„Si Dieu n’existait pas,
il faudrait l’inventer.“
– Voltaire
Parabola
O furnica se catara pe vârful unui fir de iarba. Cade pe spate, se ridica si încearca din nou. Pentru ce face asta? Ce posibil beneficiu are ea odata ajunsa la destinatie? Actioneaza pentru binele sau sau al musuroiului de care apartine?
Raspunsul este cât se poate de simplu si ne face sa nu mai fim atât de sensibili la sfortarea înduiosatoare a vietatii: în creierul sau a patruns vicleanul parazit Dicrocoelium dendriticum, care, având nevoie de o gazda influentabila cu picioare lungi, s-a ascuns în niscaiva dejectii de melc, de unde s-a infiltrat în capsorul furnicii. Odata instalat în noul apartament o manipuleaza sa se îndrepte spre vârful firului de iarba, de unde ar dori sa dobândeasca o noua victorie, sa ajunga în stomacul unei rumegatoare pentru a-si putea depune ouale din care sa iasa niste viermi intestinali care vor infesta chiar si fecalele specimenului infectat pentru asigurarea continuitatii ciclului reproductiv al speciei. Ce frumusete sublima e în natura!
Sigur, zâmbim, ne gândim la cât de mari si destepti suntem, ramânem calmi si fericiti pentru ca traim, asemenea furnicii a carei soarta o deplângem atât, în întuneric. Nu realizam ca actionam si noi influentati probabil de o varianta de Dicrocoelium din noi. Mai mic sau mai mare, orice nume ar purta, parazitul din parabola cu furnica exista aievea în capul nostru, nu neaparat un viermisor în forma materiala, ci mai degraba un set de idei care cauzeaza comportamentul nostru deseori irational din punct de vedere biologic.
Mind over Matter?
În cazul furnicii nu putem stabili o ierarhie spunând ca cineva a învins pe altcineva sau ca un animal este mai bun sau mai destept decât altul. Ambii eroi ai parabolei sunt la fel de inconstienti când vine vorba despre marile adevaruri ale vietii. Daca mândria ne-a fost ranita prin asemuirea cu furnica vom fi si mai jigniti când vom afla ca suntem, într-un fel, în aceeasi oala si cu însusi parazitul. Acesta si-a format strategia de supravietuire prin mutatii ale materialului genetic preexistent în el si recombinarea acestuia cu alte structuri pe baza de imitatie adaptativa.
Asa cum spune Charles Darwin în 1859: daca din niste creaturi care variaza din punct de vedere biologic ramân câteva care reusesc sa transmita, mai mult sau mai putin complet, urmasilor lor acea gena care le-a facilitat supravietuirea, acei urmasi vor fi, în medie, mai bine adaptati pentru existenta. Evolutia biologica se produce prin îmbunatatirea speciei si a individului si dotarea acestuia cu mijloace de integrare si supravietuire în mediul înconjurator prin reproducere, mostenire genetica si imitatie a unor structuri de succes. Capacitatea genei necesara pentru supravietuire de a se transmite cât mai exact în asa fel încât progenitura sa aiba o sansa cât mai buna de supravietuire se numeste selectie naturala.
Privind mai larg, observam ca niciun actor nu e mai mai „destept“ decât celalalt. Niciunul din noi nu este constient de structura care îl controleaza. Asa cum furnica nu este constienta ca este controlata de un parazit care nu este constient cã o controleaza, la fel si noi putem actiona foarte ciudat si sa consideram aceasta ceva perfect natural: punem interesele altora înaintea propriilor noastre interese si chiar ne riscam viata pentru o idee, încalcând cele mai simple principii ale autoconservarii, mânati catre un scop pentru care suntem gata uneori sa si murim.
Meme, sex, limbaj, REVOLUTIE!
Similar conceptului de gena ca ordonatoare a biologicului, Richard Dawkins, etolog si teoretician evolutionist, a introdus, în cartea „The Selfish Gene“, conceptul de mema. Pe scurt, aceasta este o unitate de informatie culturala (modul de a tine o furculita – chiar si forma furculitei, sonoritatea fluieraturii dupa o fata considerata atragatoare, valori estetice, idei etc.) a carei structura o face capabila de a rezona cu un intelect analitic care, asemanator procesului de evaluare a unei gene, o scaneaza si o catalogheaza ca benefica sau utila si de a se propaga la aceasta, care o adauga la informatia culturala deja detinuta si o recombina cu altele dând nastere sau modificând forme de expresie, norme de comportament, valori, credinte etc.
Si mai pe scurt, este un detaliu reusit al unei manifestari culturale adoptat de individul care opereaza cu alt cod prin analiza si integrare. Mema este teoretizata de omul de stiinta ca o „gena culturala“ care se adapteaza noilor conditii ale mediului cultural înconjurator si noilor necesitati de adaptare a individului la acesta (o situatie de aculturatie).
Memetica lui Dawkins este o abordare interesanta, dar acest sistem teoretic, ca multe altele, este limitat de el însusi prin viziunea simplificatoare si dependenta de analogii cu un domeniu prea complex si prea putin cunoscut: genetica. O putem totusi lauda pentru claritate si pentru explicarea imitatiei memetice ca mijloc de comunicare si elaborare a noi coduri culturale.
Asa cum gena se adapteaza pentru supravietuirea biologica a individului si a speciei, asa si gena culturala, sau mema, îl adapteaza si îl informeaza pe acesta în legatura cu modul de a interpreta semnalele primite din mediul înconjurator pentru a-i asigura un destin favorabil. Îi inoculeaza ideea ca, pentru a putea reusi ca participant în reteaua sociala în care traieste, consuma si, în final, de care depinde, trebuie sa se conformeze unor tipare si sa faca anumite alegeri considerate optime pentru devenirea sa.
Se ajunge chiar si la un dublu fenomen paradoxal de pervertire a memei, aceasta nu mai functioneaza pentru scopul ei initial, adaptarea la mediul cultural, ci pentru propria ei supravietuire, devenind astfel redundanta prin imitarea unei imitatii. Sa luam drept exemplu dinamica vietii sexuale. Aceasta este, din punct de vedere natural-biologic, modalitatea de reproducere a unui mascul si a unei femele, singura cale de perpetuare a speciei, metoda atât de bine intrata în psihismul colectiv prin uz îndelungat, încât de-a lungul evolutiei noastre s-au tesut nenumarate povesti în jurul ei. Desi suntem înca bombardati de aceste informatii pe nenumarate canale, acelei interpretari instinctuale i s-au adaugat prin noi canale (grupari religioase, mass-media etc.) alte întelesuri culturale: perversiune, pacat, o cale de împartasire a dragostei între doi (sau mai multi) iubiti (sau iubite) protejati (sau nu) de prezervativ. „În reclame, filme, la televizor si în carti suntem încurajati sa ne bucuram de sex cu mai multi parteneri de-a lungul vietii noastre adulte“. (Blackmore, Susan)
Paradoxul este aici natalitatea aflata în scadere, în ciuda numarului crescut de acte sexuale. Alt factor care contribuie la aceastra redundanta este limbajul care evolueaza mai repede decât miturile, care se pliaza, în mare, pe aceleasi modele în toate culturile.
Alt paradox este însusi modul prin care atât memele, cât si noul mod în care se perpetueaza si restul culturii populare online care graviteaza în jurul retelelor sociale: îmbinarea actelor de productie si consum de identitate într-o singura entitate: prosumtion. Cel mai clar putem vedea acest fenomen în proiectul de fan fiction Star Wars Uncut (http://www. youtube.com/watch?v=7ezeYJUz-84), o reconstituire a primului film Star Wars din secvente de câte 15 secunde facute de fani. Acest efort masiv, dar nesincronizat de crowdsourcing a zeci de mii de indivizi din culturi diferite, uniti, ce-i drept, prin apartenenta alter-egoului lor online la acelasi cult consumerista, a câstigat, pe 21 august 2010, un Emmy pentru media interactiva. Filmul nu ar fi fost posibil fara ajutorul playerului interactiv Vimeo, creat de Casey Pugh. Pe site-ul Vimeo filmul se afla în continua modificare: scenele noi si vechi sunt supuse votului si cele mai bune apar în film. Acesta este programat sa schimbe filmul „on the go“, masurând voturile în timp real si, astfel, sa prezinte publicului scenele cele mai bune. Lucasfilm a apreciat proiectul, a colaborat si a acceptat proiectul ca fan-film, neridicând pretentii legale.
În functie de gradul de dezvoltare tehnologica specia noastra incredibil de comunicativa a avut întotdeauna zeci de metode pentru a socializa: viu grai, zvon, basm, legenda, inscriptii, desene, mesaje, scrisori, semnale cu paturica, semnalele cu torte (Napoleon), folclorul ritual, strigatele, mesageri, postalioane, radio, telegraf, telefon, fax, telefon mobil, BBS (Bulletin Boards – stramosul forumurilor), forumuri de discutii pe orice subiect, mIRC, messenger. Din ce în ce mai multa lume are mijloacele sa îsi sparga personalitatea în bucati pe care sa le mature în spatele uneia sau a mai multor identitati virtuale pe hi5, Facebook, Twitter, Myspace etc. Cresterea accesului la Internetul sinonim cu informatia si cu dezvoltarea popoarelor este o prioritate. De ce nu am avea si urmatorul pas logic: o mitologie online – Memele?
În epoca contemporana memele Internetului sunt pâinea, circul si mitologia lumii moderne care inunda web-ul, devenite usor de recunoscut de membrii oricarei culturi conectate (cultura open source, cultura gamerilor, cultura userilor retelelor sociale) la reteaua globala datorita structurii lor simple, stereotipice, redundante si jocului tripartit semn-semnificant-semnificat. Pâna si indivizii cu intelect redus le pot folosi pentru amuzament, comunicare, educatie, chiar daca informatia continuta în ele este incompleta din cauza formei lacunare ceruta de eficienta comunicarii si, deseori, dintr-o sursa neverificata, aratând ca o enciclopedie a lumii „for dummies“ sub forma de benzi desenate cu personaje si mesaj usor de recunoscut de catre un posesor fie si al unei frânturi de cod.
Aceste mituri au deja ca numitor comun reprezentarea ideologiilor dominante ale lumii contemporane, pe care majoritatea populatiei aflata în procesul de comunicare în care ne petrecem tot mai mult din viata, le cunoaste mediate prin tehnologia de raspândire a informatiei a vremurilor. Memele împartasesc aceasta proprietate, sunt accesorii mitului si se pot plia pe diverse modele. S-ar parea ca sunt efemere datorita lipsei plasarii lor geografice sau istorice si structurii lor imitative limitata de mediul digital, dar acesta le asigura de fapt un public la care sa se adapteze si care sa le adapteze la si pentru celebrarea culturii lor.
Memele, desi digitale si aparent încuiate dincolo de ecran îsi transcend statutul superficial si devin arma politica, pledând împotriva violentei cu care au fost tratati participantii la manifestarile 1% / 99% – Occupy Wall Street si aducând în atentia publica acte particulare de abuz de putere. Adica memele se vor si militante, dar ele nu sunt decât unele dintre cele mai benigne unelte aflate la dispozitia miscarilor revolutionare si ciber-anarho-libertarianiste (http:// www.anonyops.com/). Acest „neologism cultural“ (blog Cyborgology) este o unealta potrivita pentru un protest vizual în contextul retelei globale, îmbracând aici forma unui „comentariu despre cum întelegem inegalitatea, limitele si uzul legitim al puterii atât cultural cât si istoric“.