… Cum spune poetul: „suntem cu totii prinsi în lant / pe strazi obscure din Bizant“, asa se face ca ma aflam într-un clenci de replici, stropit cu vin, bere si multi mici, în gradina cuibarita chiar în inima Muzeului Literaturii, primit, la început cu parcimonie, mai apoi cu bucurie, de catre „Domnu’ Suciu“, care domina adunarea, din înaltimea sa de astru, asemenea planetei Saturn, înconjurat de un inel de ioni pozitivi: Ioan Grosan, Ioan Buduca, Ion Cristescu, Ioana Craciunescu, Ion Muresan, Ioan Es Pop, Ioan Eusebiu Stefanescu, eu, adica Ion Bogdan Stefanescu, cu sotia, Ioana Anca Vidaeff – Stefanescu, bine strajuiti de Mircea Tiberian si de Mircia Dumitrescu – “geniul genial“ –, împreuna, si el, cu sotia, Anne Orban, pasagera însa, din motive de copil lasat acasa (dar când statea lânga Mircia, îl tinea de mâna, numind gestul „tinutul secuiesc“). Mircia însa era cel statornic, daruind masa cu pocale aurii sau sinilii, în functie de mesean, ca doar era sarbatorit. Si în toata acea zarva, oglindita de morga sculptata de viata a lui Eugen Suciu si mai apoi de Mircia, suna chiar telefonul meu de care nu mai stiam nimic. Suna de sub o salata de varza. Vocea de Glenmorangie a domnului Suciu s-a lovit de butonul verde si a trebuit sa îl duc la ureche. Nu suporta soneriile, doar femeile atente. Dupa o convorbire succinta, am simtit o liniste taioasa, dar curioasa, în jurul meu: „M-au invitat sa cânt la Londra, în deschiderea stagiunii „George Enescu“, la Institutul Cultural Român“. „ Stii bancul cu Londra?“, m-a întrebat imediat tatal meu, Eusebiu Stefanescu, aflat în capul mesei, la o distanta considerabila, având în vedere numarul meselor adaugate pe parcurs, în functie de mesenii mereu înmultiti. „Nu stiu, zic, da’ poate-l stie Domnu’ Suciu“. „Bine ca esti tu destept“, zise el molfaind un trabuc destul de stins. „Lon’draga niste gogosi?“ si printre râsete se aude vocea lui Grosan: „Voi râdeti, dar Ionut chiar pleaca la Londra, iar eu ma duc la mama, în Bucovina, sa va aduc piure de castane“. Si uite asa am plecat eu spre Londra, cu gândul la piureul de castane pe care nu o sa-l apuc din cauza hamesitilor de bautori…, dar ce buni scriitori, actori, sculptori, ori de câte ori vor ei, asa, ca niste zei.
Am fost invitat si am plecat pentru cântat cu „Trio Contraste“, rimele se scurg din taste, în ziua de 5 octombrie, recitalul fiind programat a doua zi. Programul nostru a oglindit în mod stralucit influenta pe care Enescu a avut-o pentru generatiile ulterioare de compozitori, revelând o adevarata scoala româneasca de compozitie. Va rog sa ma credeti ca avem cu ce ne mândri si, mai ales, ce respecta si promova: George Enescu – trei scene din opera „Oedip“, Constantin Silvestri – „Baccanale“, Dinu Lipatti – „Introducere si Allegro“, Paul Constantinescu – „Brâul“, Tiberiu Brediceanu – „Trei dansuri românesti“, Adrian Enescu (nu e o coincidenta de nume, e chiar nepotul) – „Laudamus Te“, Aurel Stroe – „Trei Pastorale“, Violeta Dinescu – „Tabu“ si Dan Dediu – „Cartoon Variations on a Theme by Mozart“.
Exista un Festival „Enescu“ si în Germania, anual organizat de Fundatia „Alexandru Ioan Cuza“, iar de când domnul Branea a preluat destinele Institutului Cultural Român de la Londra, exista si o stagiune „George Enescu“ în capitala culturala a lumii. Invitatii, fie ei muzicieni români sau straini, au obligatia sa interpreteze o piesa de Enescu pe lânga alti mari compozitori. Pentru formula noastra de trio, aceasta cutuma ar parea imposibil de respectat, fiindca George Enescu n-a scris nicio lucrare pentru flaut, pian si percutie. Dar, pentru ca acum câtiva ani am fost invitati la festivalul din Germania, Sorin Petrescu, pianistul formatiei, a avut curajul, si a reusit în mod spectaculos, sa aranjeze nici mai mult nici mai putin decât opera „Oedip“, capodopera maestrului, alcatuind o „Suita“ de 25 de minute, în care a cuprins partile cele mai melodioase ale operei, incitându-i astfel pe ascultatori sa-si doreasca a cunoaste întreaga lucrare. Am prezentat o selectie de trei scene, pentru a nu crea o disproportie fata de celelalte lucrari alese în program, dar muzica lui Enescu a avut mare succes. A urmat Constantin Silvestri, compozitor si dirijor cu o cariera fulminanta realizata chiar la Londra: „Baccanale“, o lucrare pentru pian solo, ce solicita si pune în valoare virtuozitatea pianistului. Pentru o conturare cât mai exacta a valorilor românesti din prima jumatate a secolului XX, nu putea lipsi Dinu Lipatti, unul dintre cei mai mari pianisti ai lumii din toate timpurile. „Introducere si Allegro“ este o lucrare inedita pentru flaut solo, comanda speciala, dedicata flautistului francez Roger Cortet. Bocetul tipic folclorului românesc din „Introducere“ si dansul „Cimpoiul“ din „Allegro“, în care sunt puse în evidenta agilitatea si fantezia flautistului, fac ca aceasta lucrare sa merite categoric a fi inclusa în repertoriul instrumentistilor profesionisti. În încheierea primei parti, am interpretat doua aranjamente, pastise folclorice, ce apartin unor alte doua personalitati marcante ale componisticii românesti: Paul Constantinescu si Tiberiu Brediceanu. Atât „Brâul“ cât si cele „Trei dansuri românesti“ pun în lumina complexitatea ritmica si melodica a folclorului nostru. Aranjamentul nu face decât sa sporeasca efectul muzicii (initial sunt scrise pentru pian), prin apropierea de sonoritatea instrumentelor populare. Am folosit piculina cu intentia de a imita fluierul mic, flautul de concert, dublat de voce, sau flautul bas, imitând cavalul, precum si xilofonul, instrument ce prin sonoritate si virtuozitate ridica, invariabil, sala în picioare.
Partea a doua a fost dedicata creatorilor moderni care de-a lungul vremii ne-au dedicat lucrari importante. „Laudamus Te“ a fost scrisa special pentru Doru Roman, percutionistul nostru. Ne-am conceput programul în asa fel încât fiecare dintre noi sa aiba si o piesa solo, spre a ne pune în valoare abilitatile, dar si pentru a alterna propunerea sonora, care ar putea deveni uneori plictisitoare prin respectarea aceleiasi formule de trio. Violeta Dinescu a fost prezenta în program cu lucrarea „Tabu“, o suita realizata tot de Sorin Petrescu dupa muzica ei, compusa special pentru filmul cu acelasi nume al lui Murnau. Spectaculozitatea acestei lucrari consta si în faptul ca toti trei cântam, la un moment dat, la instrumente de percutie, apoi eu cânt si la suona (oboi indian), iar Doru Roman la trombon, în timp ce eu îl sustin cu intrumentele de percutie. Cele „Trei pastorale“ de Aurel Stroe sunt explorari ale zonelor extra-europene. Pe cât de simple par, pe atât de complexe si profunde sunt. Aurel Stroe este, cu siguranta, unul dintre marii creatori ai sfârsitului de secol XX. A trait o buna parte a vietii în Germania, la Mannheim, ca si Violeta Dinescu de altfel, care este profesoara la Universitatea de Muzica din Oldenburg. A obtinut Premiul Herder, echivalentul premiului Nobel pentru compozitori. Maestrul ne-a dat mâna libera sa aranjam aceste piese pentru trio, fapt ce ne-a magulit, desigur, cunoscuta fiind scrupulozitatea sa pentru pastrarea întocmai a sonoritatilor pe care le-a imaginat. Ciclul celor „Zece pastorale“ au fost gândite pentru clavecin si orga, iar noi am reusit sa nu le alteram câtusi de putin spiritul, imaginând totodata sonoritati inedite: percutionistul bate în coardele pianului, creând un efect de tambal, adecvat melosului arhaic românesc din prima pastorala; eu am folosit flautul bas, acompaniat de percutie cu membrane de piele, pentru pastorala cu ecouri din muzica amero-indiana, si flautul ditz (chinezesc) pentru cea de-a treia pastorala, în care si pianul este preparat, în scopul crearii unei sonoritati tipice universului muzical asiatic. Am încheiat recitalul într-o zona ludica, imaginata de compozitorul Dan Dediu, recunoscut pentru umorul sau: „Cartoon Variations on a Theme by Mozart“. Dan Dediu este, foarte probabil, cel mai apreciat compozitor al generatiei sale si un nume important în peisajul componistic international, cântat pe marile scene ale lumii; de o buna perioada de timp este si rectorul Universitatii de Muzica din Bucuresti. De fiecare data când o programam, lucrarea sa încheie recitalul, pentru ca este de o mare virtuozitate instrumentala si imaginativa, iar pe parcursul ei cu siguranta se râde în sala, bisul fiind astfel asigurat. Pastrând aceeasi tonalitate, dati-mi voie sa glumesc si eu, în continuare, dându-i o replica poetica, inspirata din titlurile variatiunilor sale:
Cartoon variations on a Theme by Mozart
lui Dan Dediu
The Phantom of Wolfgang Amadeus
Palid sta între coloane
Printre sabii si blazoane
Râsul lui a rastignit
Flacara întelepciunii
Don Giovanni ragusit
Aer cu miros de funii
Figaro nebarbierit
Sorturi în bataia lunii
Muzica si aclamatii
La major!, îi striga fratii
Electric Hamlet
Hamlet bântuit de voci, de miaza-noapte
În cimitirul plin de amintiri desarte
A-ngenuncheat sub clopot de lumina
Cu suflet alb privind ce va sa vina
Pe umbra crucii cu miros de lemn
Rosu-ncrustat – razbunator îndemn
O voce-ndepartata prin ochii pamântii
S-a strecurat în soapta: „ A fi sau a nu fi“
Cimpanzee’s Melancholy
Cimpanzeul – semizeul
Ce polemiza cu leul
A avut un vis eretic:
Publicul striga frenetic
Biciul se rastea bezmetic
Însa el încoronat
În arena adulat
Pe dresor l-a-ngenuncheat
Iar cu leul alb de frica
A baut chiar una mica
Si-nca una si-nca una
Pâna ce i-a lovit bruma
Dimineata s-au privit
Cu gând nemarturisit
Cimpanzeul – melancolic
Leul – trist – batrân alcoolic!
Stravinskian Baby
Clona lui Stravinsky frate
Mic dar foarte lat în spate
Chiromant si alchimist
Cu RH de pianist
Asculta cum spuma berii
Ostoind nervul placerii
Fredona în toiul verii
„Ritualul primaverii“
African Rodeo
Sagalaga zungalaga
Dungalaga zungalaga
Hai! Mobutu calarea
Sagalaga zungalaga
Hai! Si zebra tot fugea
Sagalaga zungalaga
Dungalaga zungalaga
Acu’ zebra calarea
Sagalaga zungalaga
Si Mobutu greu fugea
Suspina si galopa
Sagalaga zungalaga
Dungalaga zungalaga
Galactic Waltz
Clipe albe cu miros de var
Soapte reci, atingeri de clestar
Tandari s-au împrastiat
Peste valsul suspendat
Mor de frig, sunt tot chircit
Dediu asta-i cam sarit
Nu stiu ce efect au aceste versuri asupra cititorului, dar va asigur ca muzica lui Dan Dediu a stârnit aplauze furtunoase si, asa cum anticipasem, a urmat un bis, cu care am încheiat seara la cote maxime: am interpretat „Calusul“, în forma lui traditionala, o piesa populara de o forta si o energie iesite din comun. Pot spune, parafrazând un titlu de emisiune celebra acum câtava vreme: am vazut si londonezi fericiti. De fapt, toata lumea a plecat fericita; i-am inclus si pe românii invitati la concert, si pe organizatorii acestuia (o organizare impecabila, demna de Belgrave Square nr.1 – adica buricul târgului –, unde îsi are sediul Institutul Cultural Român din Londra).
Sejurul nostru a fost foarte scurt, iar banatenilor mei, Sorin si Doru, le-a fost tare greu sa se obisnuiasca cu traficul. Tot timpul li se parea ca se circula pe sens invers. De altfel, ei au aceeasi senzatie si când vin la Bucuresti. Asa se întâmpla când traiesti la Timisoara.
Am plecat spre aeroport a doua zi, pe 7 octombrie, luându-ne ramas bun de la Dorian Branea si de la echipa sa minunata. Din masina care ne ducea la aeroport, am mai privit o data înspre acea cladire impunatoare din inima Londrei: statura ei impresionanta si tumultul strazii mi-au proiectat în minte, brusc, o alta imagine, chiar mult mai draga sufletului meu: domnul Suciu, tronând, statuar si impasibil, peste zarva mesei noastre si-a strazii bucurestene, unde cam multi soferi, în admiratia lor, probabil, pentru metropola londoneza, circula adesea pe sens invers.