Cartea lui Marin Iancu, „Convorbiri cu Mircea Popa si provincia sa creatoare“ (Editura Nico, Târgu Mure(, 2013, 306 p.), este una foarte dens&â259; în toate compartimentele ei, densitate conferit&â259; de bogata (i variata oper&â259; a celui cu care se convorbe(te, de bogata sa experien)&â259; de via)&â259; (i de la fel de bogata sa presta)ie didactic&â259; la diverse universit&â259;)i transilv&â259;nene, de ampla prezen)&â259; în cetate a c&â259;rturarului.
Un mare coeficient de noutate con)in paginile despre p&â259;rin)ii s&â259;i, despre tat&â259;l s&â259;u, preotul ardelean ortodox Alexandru Popa, un preot c&â259;rturar, stimat de enoria(ii din Lazuri de Beiu(, din Bihor, (i din alte câteva localit&â259;)i unde a fost mânat, de o istorie nedreapt&â259;, s&â259; se bejeneasc&â259;, împreun&â259; cu familia sa. Un preot care „f&â259;cea spovedaniile f&â259;r&â259; bani (i slujbele de utrenie cu mult&â259; pl&â259;cere“. Cu acela(i imens respect este evocat&â259; destoinica (i m&â259;rinimoasa mam&â259; a scriitorului, „o mucenic&â259; a datoriei familiale, dus&â259; pân&â259; în pânzele albe“, care a murit cu regretul c&â259; fiul s&â259;u n-a putut s&â259; fac&â259; o specializare la Paris. N&â259;scut (i crescut într-o astfel de familie, Mircea Popa a avut, cum scrie, „o anumit&â259; îndrumare cultural&â259;“, a crescut în spiritul respectului pentru )ar&â259;, pentru valorile ei spirituale, educa)ie îmbog&â259;)it&â259; la liceul din Beiu(, ora(ul supranumit „Blaj al Bihorului“ (i apoi la Universitatea clujean&â259;, unde a avut profesori precum Iosif Pervain, Ion Vlad, Emil Petrovici, Dimitrie Macrea, Ioan P&â259;tru), Mircea Zaciu, Nicolae Lascu, David Prodan, &â350;tefan Pascu, Constantin Daicoviciu, de care î(i aminte(te cu mare respect, pe care (i l-a m&â259;rturisit (i în volumul anterior, „Figuri universitare clujene“, una dintre cele mai substan)iale c&â259;r)i ale sale.
A fost o pl&â259;cere pentru intervievator, care se transmite (i cititorului c&â259;r)ii, de a convorbi cu autorul unei bogate opere, alc&â259;tuite din monografii (gen pentru care are o „atrac)ie esen)ial&â259;“) despre Ilarie Chendi (1973), Ion Molnar Piuariu (1976), Octavian Goga (1981), Ion Agârbiceanu (1982, 2013), Timotei Cipariu (1993), Lucian Blaga (2007), Victor Papilian (2008), din edi)ii din scrierile lui George Bari)iu, Ioan Slavici, George Co(buc, Octavian Goga, Vasile Goldi(, Nicolae O)&â259;lea, Victor Eftimiu, Emil Isac, Ion Minulescu, Dim. Meciu, Corneliu Coposu, Miron Pompiliu, Lucre)ia Suciu, Radu Dragnea, C.C.I. Nottara, Ioan Pop Florantin, Florian &â350;tef&â259;nescu Goang&â259;, Al. Ciura, &â350;t. Aug. Doina(, I. Russu Arudeanu, George Moceanu, Al. Mateevici, Gheorghe Carda(, Ioan Miclea, Victor Papilian, Victor Iancu, C. Hagea. Oper&â259; care se completeaz&â259; cu c&â259;r)ile despre istoria presei din Transilvania, cu aceea de lexicograf, de cercet&â259;tor al operei scriitorilor din diaspora, cu aceea de comparatist. Autorul se declar&â259;, (i opera sa confirm&â259; declara)ia, în primul rând istoric literar, adept al studiului bine documentat, erudit, bazat pe izvoare noi, ob)inute în urma îndelungatelor (i obositoarelor cercet&â259;ri de arhiv&â259;, în )ar&â259; (i în )&â259;rile în care a putut s&â259; c&â259;l&â259;toreasc&â259; dup&â259; 1990. Mândria sa c&â259; a scris altfel despre Timotei Cipariu, Ion Agârbiceanu (i Lucian Blaga este (i adev&â259;rat&â259; (i legitim&â259;. Fanaticul, în sensul cel mai bun, cercet&â259;tor se mândre(te c&â259; a scris primul despre Nicolae O)&â259;lea, autorul care a publicat prima carte de fabule române(ti, la Viena, în 1784, c&â259; a descoperit (i publicat sub titlul „Cuvinte de laud&â259;“ (2011) imnele liturgice ale lui Samuil Micu, c&â259; a stabilit c&â259; prima traducere a „Luceaf&â259;rului“ eminescian a ap&â259;rut nu în german&â259;, cum se spusese, ci în francez&â259;, traducerea apar)inându-i lui Trandafir C. Juvara; c&â259; a descoperit o poezie necunoscut&â259; a lui Al. Macedonski, parodie la „Somnoroase p&â259;s&â259;rele“ de Mihai Eminescu, c&â259; a descoperit un document de pre), hrisovul dat de domnitorul Alexandru Moruzi la 28 mai 1803, privitor la înfiin)area unei (coli „de limb&â259; elineasc&â259; (i moldoveneasc&â259;“ la Chi(in&â259;u, deci despre începutul înv&â259;)&â259;mântului moldovenesc dincolo de Prut. Exemplele de astfel de descoperiri sunt mai multe.
Cartea este un câ(tig (i din alt punct de vedere, (i anume acela al opiniilor scriitorului despre România postrevolu)ionar&â259;, opinii net negative, intervievatul declarând c&â259; )ara noastr&â259;, dup&â259; acel prag istoric, „tr&â259;ie(te într-o situa)ie anormal&â259; din toate punctele de vedere, inclusiv în domeniul elitelor de orice fel“. Detest&â259; neregulile, haosul, privatiz&â259;rile trucate, jefuirea gospod&â259;riilor colective, lichidarea industriei na)ionale, înmul)irea universit&â259;)ilor particulare, desfiin)area sistemului editorial, care era „performant (i organizat“, dispre)uirea elitelor, bararea fiilor de )&â259;rani la studii superioare, sistemul juridic viciat, diminuarea statutului scriitorului, prostituarea televiziunilor, înstr&â259;inarea bog&â259;)iilor )&â259;rii, suspendarea dreptului la cultur&â259; al cet&â259;)enilor, marginalizarea culturii, analfabetismul, politicianismul dâmbovi)ean, patriotismul de parad&â259;, desconsiderarea valorilor na)ionale. Societatea româneasc&â259;, scrie Mircea Popa, „merge în deriv&â259;, se cufund&â259; în mla(tinile unei nep&â259;s&â259;ri extins&â259; la scar&â259; na)ional&â259;, din care lipse(te orice urm&â259; de patriotism. Românul a ajuns atât de nep&â259;s&â259;tor, de indolent, încât e de mirare c&â259; îl mai )ine Domnul pe p&â259;mânt. Ar trebui s&â259; vin&â259; un nou Vlad &â354;epe(, un nou Tudor sau Iancu, care s&â259; ne bat&â259; cu biciul în pie)ele publice, cur&â259;)ind grajdurile lui Augias de toate relele (i blestemele.“ Cet&â259;)eanul, omul din cetate care este Mircea Popa, condamn&â259; toate aceste tare ale României contemporane, c&â259;rora le contrapune spiritul transilv&â259;nean „de ordine, disciplin&â259;, tenacitate, toleran)&â259;, dar (i rigoare (i netranzac)ionism“.
Cel care în anii totalitarismului n-a ob)inut aprobare de cercet&â259;ri în Vest, se simte, ca (i alt&â259;dat&â259;, cum scrie, într un exil interior. Nu dezarmeaz&â259;, nu pune condeiul jos pentru c&â259; îl fortific&â259; încrederea în literatura contemporan&â259;: „O spun f&â259;r&â259; niciun fel de re)inere: tabloul literaturii române de azi e unul dintre cele mai pasionante. Avem un lot de poe)i diver(i, a c&â259;ror apartenen)&â259; la o genera)ie sau alta ((aptezeci(ti, optzeci(ti, dou&â259;mii(ti etc.) marcheaz&â259; diverse stiluri (i moduri de abordare cu nimic mai prejos fa)&â259; de nivelul poeziei europene actuale. Momentul de desprindere din proletcultism l-a constituit poezia (aizecist&â259;, al c&â259;rui (sic) vârf de lance a fost Nichita St&â259;nescu, poet de o extraordinar&â259; for)&â259; imaginativ&â259;, care (i-a devansat cu mult contemporanii, anun)ând epoca textualismului (i a paradoxismului care i-a urmat.“ Sunt citate nume de poe)i ca Horia B&â259;descu, Adrian Popescu, Ion Mircea, Dinu Fl&â259;mând, Ion Cristofor, Mariana Bojan, Marcel Mure(eanu, de prozatori ca Radu Mare(, de esei(ti ca Ion Pop, Marian Papahagi, Ion Vartic, Petru Poant&â259;, de autori „cu mari posibilit&â259;)i creatoare“, ca Marta Petreu (i Ruxandra Cesereanu. Nume, cum se vede, doar din literatura transilv&â259;nean&â259;, din provincia creatoare al c&â259;rei membru este (i Mircea Popa.
Autorul are un motiv de mâhnire: c&â259;r)ile sale n au fost primite cum se a(tepta: „Lumea nu m&â259; cite(te, nu m&â259; cunoa(te, (i, adeseori, nici nu prea (tie ce am scris (i cât am scris. Mul)i tineri cronicari (i istorici literari îmi ignor&â259; cu senin&â259;tate scrisul, dând importan)&â259; colegilor de genera)ie, care practic&â259; mai ales foiletonismul (i impresionismul critic (i ocolesc cu bun&â259; (tiin)&â259; cercet&â259;rile riguroase, preponderent documentare, bine ancorate în sistemul de valori al epocii.“ Nu sunt, aceste constat&â259;ri, motiv pentru istoricul literar s&â259;-(i p&â259;r&â259;seasc&â259; modul personal de abordare a literaturii, profilul s&â259;u de istoric literar.
Cartea de acum, ca (i mai vechea „Mircea Popa la 70 de ani. Biobibliografie“, alc&â259;tuit&â259; de Olga Morar (i Maria Vaida, vine în sprijinul celor care doresc s&â259; aib&â259; o imagine cât mai precis&â259; despre un mare istoric literar, despre opera sa, despre via)a sa, despre omul franc, obiectiv, care nu iube(te intriga, lingu(eala, ploconirea.
În final dou&â259; observa)ii. La p. 231 scrie c&â259; în timpul totalitarismului o serie de „elite“, precum Ilie Verde), Ion Gheorghe Maurer, Alexandru Bârl&â259;deanu au ajuns academicieni. Membri ai Academiei R.S. România au fost doar I. Gh. Maurer (1955), reconfirmat (i Alexandru Bârl&â259;deanu (1955), (i el reconfirmat dup&â259; 1990. Ilie Verde) n-a fost nici m&â259;car membru al Academiei de &â350;tiin)e Sociale (i Politice (1970 1989), sau mai precis nu i-am întâlnit numele în documentele pe care le am cercetat. În fine, semnal&â259;m c&â259; un lung text, de la paginile 70-73 revine ad litteram la paginile 192-194.
Autor: IORDAN DATCUApărut în nr. 459