Coloane monumentale reduse la contururi periclitate, elemente siderale, structuri montane, suprafeţe în ruină, copaci încremeniţi, avalanşe de culoare între albastru, verde toxic şi roşu însângerat, cordoane ombilicale aruncate peste spaţii încremenite – acestea sunt doar câteva dintre laitmotivele principale care domină universul pictorului Radu-Anton Maier.
Radu-Anton Maier (sub acest nume figurează pe scena internaţională) s-a născut la 28 aprilie la Cluj-Napoca şi se numără printre ultimii reprezentanţi în viaţă ai promoţiei 1958 a Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu“, actualmente Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca. De-a lungul a 12 semestre i-a avut ca profesori pe Teodor Hârşia, Petre Abrudan şi Alexandru Mohi. După terminarea Institutului (1960), devine asistent universitar la catedra de pictură, condusă de Aurel Ciupe, o personalitate importantă, nu numai în cadrul mai sus-amintitei Academii, ci şi implicit în dezvoltarea şi consolidarea profesională a tânărului pictor Radu-Anton Maier. În aceeaşi calitate va lucra periodic şi alături de Corneliu Baba în Bucureşti.
Pictorul român devine cunoscut atât printr-o participare sistematică la expoziţiile naţionale şi internaţionale din întreg spaţiul de limbă germană (Germania, Austria, Elveţia), cât şi prin masiva prezenţă în SUA, în special la New York, în celebra Lincoln Gallery. Din 1975, este prezent în fiecare an la marile expoziţii de artă din München.
Lucrările sale se află în muzee, colecţii particulare şi de stat din România, Franţa, Italia, Anglia, Argentina, SUA, Brazilia, Germania, Elveţia, Austia etc.
Cariera artistului a suferit o lovitură percutantă în plin „dezgheţ cultural“ al anilor ’70 ai secolului trecut: o impresionantă pictură murală, desfăşurată pe o lungime de 42 m, executată în holul cinematografului Republica din Cluj-Napoca, este ştearsă şi acoperită (peste noapte) cu var, din ordinul regionalei de partid din acea vreme, ca fiind de inspiraţie „burgheză“, cu „multiple elemente decadente“, „profund duşmănoase clasei muncitoare“. Artistul părăseşte în semn de protest o Românie încărcată de o atmosferă apăsătoare, străină oricărui elan creator mobilizat de idei novatoare şi se stabileşte definitiv la München, în Germania.
La 33 de ani, odată ajuns în Germania, Radu este supus unor noi suplicii de orientare, dictate de puritatea atmosferei de atunci; amintiri deloc nostalgice ale unei Europe bântuite de o mişcare de „stânga“ reanimată, feroce şi lipsită de scrupule. Decepţionat şi dezorientat, tânărul pictor reacţionează alergic la ideea de „a lua poziţie“, se depărtează ferm de oricare formă de „angajament“ şi refuză consecvent preluarea unei „coloraturi“ din bogatul spectru care-i stătea la dispoziţie.
Distanţându-se de aspectele „sociale“ sau „socio-politice“, atât de asemănătoare celor din România tocmai părăsită, Radu se refugiază într-un domeniu care devenise demult obiectul unei pasiuni „nedeclarate“: ruinele Antichităţii, arhitectura greco-romană, şantierele arheologice. Este perioada în care artistul întreprinde nenumărate incursiuni în ţări marcate de pecetea unei vestite Antichităţi mediterane, cum ar fi Italia, Spania, Grecia, Turcia, Tunisia, Egipt, ca bază pentru ciclurile Magna Graecia, Vestigium de Profundis şi Nymphaeum, create în perioada deceniilor 7 şi 8 ale secolului trecut.
Printr-o formulă originală, evazivă, circumscrisă procesului de remodelare a unui univers propriu, arhetipal, autorul se regăseşte şi se aprofundează în simbolistica ruinelor, ca instrument ideatic de exprimare a monumentalităţii şi în calitate de mijloc de legătură cu multiple universuri proiectate în viitor. Nucleul arhitectural solid, combinat cu o gamă cromatică armonios selectată, rezultă din corelaţia strânsă între disciplina severă a proporţiilor şi acribica rigoare a armoniilor.
E perioada în care conturul ia locul volumului, în scopul transgresării nepericlitate între diverse orizonturi paralele, desfăşurate pe pânză. Pe plan tehnic airbrush-ul devine indispensabil în defavoarea pensulei, pe care însă nu o anulează, ci o aplică în sublinierea unor elemente ale încordării, plasate la limita clarobscurului. Trecerea deosebit de fină, aproape nepicturală, marcată de absenţa pensulaţiei, duce de cele mai multe ori la aşa-zisa înstrăinare tehnică, criticată adesea de adepţii picturii pure; airbrush-ul folosit mai cu seamă în ilustraţiile tehnice şi în filmul de trucaj s-a bucurat de mare succes, însă aplicat la pictura de şevalet, pe toată suprafaţa pânzei încadrate, trezeşte un sentiment de artificialitate şi de perfecţiune suspectă, contracarată de o tuşă viguroasă şi de linii compoziţionale aleatorii.
Introducerea luminii ca factor important în transmiterea imaginarului emoţional al lui Radu-Anton Maier are loc prin crearea a cel puţin două surse de lumină, în scopul de prezentare contrapunctică a elementelor, şi prin intensificarea sau estomparea sursei reflectante. Dirijarea surselor de lumină nu cunoaşte nici o logică, ci serveşte doar la sporirea plasticităţii elementelor arhitectonice auxiliare. Edificatoarea serie de Apusuri de soare, care include peste 30 de lucrări de diverse mărimi şi game cromatice, cu Tramonto, „Crepuscolo“, Sonnenuntergang, Asfinţit se întinde pe o perioadă de cel puţin un sfert de secol şi încă este departe de a fi încheiată.
Critica de specialitate a semnalat că forma soarelui ca element de creaţie a deviat în picturile lui Radu-Anton Maier, din rotund spre o formă tot mai eliptică, de multe ori luminat la rândul lui de alte obiecte astrale inventate, de unde şi preferinţa pentru sori în game de albastru, galben, purpuriu, violet sau verde, ca în tablourile Am Strand, Astrum III, Tramonto blu, Delta Dunării III.
Elementul acvatic este o parte integrantă din arsenalul compoziţional al artistului, care oferă un spaţiu propice aplicării în profunzime a tehnicii simetriei inverse, prin reflectarea elementelor deja deformate. Ierarhizarea acribică a simbolurilor utilizate prin jocul cu suprafeţele transparente este organizată în jurul metaforelor plastice revelatorii, pe care se clădeşte sceneria monumentală din seriile de Amurguri, Suprafeţe structurate, Suprafeţe fantastice, Lacuri glaciale.
Opera pictorului Radu-Anton Maier, extinsă pe o perioadă de cel puţin şase decenii, reflectă, prin multitudinea structurilor sale de profunzime, diverse formule stilistice, a căror densitate se defineşte prin suprapunerea şi alăturarea diverselor spaţii onirice în permanentă interferenţă. La baza demersului artei sale poetice stă un palmares cromatic dus la extrem, care generează o întreagă gamă de armonii şi acorduri.
Creaţia artistului devine un proces de metamorfoze dintre corelaţia dualismelor concret-abstract, balansată în permanenţă de jocul dintre etern şi virtual. Aflat în an jubiliar, situaţie care obligă la concluzii şi bilanţuri, artistul pune la dispoziţia publicului interesat de artă contemporană tablouri din diverse perioade ale creaţiei sale, repartizate în mai multe expoziţii organizate de diverse muzee şi galerii de artă din ţară şi străinătate.
În acest an jubiliar, Galeria RaduArt (www.raduart.de) – care promovează arta pictorului pe plan internaţional – a planificat numeroase activităţi culturale, continuate în 2015, atât în stăinătate, cât şi în România. Începând cu 28 aprilie 2014, Galeria RaduArt pune la dispoziţia publicului amator de artă, a colecţionarilor şi a criticilor avizaţi cele mai semnificative lucrări (picturi, desene, gravuri), selectate pe perioade creatoare şi serii tematice. La 23 mai 2014, Consulatul General Român din München va vernisa expoziţia personală Radu-Anton Maier. Große Retrospektive, deschisă pe durata 23 mai – 15 iunie 2014. Muzeul Naţional de Artă din Cluj-Napoca va prezenta o mare retrospectivă din creaţia lui Radu-Anton Maier, expoziţie care va fi vernisată la 3 iulie şi va fi deschisă până la 3 august 2014.
(Despre vânzările artistului și următoarele expoziții în Radu Anton Maier şi experimentul postmodernist)