Mircea Eliade: o scrisoare inedita catre prozatoarea Maya Belciu

Dupa moartea matusii mele, Maya Belciu, pe 11 aprilie 2012, am descoperit în apartamentul ei de lânga Piata Amzei, pe lânga carnetele cu însemnari si fragmente de manuscris, unele înca nepublicate, o corespondenta destul de bogata, aflata însa în dezordine. Printre documentele cele mai interesante se numara o scrisoare primita de la Mircea Eliade, datata 9 iunie 1969. Este anul în care Maya Belciu publica cel de-al doilea roman al sau, „A unsprezecea porunca“, dupa ce debutase, editorial, cu romanul „Blana de foca“, în 1966.
Nascuta la 1926, la Lugoj, Maya Belciu urmase, pâna atunci, o cariera dramatica. În timp ce era studenta în anul al doilea la Institutul de Teatru din Cluj, a început sa joace în trupa Teatrului National din acelasi oras. Mai târziu s-a transferat la Teatrul „Maria Filotti“ din Braila si apoi la Teatrul National din Timisoara. În 1961, în urma unui concurs, a venit la Bucuresti, la Teatrul Regional; din 1961, Maya Belciu va ramâne în Bucuresti pâna la sfârsitul vietii.
Scrisoarea lui Mircea Eliade este interesanta din doua motive. Întâi, ea arata interesul savantului român aflat în exil, la Chicago, pentru literatura noua din România. Dupa spusele sale, nu mai luase contact cu ceea ce se publica în tara de mai bine de doua decenii; perioada „dezghetului“ de la sfârsitul anilor ’60 îi aduce, la Chicago, carti românesti noi, iar unele dintre acestea îi stârnesc entuziasmul. În al doilea rând, Eliade opereaza, deja, o selectie a celor mai buni autori ai generatiei ’60 (cum o va numi mai târziu critica literara) , iar Maya Belciu este asezata alaturi de Banulescu, Sorescu, Ion Alexandru si Ivasiuc. Interesanta este si propunerea din finalul scrisorii, în care Mircea Eliade se ofera sa-i trimita scriitoarei, în România, cele mai noi carti ale sale; cu câtiva ani înainte, o astfel de oferta ar fi echivalat, mai degraba, cu un blestem.
Nu stiu daca ea s-a si concretizat – ma îndoiesc ca politia politica a permis-o, iar Maya Belciu a întâmpinat, în anii care au urmat, dificultati foarte mari în negocierea cu cenzura; cartile sale au asteptat, uneori, mai bine de un deceniu sa primeasca aprobarea pentru a vedea lumina tiparului. Însa misiva pare sa faca parte dintr-o corespondenta mai ampla, si celelalte piese, deocamdata, lipsesc.
Scrisoarea poarta antetul „History of Religions, An International Journal for Comparative Historical Studies. Editors: Mircea Eliade / Joseph M. Kitagawa / Charles H. Long. Editorial Office: Swift Hall, Universitty of Chicago, Illinois 60637. Publisher: University of Chicago Press“ si începe, din dreapta sus, cu data – 9 iunie 1969. (Ct. S.)

Mult stimata doamna Belciu,
Ce bucurie, sa poti primi, din senin, carti românesti pe care sa le citesti pe nerasuflate si cu o continua încântare! Deabia de vreo doi ani mi-a fost dat sa ma întâlnesc din nou cu proza si poezia româneasca mai noua. Zadarnic încercasem sa citesc, pâna atunci, cartile care-mi cadeau în mâna. Nu izbuteam sa trec de primele zece pagini – ori de unde le-as fi luat. Dar am descoperit Iarna barbatilor, si pe Marin Sorescu, pe Ion Alexandru, apoi pe Ivasiuc, Intrusul si câteva alte nuvele si carti – iar acum în urma Blana de foca si A unsprezecea porunca. Trebuie sa va marturisesc ca Blana de foca mi-a placut, si m-a interesat atât de mult, încât am recitit-o îndata ce-am terminat ultima pagina (ceea ce nu mi s-a mai întâmplat de mult). Poate ca voi reciti într-o zi si Porunca. Si pentru ca spuneati ca scrierile mele v-au fost de folos, as fi fericit sa va pot oferi acele carti, mai recente, pe care nu le cunoasteti.
Multumindu-va înca odata pentru darul pe care mi l-ati facut, va rog sa credeti în tot ce nu poate exprima obisnuita formula de încheiere a unei scrisori.

 

Al dumneavoastra,
Mircea Eliade