, si, eventual, Anatolia si Caucaz. Cartea de capatai a acestei constructii nu va fi Biblia, ci acquis-ul comunitar, 35 de capitole din Lex Europa.
Nu numai Ucraina si Turcia, dar chiar Rusia va deveni un membru al UE pana in 2030. Cel putin acestea sunt proiectiile la Bruxelles.
Fiind traversata de una dintre arterele principale prin care Europa este alimentata cu energie electrica, Turcia va avea, de asemenea, un rol principal in comertul si investitiile in coridorul care leaga Europa cu Asia Centrala si Orientul Apropiat. Retelele rutiere care leaga Anatolia de Marea Caspica vor fi extinse spre sud, spre Siria, Iran si Irak, oferind acces direct la energia Orientului Mijlociu, iar produselor high-end europene o ruta de export.
Analistii europeni considera ca Orientul Mijlociu va fi parte integranta in sfera de influenta extinsa a Europei in 2030. Lumea araba va fi tot mai legata de investitii europene pe scara larga in productia de produse: de la automobile, la panouri solare. Islamul va ramane o credinta fracturata, practicata pe scara larga, dar, de asemenea, subjugata de impulsul dezvoltarii economice. Asa cum Europa a cumparat comunismul, va achizitiona si reformarea islamismului spre o democratie prospera. Statele arabe din Africa de Nord vor fi tot mai legate de Europa prin conductele de gaze naturale, agricultura si ca urmare a externalizarii europene a productiei la scara mica. Viziunea presedintelui Sarkozy a unei Uniuni Mediteraneene va inflori intr-o inviere a Imperiului Roman, dar cu capitala la Bruxelles.
Rusia – UE, China si SUA
Uniunea Europeana este principalul partener comercial-economic al Federatiei Ruse, iar Federatia Rusa detine primul loc in lista furnizorilor de gaze naturale spre UE si locul doi la capitolul livrarilor de petrol. In prezent cooperarea bilaterala intre Rusia si Uniunea Europeana se bazeaza pe un parteneriat extins si pe Acordul de Cooperare din iunie 1994, incheiat intre Comunitatea Europeana si statele membre ale acesteia, pe de o parte, si Federatia Rusa, pe de alta parte. Energia ramane factorul de baza privind interdependenta dintre UE si Rusia. Dar viziunea partilor difera cu privire la natura si esenta modului in care aceasta interdependenta ar trebui sa fie codificata in acordul lor partenerial. Se poate spune ca, in multe privinte, Calea Rusiei va fi de fapt similara cu cea a Turciei. Initial, in Rusia vor exista retineri si reticenta combinate cu o puternica dorinta de a avea mana libera in arena politicii externe. Aceasta faza va fi depasita si va fi urmata de acceptare treptata a meritelor de coordonare ale UE si un apetit insatiabil pentru investitiile europene de inalta calitate si subventii generoase. Rusia va ceda treptat controlul asupra nesigurului sau comert cu gaze naturale si petrol si va miza pe consumatorii europeni prin preturi stabile si acceptabile.
La randul sau, China isi va finaliza restaurarea vechiului sau statut de „Regat Mijlociu“ si va prezida peste jumatate din populatia lumii prin volumul sau masiv de export, infrastructura energetica si retelele diasporei chinezesti. Pentru asta Beijingului a pus la cale o strategie complexa si ambitioasa. O directie foarte importanta o constituie dezvoltarea relatiilor cu Africa. In doar zece ani (intre 1995 si 2005), schimburile comerciale dintre China si tarile continentului negru au crescut de 10 ori, de la 3 la 30 de miliarde de dolari. Iar in 2009 ar putea atinge 100 de miliarde de dolari. In urmatorii trei ani, China va oferi statelor africane imprumuturi in valoare de trei miliarde de dolari, plus alte doua miliarde in credite preferentiale. In prezent, China a devenit al treilea partener pentru statele africane, dupa SUA si Franta. Dinamismul Chinei transpare si din alte fapte: in ultimul an, jumatate dintre liderii statelor lumii au vizitat Beijingul; responsabilii chinezi au vizitat, la randul lor, doua treimi din tarile membre ONU.
In octombrie 2006, Beijingul a gazduit reuniunea a zece sefi de guverne din zona Asiei de Sud-Est. Cu o mie de miliarde de dolari rezerva de stat, China isi poate permite sa imprumute, sa investeasca sau sa acorde credite preferentiale tarilor din America Latina si Africa, dar si celor din Asia si regiunea Pacificului, devenind astfel o forta globala remarcabila.
Un alt centru de greutate il va reprezenta in continuare Statele Unite, un stat cu o demografie stabila, in care emigrantii din America Latina vor deveni tot mai influenti. La un secol dupa ce presedintele Kennedy lansa „Alianta pentru progres“, Statele Unite isi vor redescoperi vecinii din sud in calitate de parteneri industriali, in special Brazilia, pentru a contracara influenta Chinei din Asia si vor ramane interesate de independenta energetica din Orientul Mijlociu.
Modelul de guvernare regionala propus de Uniunea Europeana va fi copiat, in forma sa cea mai sofisticata, nu numai de America de Nord si Asia de Est, dar treptat si de America de Sud si Africa. Deja Brazilia vorbeste despre o Uniune Sud-Americana de integrare economica si de o structura diplomatica comuna. Uniunea Africana va fi dezvoltata mai mult ca forta de mentinere a pacii necesara pentru a stabiliza numeroase conflicte purulente de pe continent, in timp ce barierele comerciale vor fi coborate, permitand natiunilor africane sa-si aduca produsele lor pe pietele regionale si chiar internationale.
Concentrate in triunghiul format de America de Nord, Europa Occidentala si zona Asia-Pacific, intreprinderile globale nu mai au centru, ci se prezinta sub forma unor retele constituite din elemente complementare raspandite pe intreaga planeta si asamblate dupa logica productivitatii si a profitului.
Presedintele Uniunii Europene, José Manuel Barroso, dupa o vizita in 2005, in China, a vorbit despre un „triunghi“ UE-China-SUA, care ar duce la o „noua ordine a secolului 21“. El a prevazut o „cooperativa Euroasia sub o conducere chino-europeana si o politica a SUA fata de Asia centrata pe China“. Unii au vazut Europa ca un stat mai mare care il invata pe novicele chinez care sunt caile lumii. „Europei i se cere sa-si infrunte responsabilitatea istorica“, a aratat un raport al unei organizatii spaniole de studii politice.
Bibliografie:
Stephen J. Kobrin, Back to The Future: Neomedivalism And The Postmodern Digitalworld Economy.
Parag Khanna, Europe 2030: A Postmodern Middle Ages, IP Global, vol 10, 2009