În numarul 2 al „Jurnalului literar“, de la aparitia caruia se împlinesc trei sferturi de secol, G. Calinescu semneaza articolul „De ce nu se citeste?“. Dupa ce afirma ca „o tara nu poate sa-si îndreptateasca existenta fara cultura. Fara Racine, Molière, Flaubert, Hugo, Valéry nimeni n-ar tine atât ca Franta sa nu piara de pe lume“, criticul îl dojeneste pe intelectualul român si, în general, pe cititorul autohton: „Nu fiti asa de dificili cu compatriotii vostri“ – li se adreseaza el direct, pe un ton heliadesc – „când primiti cu atâta plecaciune pe scriitorii straini care vin sa-si vânda orientalilor cartile lor“. (Mitul natâng al strainatatii pe care peste decenii îl va denunta cu mâhnire si Nichita Stanescu.) „Cititi româneste, chiar daca pentru o carte buna ati cumpara noua proaste, caci daca e adevarat ca unui autor i se cere talent, e tot atât de adevarat ca unde nu sunt cititori nu mai esti mândru sa ai talent“. În acelasi numar al revistei lanseaza o ancheta, solicitându-le cititorilor raspunsuri sincere, scurte, cu semnatura si specificarea ocupatiei, la urmatoarele întrebari: „– Ce autori români si ce carti prefera si pentru care motiv? De ce nu le place cutare autor român, pretuit totusi de critica? Ce asteapta ei de la o opera literara si de la o revista?“. Dupa cinci saptamâni, într-un „Epilog la ancheta noastra“, Calinescu face o sinteza a rezultatelor investigatiei, constatând între altele: „Mai nimeni nu cere de la o carte emotia artistica pura“. Una dintre concluziile sale priveste si ceea ce lui i se pare a fi „dusmania pentru critica“. Este îngrijorat si de un alt fapt: „Cititorul petrece rar cu ideile, citeste rar o carte de critica pentru frumusetea în sine a analizei si a sistemului. De n-ar fi manualul de scoala, nimeni n-ar socoti pe Titu Maiorescu literat“.
„Documente, Istorie literara“ este genericul paginii a doua, a carei materie se revarsa uneori si în a treia. Aici sunt publicate studiile, portretele, „fisele de istorie literara“ ale lui G. Calinescu ce vor intra apoi în marea „Istorie“. Criticul îi are în studiu atât pe scriitorii clasici, cât si pe cei contemporani, pentru ca, motiveaza el: „Se cadea neaparat sa facem acel lucru pe care l-au neglijat aproape toate publicatiile: sa sugeram perspectiva istorica“. Primul studiu amplu apare la aceasta pagina în numarul 6 si îi este consacrat lui „Camil Petrescu, romancier“. Au urmat: Duiliu Zamfirescu, Dimitrie Bolintineanu, B.P. Hasdeu, Titu Maiorescu, Bratescu-Voinesti, Gib Mihaescu, Al. Macedonski, Al.A. Philippide, Hortensia Papadat-Bengescu, Liviu Rebreanu, Aron Cotrus, Ilarie Voronca, Emil Giurgiuca, Mihail Sorbul, C.Dobrogeanu-Gherea, Ion Trivale, Vasile Alecsandri, Barbu Stefanescu-Delavrancea, Victor Eftimiu, Geoge Topârceanu, Nicolae Filimon, George Cosbuc, Ion Pillat, Tudor Arghezi, Alexandru Vlahuta, Demostene Botez, Dimitrie Anghel, Al.T. Stamatiad, George Bacovia, Emil Botta. Numeroase fise literare le-au fost consacrate unor scriitori mai putin importanti: Spiridon Popescu, N. Petrascu, Ioan I. Cioranescu, George Fonea, C. Argintaru, N. Davidescu si multi altii. La pagina a treia – „Cronici, recenzii, reviste“ – semnau cu regularitate: Al. Piru, Magda Isanos, Sasa Pana, Mihail Sevastos, Eusebiu Camilar si Calinescu însusi. Pagina a patra era un „Carnet Saptamânal“ din cuprinsul caruia atragea atentia în primul rând faimoasa „Cronica mizantropului“, dar interesul cititorului va fi fost captat si de alte rubrici, precum cea intitulata „Biografia“ (scurte articole despre scriitori straini) sau – cum o concepea Calinescu – „ prilej de sinteze fine, de mici portrete morale, în stare sa afirme un tânar“ Apoi, „Indiscretii si anecdote“, „Ocultism“, grupaje de versuri, uneori „Posta redactiei“. A spune ca G. Calinescu scria aproape toata gazeta nu e prea exagerat. Pe lânga studiile de istorie literara, el semneaza cu pseudonimul Aristarc – „Cronica mizantropului“, transferata de la „Adevarul literar si artistic“, dar si editoriale sau pentru multi incomoda rubrica „Indiscretii si anecdote“. O aparitie insolita a constituit-o romanul senzational în foileton, scris de mai multi autori – „Misterele Castelului din Tristenburg“. Stilul calinescian si spiritul ludic înalt sunt pe deplin recognoscibile si în rubricile mondene (nesemnate): „Arta, moda, viata“ si „Gastronomice“, dar scrise tot de Calinescu. Sub pseudonimul Nostradamus, el semna pâna si rubrica „Ocultism“ („Sunt autorizat de directie sa explic românului serios ca rubrica Ocultism e dintre cele mai importante ale revistei si intra în program“).
„Mastile“ lui Aristarc sunt numeroase. Începând cu numarul 25, Calinescu lanseaza cea mai acida rubrica: „Prostologhicon“. Dupa 1 septembrie 1939, când Germania hitlerista ataca Polonia, criticul redacteaza „în perspectiva epica“ comentarii sub titlul „Razboiul în recapitulari saptamânale“, motivându-si astfel demersul: „Stam în turnul de fildes al artei pure atâta vreme cât patria e în siguranta… Dispretuim profund pe scriitorii fara instinct national. Nici un mare creator (Dante, Hugo, Eminescu) nu s-a rusinat sa fie patriot. Fara o Românie independenta nu poate exista literatura româna“.
Dupa ce, din cauza vitregiilor vremii, „Jurnalul literar“ si-a încetat aparitia, Calinescu preciza ca revista „cultiva scriitorul total si cerea si criticului ca macar sub titlu de experienta sa scrie versuri, proza, iar în lipsa talentului, eseu de înalta cerebralitate“. Incontestabil, „Jurnalul literar“ ilustreaza pe deplin spiritul proteic, figura scriitorului total G. Calinescu.
Reaparut la Bucuresti, într-o noua serie, dupa razboi: 1947-1948, „Jurnalul literar“ nu mai era nicidecum o revista. Din saptamânalul editat la Iasi nu mai ramasese decât caracterul literei din titlu. În rest, o modesta brosura de circa 50 de pagini, cu un tiraj si o arie de difuzare cvasiconfidentiale. Publicatia – practic de uz intern, universitar – nu avea nici date fixe sau macar previzibile de aparitie. Într-un „Program“ se avertiza: „J(urnalul) L(iterar) nu urmeaza calendarul profan, ziua se va masura dupa traiectoria noastra reala în spatiul cultural. Un indice va numerota anii efectivi“. În monografia „G. Calinescu, eseu despre etapele creatiei“, Ion Balu noteaza ca a doua serie a „Jurnalului literar“, cea bucuresteana – „aparea, neoficial, ca un buletin al catedrei de Istoria literaturii române moderne, al carui titular era, în aceasta perioada, G. Calinescu si cuprindea prelegerile profesorului“. Au aparut în total cinci numere, ultimul fiind dublu (4-5). Cele patru brosurele nu se gasesc însa toate la un loc în nici o biblioteca publica. Le-am putut consulta în colectia particulara a poetului iesean Nicolae Tatomir, mare admirator al lui Calinescu.
În primul numar din seria postbelica este publicat antologicul eseu al lui G. Calinescu – „Istoria ca stiinta inefabila si sinteza epica“, care ocupa doua treimi din spatiu. Apoi o scrisoare a lui Titu Maiorescu catre G. Ibraileanu (comunicata de Al. Piru); G. Bacovia (note biografice); un eseu al lui Adrian Marino si o cronica la editia definitiva a Operelor lui Emil Isac, semnata de Al. Piru. Simpla reproducere a sumarului unui numar este edificatoare privind atât profilul cât si targetul publicatiei. „Domina bona“ si „Poezia realelor“, ale lui Calinescu, au fost tiparite în numarul 2, 1947, si respectiv 4-5, 1948. Alaturi de director, care semneaza si alte studii si eseuri – „Universul poeziei“, de pilda – cei mai prezenti sunt Al. Piru si Adrian Marino. Din saptamânalul atât de viu nu mai ramasese decât titlul. G. Calinescu avea sa-si redacteze corespondenta, pâna la sfârsitul vietii, pe coli cu antetul „Jurnalului literar“ din 1939.
Prin noutatea ce a reprezentat-o în publicistica româneasca, prin programul ei, prin efortul de revigorare a spiritului critic – într-o vreme când acesta era într-o criza acuta -, prin aspiratia si încercarea de a da o noua directie în abordarea fenomenului literar românesc si universal, prin emulatia ce a produs-o în rândul tinerilor, prin cultivarea consecventa a perspectivei istorice, prin spiritul înnoitor privind îndeosebi limbajul critic, prin chiar faptul ca a fost terenul de actiune al scriitorului total G. Calinescu – Aristarc iesind în scena în cele mai diverse si imprevizibile costumatii –, „Jurnalul literar“ se înscrie în rândul celor mai importante reviste din cultura noastra, cu toate ca a avut o existenta de doar un an. Saptamânalul aparut la Iasi, a carui colectie însumeaza 53 de numere, corespunde întru totul dezideratului formulat de marele critic, în editorialul numarului 34 al revistei: „Ramânem îndaratnici în ideea ca o revista, chiar saptamânala, trebuie sa înfrunte cu onoare judecata urmasilor, în biblioteca“.
Exemplul revistei lui G. Calinescu ni se impune cu atât mai mult în aceste vremuri la fel de grele, daca nu cumva mai potrivnice culturii, decât acelea de la sfârsitul framântatului deceniu patru al secolului XX.
Autor: CONSTANTIN COROIUApărut în nr. 452