La Tirana printre aromâni

Din înaltul Cerului, Tirana mi-a aparut ca o cetate înconjurata de munti, dar   si  apropiata de Adriatica. Un aerodrom modern, binevoitor, desi, evident, modest, de mici dimensiuni. Sunt 20oC, desi suntem la mijlocul lunii noiembrie. Soarele este „mediteranean“, luminos, iar Tirana se înfatiseaza în haine diverse, din  care nu lipseste nici perioada de ocupatie italiana cu  câteva edificii lasate mostenire, dar mai ales domina noile constructii. Totul, desi divers, se armonizeaza, nu supara ochii.  Stilurile se amesteca în oras si se construieste intens. Sunt numeroase magazinele cu materiale de constructii.
Oamenii îmi apar modesti, dar harnici, activi. Circulatia automobilelor este intensa si nu lipsesc Mercedesurile! Hotelul Doro City este la un nivel de trei stele, nu luxos, dar corect. Pe seara, am fost plimbati prin aceeasi aglomeratie prin aceasta capitala vie. Pe strazi se ridica palmieri, clima fiind îngaduitoare, desi muntii nu sunt departe. Zapada este aici extrem de rara si atunci doar de scurta durata. Într-un bloc turn, asezati într-o cafenea-ceainarie  moderna, privim de la înaltime orasul luminat, localul rotindu-se imperceptibil si oferindu-ne astfel unghiuri diferite de privire. Reveniti la hotel, ne întâmpina un  bufet suedez cu feluri specifice locului, dominând legumele si maslinele, dar si carnuri preparate „balcanic“.
Suntem  invitatii aromânilor, care îmi face  impresia ca au aici  cel mai bun statut fata de situatia din  alte state balcanice. A avut loc un colocviu si apoi un congres al asociatiilor aromânesti din România si de aici din Albania. Vangjel Shundi este presedintele asociatiei „Aromânii din Albania“ si este liderul lor. Între ei, ca si în România, fiinteaza o evidenta solidaritate. Printre aromânii veniti din tara nu lipsesc marele actor Ion Caramitru, profesorul Serban Tanasoca, directorul Institutului de Studii Sud-Est Europene si profesorul Aurel Papari, rectorul Universitatii „Andrei Saguna“ din Constanta; de asemenea, prezent este si profesorul Max Demeter Peyfuss de la Universitatea din Viena, descendent si el din familia  aromâneasca Dumba. Pentru mine a fost si un prilej de a-mi aminti de propriile mele legaturi aromânesti, datorita strabuniculuhi meu Emil Costinescu al carui bunic, venit în Moldova, fusese un capitan aromân – Costea.
La colocviu si apoi la congres s-a vorbit în graiul aromânesc, dar si în limba româna. Desi  n-as fi gândit acest lucru, mi-am dat seama ca eram capabil sa înteleg ceea ce  vorbeau ei, aromânii. De altfel, ei si-au îmbogatit si mai ales modernizat dialectul prin cuvinte împrumutate din limba româna, ceea ce contribuie la o mai usoara întelegere. A avut loc si un spectacol folcloric, în care s-au produs copii, tineri  si batrâni, iar Ion  Caramitru a recitat „Miorita“ în aromâna. Îi priveam si cautam sa reconstitui „puntile“ care ne leaga. Aromânii apartin  si ei miracolului supravietuirii romanitatii orientale, ca ramura marginala a românitatii pierdute printre atâtea etnii balcanice. Rezistenta lor se explica prin diferenta fata de ceilalti si prin propria lor solidaritate.
Dintotdeauna, a existat o legatura între aromâni si români. Ca si ceilalti balcanici, aromânii au gasit si ei  adapost vremelnic sau de durata pe pamântul românesc, multi statornicindu-se si contopindu-se cu românii. Societatea româneasca, în general ospitaliera fata de straini, a  avut o evidenta sensibilitate fata de aromâni, acceptati aproape firesc  si integrati grabnic. Familia Belu a intrat în rândurile marii boierimi – în general închisa ca o casta – la sfârsitul veacului al XVIII-lea si la începutul secolului urmator. Din vremea lui Alexandru Ioan Cuza, statul modern român a acordat o atentie deosebita aromânilor, preocupare constanta si în timpul domnitorului si apoi a regelui Carol I. Multi dintre ei s-au statornicit în ultimele doua veacuri în România. Îi întâlnim deseori în traiul nostru zilnic, activi, întreprinzatori, solidari. Cele câteva zile petrecute în  Albania mi-au demonstrat ca ei continua sa fie si acolo, cum au fost de veacuri, aceeasi prezenta vie. Se cuvine sa nu-i uitam, sunt o ramura a neamului, sentinele îndepartate a ceea ce a fost cândva, în aceasta parte a lumii,  splendida romanitate!
Dar în Albania fiind, am întâlnit, fireste, în primul rând, realitatile albaneze, unele de-a dreptul neasteptate si acest lucru într-un sens pozitiv.  Modestie si harnicie si dorinta de a fi si a ramâne ceea ce  sunt mi-au parut a fi trasaturi  ale acelor oameni. Albania, tara formata, ca si România, în epoca moderna, într-o zona izolata a Peninsulei Balcanice, dar supusa în nu putine rânduri imixtiunilor straine. Eroul Skanderbeg are la Tirana un frumos monument,  el întruchipând si dorinta si puterea de rezistenta a albanezilor, arnautii veniti si ei pe meleagurile noastre, afirmati prin spiritul militar, dar nu în putine rânduri si prin activitati economice. Am avut si prilejul unei scurte vizite la Academia albaneza, situata în fostul palat al regelui Zogu, unde împreuna cu profesorul Tanasoca am fost primiti cu amabilitate si bunavointa de presedinte, profesorul Emin Riza.
Cu câtiva ani în urma, am cercetat arhiva castelului de la Neuwied, urmarind între altele si legaturile dintre printul Wilhelm de Wied si Albania. M-a izbit faptul ca în întreaga sa viata, efemerul suveran al Albaniei, prin jocul marilor puteri, a pastrat puternica amintire a trecatoarei experiente. Dupa vizita pe care am facut-o, am înteles mai bine motivatiile acestei nostalgii princiare. De asemenea, am înteles mai bine  si tentativa pe care a facut-o Carol I, îndemnat, ce-i drept, de regina Elisabeta, pentru a asigura nepotului acesteia tronul albanez. Daca tentativa ar fi reusit, Bucurestii si Tirana ar fi  fost capitale legate dinastic ! Vizita la Tirana a  fost scurta, dar luminoasa si, în multe privinte, surprinzatoare.  Ce pacat ca România a uitat în buna masura relatiile ei balcanice, rosturile ei într-o zona de care am fost  atât de legati. Relatii milenare si traditii,  dar mai ales  realitati geopolitice  ne-ar impune sa  nu ne îndepartam de spatiul balcanic, ci sa reînviem si sa întretinem legaturi firesti cu statele si natiunile acestei parti a continentului nostru.