Barca lui Noe
Ce e legea intr-un stat adevarat? Totul, adica temelia si paratrasnetul. Ce e legea in România? Ceva absurd, de neinteles, un instrument prin care cnejii si voievozii contemporani vor sa exploateze poporul. Evident, nu ma refer la substanta ei filozofico-sociala, ci la modul cum este privita, intâmpinata, trecuta prin filtrul constiintei colective. La fel de evident este faptul ca-i exclud de la inceput pe cei care, straini sau români, nu percep legea decât ca pe un obstacol in calea profitului, a propasirii, a succesului. Am in vedere doar românul uluit, buimac, care inca nu intelege ce este acela un stat, ce urmareste el cu adevarat. Care e tot dedesubtul acestei puneri la cale prin care lui, românului, i se aduc la cunostinta fel de fel de obligatii lipsite de orice noima? Românul pâna la urma, traieste dupa cutume, dupa fel de fel de obiceiuri care, dintr-un motiv sau altul, au ajuns sa fie mai intâi tolerate, apoi respectate dintr-un soi de obisnuita mai tare ca drogul. Daca ii interzici „obisnuinta“ românului, l-ai nenorocit, pune mâna pe coasa sau pe buletinul de vot si, daca e nevoie, ii cheama si pe sovietici ca sa repuna „obisnuinta“ in deplina legalitate. Cele mai bune perioade din istoria României au fost acelea in care românului i s-au impus „obisnuinte“ bune, reflexe care ocoleau, pe cât era posibil, oroarea, grotescul, absurdul si batjocura.
Intr-o sala de judecata am luat contact pentru prima oara cu acest conflict dintre lege si românul speriat ca, prin lege, ar putea fi deposedat de „obisnuinta“ contrara legii. O batrâna de 74 de ani isi reclamase sotul de 76 de ani ca o batuse. Dorea sa se desparta de el si, mai mult decât atât, ca individul sa plateasca intr-un fel. Cazul atragea atentia, pentru ca batrâna venea dintr-un sat de pe lânga Braila, avea broboada si acea stinghereala care dadea de inteles ca stie bine la ce ridicol de situatie s-a supus. Dar mai avea si un ochi obturat de o edema gigantica, maro, buza sparta in vreo câteva locuri, o cusatura care pornea de deasupra fruntii pâna in dreptul tâmplei si antebratul drept bagat in ghips. aotul, abil, venise imbracat in costum, era tuns si afisa, cu un profesionalism neasteptat, o mina de om care nu s-ar fi asteptat, dupa o viata traita intr-o demnitate fara cusur, sa fie târât intr-o sala de judecata de propria-i sotie. Treaba nu era noua, dura de 56 de ani. De 56 de ani, batrâna de acum incasa batai zdravene, cam de vreo doua, trei ori pe saptamâna. Nu indraznise decât o singura data sa cheme Politia – Militia, pe atunci -, dar asta nu facuse decât ca sotul sa-si rafineze metodele de tortura. Acum, de pilda, folosea sticle de plastic, de 2 litri, pe care le umplea cu nisip sau apa. Credea ca, astfel, nu lasa urme. Si chiar nu lasa pe corp, insa, câteodata, ca in cazul de fata, când pe traiectorie aparea un ochi, sau gura nevestei, se intampla ca forma organelor de care vorbim sa se abata de la linia lor fireasca. In fine, dosarul era beton. Politia venise anuntata de o vecina a familiei noastre traditionale, certificat medico-legal exista, mai trebuia un judecator. Si a aparut si magistratul nostru, o domnisoara de vreo 30 de ani. Era pur si simplu nervoasa, nu dorea sa asculte nimic, dar nimic, cum era posibil, spunea domnisoara magistrat, ca doi oameni de vârsta parintilor ei sa ajunga intr-o sala de judecata ca sa se desparta, „e ru-si-nos“. aala a reactionat cu un murmur aprobator, iar batrâna s-a intors spre avocatul ei depasit de situatie si i-a spus:
– Ti-am spus eu ca asa o sa iasa si tot eu o sa viu vinovata?
Nu mai spun decât ca acest caz a fost intens mediatizat si indelung comentat. Morala pe marginea controversei? A fost simpla si unanima: a batut-o, n-a batut-o, nu se stie, dar asta-i hal de femeie serioasa, la 74 de ani, sa se faca de rusine prin tribunale? „Obisnuinta“? Iat-o: e normal ca un barbat, mai ales in mediul rural, sa-si casapeasca sotia. Daca e serios si aduce salariul acasa, inseamna ca e OK. Legea? Aberanta! Cum poate interzice firescul, specificul? Logica? Impecabila! Cum poti sa impui unor canibali sa nu mai manânce carne de om?
Zilele trecute am fost sa scot un câine, prins de hingheri, dintr-un adapost. La intrare trona, mare cât reclamele de la Carturesti, un panou: Asociatia de Protectie a Animalelor… Am intrat inauntru. Mi s-a facut rau. Toate notiunile mi s-au prabusit. Convingerile mi s-au evaporat. Retorica mi s-a dizolvat. Umanismul mi s-a volatilizat. Credinta mi s-a clatinat. Oroarea, oroarea in forma maxima era singura realitate. Groaza – singura metafizica. Dorinta de a nu fi existat niciodata – singura dorinta.
– Ce-i aici, pentru Dumnezeu, am spus…
– Ce sa fie?, mi s-a raspuns. Câini, javre…
– Pai bine, dar…
– Manânca grupa mare, ca boierii, stai linistit. Nici eu acasa nu manânc ca astia… cozonac.
– Nu, de altceva e vorba…
– A, aia mici morti? Ii adunam dimineata, dar astia au murit dupa ce au intrat baietii…
– Esti doctorul de aici?
– Medicul, medicul…
– Omule, cum traiesti tu aici fara sa faci nimic? Daca ai fi rupt-o la fuga, te-as fi inteles.
– Fac de toate, asa-i la patron, bag si la zidarie…
– Nu, altceva am vrut sa spun…
– Hai sa-ti fac actele… da-te mai asa, ca se bat aia doi negri, mari, si te stropesc cu noroi.
Câinele pe care l-am scos de acolo a stat 3 zile in adapost. L-am adus acasa, dar nu misca nici acum. E mut, imun la orice stimul, indiferent la orice indemn, absent cu totul.
Bun! Exista o lege de protectie a animalelor? Da, dar nu are absolut nici o relevanta pentru românul care intelege cu totul altceva prin „protectie“ si „animal“. De aceea nu va fi respectata in bloc, de comun acord majoritar, si cu convingerea ca boilor carora le-a dat prin cap sa dea o asemenea lege nu stiu ce-i ala un câine sau o pisica.
Ma opresc aici, pentru ca o sa incerc sa fac o ancheta jurnalistica inutila pe marginea acestui caz si ma tem sa nu fie sugrumata inainte de a incepe. Nu mai spun decât ca, pe linia român-lege, adevarul mare si ireductibil a fost spus de un tip care nu cunoaste termenii „mare“ si „ireductibil“, un politician magnific: „Daca s-ar pune legea la socoteala la maxim, 99 % din români ar trebui bagati in puscarii.“