Se stiu, de acum, cifrele demografice pentru Statele Unite ale Americii, iar soarta albilor nu mai mira pe nimeni. In 2050, America va arata cu totul altfel decât astazi. Albii nu vor mai fi majoritari.
Populatia minoritara de astazi, cam 30 la suta din totalul americanilor, este de asteptat sa treaca de 50 la suta. Nici o alta tara avansata si masiv populata din lume nu va avea o asemenea diversitate etnica si rasiala. De fapt, cresterea cea mai semnificativa va fi in rândul minoritatilor, ca si in mereu tot mai numeroasa populatie mixta din punct de vedere rasial. Populatia latino si asiaticii se vor tripla ca numar, iar imigrantii vor naste tot mai multi copii. Astazi, in Statele Unite, 25 la suta din copiii sub 5 ani sunt hispanici; pâna in 2050 procentajul lor va fi de 40 la suta.
Ce se intâmpla, insa, in alte parti ale lumii? Sa luam, de pilda, exemplul Londrei, faimoasa capitala a Marii Britanii, unde tocmai s-au dat publicitatii rezultatele recensamântului din 2011. Un lucru e cert, confirmat indubitabil de date: white British au scazut in ultimii zece ani de la 58 la suta la numai 45 la suta din populatia londoneza de 8 milioane 200 de mii de locuitori. Sigur, albii sunt inca grupul etnic cel mai numeros, dar toate celelalte grupuri puse impreuna, caleidoscopul de rase, dialecte, religii care compun metropola cea mai multietnica din lume, semnifica noua majoritate: asiatici, africani, caraibieni, est-europeni, sud-americani si chiar alti albi, sositi de pe partea cealalta a Canalului Mânecii, francezi, germani, italieni, greci…
Acei wasp (white anglo-saxon protestant), cum se numeau intr-o vreme rezidentii palizi ai metropolei, ce se credeau stapânii orasului, sunt acum destinati sa se piarda in formidabilul val de imigranti si in procentajul superior de nasteri in cadrul populatiei de culoare si a strainilor. Nu se poate spune insa ca, in timp, Londra nu ar fi fost un oras cu marcata diversitate multiculurala. Pentru o buna parte a istoriei, procentajul londonezilor nascuti in afara capitalei a fost, de fapt, mai ridicat decât in ziua de astazi. Intr-o carte remarcabila, „A City Full of People“, istoricul Peter Earle stabileste ca, prin 1700, când Samuel Pepys era un om batrân, Daniel Defoe in prima tinerete iar William Hogarth doar un baietel, un numar covârsitor de londonezi nu erau nascuti in oras. Multi dintre ei veneau din strainatate: hughenoti din Franta, evrei din Spania si Estul Europei, scandinavi si germani, mauri si alte tipuri de populatii mediteraneene. Acestia se adaugau altora multi veniti din Tara Galilor, Scotia, Irlanda. O suta cincizeci de ani mai târziu, sub regina Victoria, situatia nu era prea mult schimbata. Intre 1841 si 1851 o treime de milion de oameni s-au stabilit in Londra, reprezentând, pe atunci, 17 la suta din populatia metropolei. Un numar similar de noi locuitori aveau sa vina intre 1850 si 1860. Catre 1850, populatia evreiasca a Londrei era de 20 de mii de locuitori, dar in urmatoarele decenii, cu refugiatii veniti din Europa Centrala, Polonia si Rusia, a ajuns la 120 de mii. Negrii africani, in numar de câteva mii la inceputul secolului XIX erau, in majoritate, marinari si servitori, dar si artisti, scriitori. Acest flux continuu de populatii diverse nu ar trebui sa ne surprinda prea tare. In fond, Londinium a fost fondata de catre romani, cucerita de saxoni, apoi de normanzi, si dezvoltata ca un mare centru comercial si de navigatie de catre negustorii italieni, olandezi, flamanzi si din tarile baltice.
Fascinatia metropolei pentru toti acei care veneau din toate colturile imperiului la Londra era remarcata de doctorul Watson, cu putina vreme inainte de a-l intâlni pe Sherlock Holmes, in primul roman al lui Conan Doyle, „Un studiu in rosu“ (1881). Cam tot in aceeasi perioada, primul-ministru britanic Benjamin Disraeli numea orasul de pe malurile Tamisei „un Babilon modern“, iar o suta de ani mai târziu, The Clash aveau sa cânte „London calling to the faraway towns“… Imperiul britanic, cel mai mare imperiu din istorie, a continuat sa atraga catre metropola popoarele din colonii si natiunile Commonwealthului, dupa decolonizare. Dar in ultimii cincisprezece ani, cu venirea la putere a lui Tony Blair, in 1997, portile imigratiei s-au deschis larg, ca niciodata in istorie, datorita si globalizarii, mediilor de comunicatie si transport superioare si mai economice (bunaoara, gratuitul Skype pentru telefonat la companiile aeriene cu costuri joase pentru calatorii).
Intre 2001 si 2011, conform ultimului recensamânt, 4 milioane de noi emigranti au debarcat in Anglia si buna parte dintre ei s-au oprit si stabilit in capitala. Imigranti de toate felurile: bogati si saraci, in cautarea unui salariu stabil sau a unei universitati, din Europa sau din tarile in curs de dezvolare. Un flux pe care conservatorii ar fi vrut sa-l suspende sau macar sa-l restrânga, speriati de pierderea locurilor de munca, dar si de aceea a identitatii. Asta, fara sa ia in consideratie ca imigratia imbogateste, cum spunea Tony Blair, iar vechea identitate British este, de acum, un concept depasit, tot asa cum este acela al omului de afaceri, businessman-ul, cu frac si umbrela…
Recensamântul mai indica si faptul ca asiaticii sunt al doilea grup etnic major al capitalei (cu 18 la suta), urmati de negri (13 la suta). Si mai revela un lucru acest recensamânt: ca Londra are cel mai ridicat procent de musulmani, hindu, evrei si budisti din toate orasele britanice, si poate chiar din lume. Ca o curiozitate, Londra are un milion si jumatate de atei, cel mai mare numar de oameni cu studii superioare, dar cel mai mic numar de proprietari de automobile (fapt explicabil poate prin aceea ca zilnic 3 milioane de oameni folosesc metroul, iar 4 milione autobuzele).
Totusi, noutate cea mai mare a recensamântului consta in faptul ca acel Homo Britannicus este pentru prima data in minoritate, o perspectiva la care trebuie sa se astepte intreaga Europa si lumea Occidentala, in genere.
Autor: DUMITRU RADU POPAApărut în nr. 4052013-01-17