Logica si logica democratiei

Am admirat intotdeauna inclinarea publicistului Andrei Cornea spre a transa subiecte, mai mult sau mai putin ale zilei, prin recursul la logica si nu la retorica (diversiune stilistica, epitet gros s.a.). Acum câtiva ani, ii preda o binemeritata lectie de logica lui Sorin Lavric; acum a venit rândul Biancai Burta-Cernat. Pricina e articolul „Votul meu conteaza?“ („Observator cultural“, 7 septembrie 2012), iar lectia de logica a lui Andrei Cornea se desfasoara  in „Intelectualii lui Ponta si Antonescu. Intrebari pentru doamna Bianca Burta-Cernat“ (revista „22“,18 septembrie 2012).
Tonul post-traumatic al Biancai Burta-Cernat (trauma fiind reprezentata de comportamentul boicotar al asa-zisilor „intelectuali ai lui Basescu“ cu ocazia referendumului din iulie) apare in ochii publicistului de la „22“ drept „ura“ – asadar o pozitie nepropice vehicularii de afirmatii cu sens. Conditiile pentru administrarea lectiei de logica sunt, prin urmare, intrunite.
Are, de pilda, absoluta dreptate dl Cornea când scrie: „votul cuiva conteaza numai pâna când se numara toate voturile, dar dupa aceea, votul celor care au pierdut nu mai conteaza ca expresie a vointei generale, ci conteaza doar votul optiunii câstigatoare“. Fapt cât se poate de in logica democratiei.
Problemele incep de la urmatoarea afirmatie a Biancai Burta-Cernat:  „optiunea individuala a cuiva de a nu participa la un scrutin – manifestându-si, prin absenteism, dezacordul fata cu o stare de lucruri (…) e o optiune perfect legitima. Suspecti de colaborationism mi se par, in schimb, acei intelectuali publici care, asumând destinul politic al lui Traian Basescu ca pe o componenta definitorie a propriului lor parcurs intelectual si civic, nu s-au limitat – la fel de legitim! – la a pleda onest cauza presedintelui suspendat, la a sustine asa-numitul «proiect Basescu» (…), ci s-au transformat in propagandisti ai boicotului, i-au teoretizat necesitatea, l-au legitimat, au participat la elaborarea si la punerea in practica a unei strategii (…) de neutralizare a votului popular“, lasând „a se intelege ca, in prezent cel putin, cauza democratiei e un moft“. Argument contracarat scurt de dl Andrei Cornea: „Absurd! Cum e cu putinta ca o optiune individuala legitima sa devina ilegitima, atunci când ea incearca sa faca prozeliti, vrând sa determine un curent de opinie?“ (subl. m., T.D.) si, in continuare: „intre cele trei optiuni politice de la referendum (neprezentarea si prezentarea la vot, cu variantele vot pozitiv, vot negativ, n.m., T.D.), trebuie sa existe o perfecta egalitate, astfel incât, daca propaganda pentru una dintre ele ar fi ilegitima, ar deveni ilegitima si propaganda pentru celelalte doua. Sa fie chiar atât de complicat acest rationament?“.

Ce spune insa logica (sau macar logica democratica) in acest caz? Perfecta egalitate intre cele trei optiuni nu poate exista nicicum, din moment ce neprezentarea la vot, in anumite proportii, inseamna refuzul actului electoral. Intre a nu te prezenta la vot, pe de o parte, si a vota da, nu sau vot alb, pe de alta parte, nu exista – in nici un context democratic – o relatie de echivalenta: prezenta la vot (inclusiv cu optiunea votului alb) e o conditie necesara a realizarii actului electoral. Altfel spus, propaganda pentru optiunea neprezentarii pericliteaza conditiile de posibilitate ale celorlalte doua optiuni, viciind ceea ce se numeste interesul legitim public (ordinea de drept si democratia constitutionala, satisfacerea nevoilor comunitare, garantarea drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale cetatenilor etc.).
Fals echivalente sunt si optiunea individuala legitima versus aceeasi optiune in mâinile unei instante publice (in speta, presedintele suspendat via intelectualii sai). Chestiunea legitimitatii e, pe de alta parte, destul de ambiguu invocata, aici, la ambii autori. In zona legitimitatii ar intra, astfel, pe de o parte, orice e garantat prin lege, pe de alta parte, orice nu e sanctionat de codul penal in vigoare (inclusiv actiunile sanctionate de codul moral). Decizia de a nu participa la vot a individului, in cadrul unui stat democratic, nu e legitima in sensul de garantata explicit prin lege, ci doar nesanctionabila; principiile democratiei incurajeaza participarea la vot, fara a sanctiona neparticiparea; asta nu inseamna ca neparticiparea la vot e legitima in sensul de garantata prin lege, ci ca e tolerata de sistem. Ce e nesanctionat/ tolerat (si, abia in aceasta acceptie, legitim) pentru individ, in cadru privat, poate insa, prin forme de expresie/ asociere publica sau pronuntat de vocea autoritatii publice, sa devina sanctionabil. Citez din Constitutia României, Titlul II: Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale, art. 30: „(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile“; dar: „(7) Sunt interzise de lege defaimarea tarii si a natiunii, indemnul la razboi de agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica, precum si manifestarile obscene, contrare bunelor moravuri“. De asemenea, cetateanul e liber sa-si administreze cum crede de cuviinta convingerile in cadrul privat sau individual, insa articolul 40, privind dreptul de asociere (in scopul de a face prozeliti etc.), afirma ca „(2) Partidele sau organizatiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militeaza impotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranitatii, a integritatii sau a independentei României sunt neconstitutionale“. Ramâne de discutat, deci, in acest caz, daca instigarea la boicot este sau nu impotriva statului de drept, identificat cel mai adesea cu democratia. Se va raspunde, in plus, ca actul boicotarii nu trebuie pus in rând cu defaimarea tarii, cu indemnul la razboi si toate celelalte „interzise prin lege“. Desigur – insa nu Bianca Burta-Cernat a facut gestul ridicarii la general, intru justificarea maruntei spete a boicotului prezidential.
Pe de alta parte, nici macar nu era nevoie de apel la Constitutie: bunul-simt spune clar ca decizia cetateanului Bianca Burta-Cernat de a nu merge la vot nu e de aceeasi natura cu „legitimitatea“ presedintelui României – fie si suspendat – de a boicota procesul de vot. Cetateanul Basescu – reprezentant aici al autoritatii publice la cel mai inalt nivel – nu este egal in „legitimitate“ cu cetateanul simplu, turmentat au ba. In acest caz, ca adversar al boicotului (posibilitate si ea legitima), eu, cetatean particular, cu drept de vot si decis sa satisfac procesul electoral, ma pot considera vatamat, in interesul meu legitim privat, de gestul de sabotare venit din partea autoritatii publice numite presedintele (formal suspendat) al României.

Lasând insa la o parte nuantele legitimitatii personale vs legitimitatea de grup sau de instanta publica si convenind sa admitem ca nicio optiune individuala legitima nu devine ilegitima atunci când iese din sfera privata in sfera publica, esafodajul pâna in acest punct inatacabil al lui Andrei Cornea se clatina primejdios când intra in contact cu ipoteza democratiei limitate: „Dumneavoastra vi se pare ca e primejdios sa sustii ca democratia are neajunsuri si ca trebuie limitata? Bineinteles ca are neajunsuri si trebuie limitata – aceasta a fost vechea obsesie a tuturor liberalilor adevarati –, de la Benjamin Constant, Alexis de Tocqueville si John Stuart Mill. De asta s-a si inventat ideea suprematiei constitutiilor asupra deciziilor majoritatilor, de asta, mai târziu Hans Kelsen a propus institutia curtilor constitutionale. O democratie nelimitata inseamna tirania majoritatii, sau mai exact tirania unor demagogi care manipuleaza o majoritate“ (subl. m., T.D.), isi incheie argumentatia eseistul.
Altfel spus, avem, pe de o parte, facerea de prozeliti (legitima) si, pe de alta parte, „tirania unor demagogi care manipuleaza o majoritate“ (uzând, fireste de aceleasi instrumente legitime, asigurate de democratie). Dar cine decide când facerea de prozeliti e benefica si când e ea tirania unor demagogi? Ma tem ca raspunsul e circular: noi si-ai nostri. Propaganda „noastra“ e in folosul natiunii, propaganda „lor“ e tiranie. In aceste conditii, democratia limitata se pare ca aduce tot atâtea servicii natiunii cât si democratia universala: important este sa ajunga ai nostri la putere.

P.S.: Intre timp, autorii acestei polemici au continuat sa-si transmita riposte si contra-raspunsuri (vezi numerele mai recente din „22“ si „Observator cultural“), insa replicile au functionat pe principiul sofist tu quoque, prin acumularea de argumente reciproc dezavantajoase culese din istoria recenta sau mai indepartata a conflictului Basescu vs ceilalti – Bianca Burta-Cernat eludând strategic provocarea logica adresata de Andrei Cornea. Multi vor spune c-a fost o optiune individuala legitima…